Informaţii despre sit
Localizare   Afişează pe harta României *
Cod RAN   179132.184
Cod LMI (Lista Monumentelor Istorice) Lista Monumentelor Istorice din 2010   B-II-a-A-18157
Nume   Mânăstirea Mărcuţa din Bucureşti
Județ   Bucureşti
Unitate administrativă   Municipiul Bucureşti
Localitate   Bucureşti
Adresa   Str. Biserica Mărcuţa 8, sector 2
Reper   Situl se află pe malul Colentinei, între Şoseaua Dobroeşti şi Şoseaua Pantelimon.
Reper hidrografic - nume   Colentina
Reper hidrografic - tip   râu
Categorie   locuire; structură de cult
Tip   aşezare; edificiu religios; amenajare hidraulică
Observații   Situl este azi acoperit în mare parte de Cimitirul Mărcuţa, iar la vest de biserica medievală s-a construit o biserică nouă.
Data ultimei modificări a fişei   24.03.2022
 
Descoperiri în cadrul sitului
Categorie/ Tip Epoca (Datare) Cultura/ Faza culturală Atestare documentară Descriere/ Observații Cod LMI
Biserică  Epoca medievală târzie (sec. XVI - XVIII)    

Biserica este unul din monumentele cele mai valoroase ale celei de-a doua jumătăţi a secolului al XVI-lea, datorită elementelor noi introduse în decoraţia sa exterioară.
Mânastirea Mărcuţa, cunoscută înainte drept "mănastirea de pe apa Colentinei", datează din anul 7095 (1587), după cum specifică pisania pusă mai târziu, fiind ctitorită de Dan logofătul. În 1679, mânăstirea a fost închinată ca metoh Mitropoliei bucureştene de Vişana, fiica armaşului Marcu şi nepoata ctitorului, de unde îi şi provine numele de "Mărcuţa". Cu acest prilej mitropolitul Theodosie „au învălit-o şi au făcut casele”. O jumatate de secol mai târziu, mitropolitul Ştefan a adaugat bisericii un pridvor şi clopotniţă, apoi renovând biserica şi înauntru şi în afară. Au fost adăugate uşi de piatră, ferestre, precum şi pisania de la 20 septembrie 1733. Placa de pe turnul clopotniţei atestă noi lucrări de restaurare în 1779, în timpul lui Alexandru Ipsilanti.
Biserica a fost restaurată apoi la mijlocul secolului XIX, iar turla căzută la cutremurul din 1802 a fost refăcută din lemn.
Între 1865 şi 1945, biserica a fost părăsită. A fost reparată între 1945 şi 1957, şi apoi în 1965.

B-II-m-A-18157.01 
Turn clopotniţă  Epoca medievală târzie (Sec. XVIII)    

Fundaţiile turnului (adânci de peste 2,20 m) înglobează parţial fundaţii ale zidului vestic al beciului de la sfârşitul veacului al XVI-lea descoperit în cercetări arheologice. Atât fundaţia cât şi zidăria laturii apusene a primei incinte se ţese cu fundaţia şi zidăria turnului clopotniţă, făcând corp comun. Zidul de incintă a fost deci ridicat aici concomitent cu turnul.

B-II-m-A-18157.02 
Chilie  Epoca medievală (Sec. XVI-XVIII)    

Urmele mai multor clădiri de sec. XVIII au fost descoperite în zona de nord-vest a incintei, care le servea ca zid exterior. Ele au fost construite după demolarea unei clădiri datată în sec. XVI.
La exteriorul incintei, spre nord, au fost descoperite resturile unei construcţii de cărămidă alipite zidului de incintă şi ale cărei fundaţii se ţes cu fundaţiile acestuia. Această construcţie este compartimentată în câteva încăperi foarte mici şi păstrând în unele părţi resturi unei pardoseli de cărămidă. În partea sa de vest se află un mic beci.
Între turnul clopotniţă şi colţul de nord-vest al incintei au fos dezvelite fundaţiile unui alt corp de chilii, alătura zidului vestic al primei incinte şi contemporan cu acesta, corp de chili continuat de cel aflat pe latura nordică, în apropierea colţului de nord-vest.

B-II-m-A-18157.03 
Aşezare  Epoca bronzului    

Cu ocazia cercetărilor arheologice din 1965 au fost descoperite în zona fundaţiilor din partea de vest fragmente ceramice de epoca bronzului.

