Constituie primul nivel de locuire propriu-zisă a tell-ului. Este constituit stratigrafic după o acumulare sedimentară datorată inundaţiilor Neajlovului. Primul nivel (Gumelniţa A1) este separat de următorul nivel (Gumelniţa A2) de aceleaşi depuneri aluviare, pentru ca şi ultimul nivel de locuire al aşezării să fie individualizat la bază de acelaşi tip de depuneri. Ultimul nivel de locuire, cercetat în proporţie de 90% a relevat existenţa a şapte construcţii, cu instalaţii interioare, unele cu anexe. Construite la intervale mici de timp una faţă de alta, toate au sfârşit printr-un incendiu violent, foarte probabil intenţionat. Nivelul de distrugere are o grosime medie de 40 cm, o mare parte a chirpicului fiind vitrifiat. La partea superioară a ultimului nivel de locuire eneolitică, în solul actual, au fost descoperite materiale arheologice aparţinând culturii Cernavoda III, epocii târzii a bronzului, Hallstatt-ului, dar şi din perioada medievală (sec. al XVIII-lea), modernă şi contemporană (inclusiv monede interbelice şi sticlă actuală).

Au fost identificată o groapă parţial distrusă, întreaga zonă estică a tell-ului, incluzând sectoarele 8 din Sβ şi 10-10 bis din Sα fiind afectată de lucrările la amintitul pod peste Neajlov. Groapa era păstrată pe o adâncime de numai 0,55 cm, având la acel nivel o formă ovală (1,50x1,76 m). Alături de cele 87 de fragmente ceramice cu siguranţă Cernavoda III (marea majoritate realizate dintr-o pastă cu incluziuni cuarţitice – nisip – de mici dimensiuni, omogenă, arsă reducător şi cu suprafeţele foarte bine netezite), au fost descoperite numeroase resturi osteologice, inclusiv de coarne de cerb, un fragment de calotă umană. De mici dimensiuni, lungimea sa fiind de 3,2 cm, poate indica un subiect masculin, cel puţin adult.

Mormântul a fost descoperit în sectorul 8 al Sβ. Groapa, săpată în chirpicul unei locuinţe gumelniţene (L2), este, tocmai datorită durităţii acestuia, de mică adâncime. În acea zonă, chirpicul pereţilor incendiaţi este plasat la numai 10-15 cm de suprafaţa solului actual, groapa nepătrunzând decât încă alţi 12 cm. Primele oase ale scheletului erau amplasate la nivelul părţii superioare a chirpicului, practic, defunctul fiind înghesuit pe o adâncime de numai 12 cm. Neavând inventar, putem doar presupune datarea complexului în
sec. al XVIII-lea, coroborând prezenţa de material arheologic astfel datat pe tell cu tipul de patină al oaselor şi poziţia creştină. Abandonarea săpării unei gropi suficient de adânci pentru a adăposti corespunzător corpul, înghesuirea acestuia într-un spaţiu strâmt şi aparenta grabă a înmormântării poate indica un eveniment violent care a cauzat moartea individului. De altfel, analiza antropologică oferă argumente pentru violenţa peri-mortem.

Complex de patru şanţuri ce nu sunt neapărat contemporane şi nu urmăresc în general acelaşi traseu. Pe un traseu general aproximativ rectangular, cu laturi şi colţuri rotunjite, au fost cercetate ultimele două şanţuri de fundaţie pentru palisadele aşezării, ambele săpate şi utilizate în timpul ultimei ocupări a tell-ului (Gumelniţa B1). Ambele păstrează gropi ale foştilor stâlpi ai palisadelor, fără a conserva, însă, resturi de lemn sau cărbune. Ambele au o lărgime mai mare la gură, dar nedepăşind 80 cm, pentru ca spre fund să se îngusteze brusc, numai pe o lăţime corespunzătoare diametrelor stâlpilor (maximum 35 cm). Ambele sunt săpate în sedimente sterile (spre exterior) sau în sedimentele corespunzătoare N2 şi N3 (spre interior).