 
Zid de incintă  Epoca medievală (Sec. XVII-XIX)    

Se presupune că pe laturile de est şi nord-est zidul de incintă a fost construit în prima sa formă în secolul al XVII-lea, poate odată cu celelalte lucrări datorate mitropolitului Theodosie, în 1679. Incinta este în orice caz cu certitudine anterioară celei de a doua jumătăţi a secolului al XVIII-lea, deoarece groapa unui mormânt (M. 3) datat de o monedă din 1768 taie straturile corespunzătoare momentului său iniţial de amenajare. În aceste zone -de est şi nord-est- se constată o reconstruire mai târzie a zidului de incintă pe vechea fundaţie, împreună cu o ridicare a nivelului terenului.

 
Necropolă  Epoca medievală (Sec. XVII - XIX)    

Mai multe morminte de secol XVIII au fost descoperite cu ocazia cercetărilor arheologice din anii 1960. În 1924, preotul bisericii sesiza Comisiunea Monumentelor Istorice că explooatarea nisipului din zonă pentru o fabrică de cărămidă distrugea mormintele cimitirului mânăstirii.

 
Canal  Epoca modernă (Ultima parte a secolului al XVIII-lea)    

Sondaje efectuate la cca 50 m est de zidul de incintă au dus la descoperirea unor canale boltite de captare a apei de izvor, cu un zid ce sprijinea către nord, malul terasei Colentinei, iar spre sud slujea de sprijin pământului care acoperea bolta canalului. Existau în jur mai multe elemente de piatră provenind de la fântână, al căror loc iniţial e greu de precizat. Vestigiile fântânilor de pe terasa râului Colentina au fost distruse prin extinderea în această zonă a cimitirului, în special după 1980.
Este relevantă relatarea de la sfârşitul secolul al XVIII-lea a lui Fr. J. Sulzer, care aminteşte că Mărcuţa „are un preţios izvor, de unde domnul aduce, în burdufe de piele purtate pe cai, apa de băut pentru el şi familia sa, de la o depărtare de o oră şi jumătate.”

 
Fabrică  Epoca modernă (Sec. XIX)    

Manufactura de basmale (testemeluri) s-a instalat la început într-o clădire veche a mănăstirii, fiind deţinută de negustorul Stănuţă. Alexandru Moruzi, domnul Ţării Româneşti, acorda în 28 mai 1800 negustorului Stănuţă dreptul de a înfiinţa o „fabrică de testemeluri" pe o durată de 15 ani. Manufactura a fost devastată în timpul ocupaţiei turceşti care a urmat răscoalei din 1821.

O descriere din 1829 a meşterului zidar Johann Wetzbau (Jozi Veţbau), care, în baza unui contract, se angaja să repare vechile clădiri ale manufacturii şi să le transforme pentru utilitatea viitorului spital, arată că întreprinderea cuprindea un complex de şapte odăi cu o splălătorie, prevăzută cu etaj şi pivniţă. În mijlocul curţii fusese ridicată o odaie mare, unde probabil se aflau la început cazanele şi clădirile în care erau preparate vopselele şi unde apoi erau vopsite ţesăturile. Toate clădirile erau făcute din cărămidă şi acoperite cu şindrilă. Tot Wetzbau arată că în curte se mai aflau şoproane şi magazii.

 
 
Cercetare
  Tip An Observații Instituția Nume Prenume
1. cercetare preventivă 1965-1966

* CANTACUZINO Gheorghe I.

Bibliografie
1. Lista Monumentelor Istorice, MO nr. 646 bis/16/07/2004, Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.314/2004, vol. I, București, 2004, p. 475, poz. 427-428 [Ordin MCC] (sursa fişei de sit)
2. Cantacuzino Gh. I, Cercetări arheologice din incinta fostei mănăstiri Mărcuţa, Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice, IV, 3-4, 1993, 26-34, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=99991-cercetari-arheologice-din-incinta-fostei-manastiri-marcuta--buletinul-comisiunii-monumentelor-istorice--1-2-iv-1993 [Publicaţie] (sursa fişei de sit)
3. Fasciculă cuprinzând toate actele legate de "Mânăstirea Mărcuţa din Bucureşti", Mapa nr. 23A, Fascicula nr. 36, Număr dosar: 0686, Imprimeria Națională, https://arhivacomisiuniimonumentelor.ro/?p=87176 [Document de arhivă] (sursa fişei de sit)
4. Șerban, Constantin, Manufactura de basmale (testemeluri) de la Mărcuţa (1800-1822), Bucureşti - Materiale de Istorie şi Muzeografie, III, 1965, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=20994-manufactura-de-basmale-testemeluri-de-la-marcuta-1800-1822--bucuresti-materiale-de-istorie-si-muzeografie--iii-1965 [Publicaţie]
5. Stoicescu, Nicolae, Repertoriul bibliografic al monumentelor feudale din Bucureşti, Basilica, București, 2017 [Publicaţie]
 
Fotografii sit

>
Scroll