Română   English Ministerul Culturii
Repertoriul Arheologic Naţional (RAN)
Informaţii despre SIT Localizează pe harta României
Cod RAN152341.01
NumeAşezarea pluristratificată de la Buzescu - Situl I
JudețTeleorman
Unitate administrativăBuzescu
LocalitateBuzescu
Adresasat Buzescu, com. Buzescu, jud. Teleorman
PunctBuzescu I-Centura ocolitoare a municipiului Alexandria
ReperSitul se află la circa 1 km nord de comuna Buzescu, între km 12+180 şi km 12+340 al Centurii ocolitoare a municipiului Alexandria
Forma de reliefluncă
Categorielocuire
Tipaşezare
DescriereCampania de cercetări preventive 2011: Au fost deschise mecanizat 8 secţiuni. Cinci dintre ele au fost orientate E-V, plasându-se astfel (de la nord la sud): S 1 (2 x 35 m), S 4 (2 x 30 m), S 3 (2 x 30 m), S 2 (2 x 40 m), S 5 (2 x 10 m, în prelungirea S 3). Trei secţiuni au fost trasate N-S şi se plasau după cum urmează (de la est la vest): S 6, S 7, S 8. De asemenea, a fost trasată Caseta 1 în partea de est a sitului, iniţial de 3 x 3 m, fiind apoi extinsă cu 3 x 3 m spre vest. În situaţia în care au fost surprinse gropi ce intrau în pereţii sondajelor, au fost deschise casete pentru a surprinde limitele acestora. Pentru o imagine de ansamplu a se vedea şi secţiunea complexelor din această fişă.
ObservațiiDatorită întinderii suprafeţei conservate, situl a fost împărţit în două zone, Buzescu 1 vest şi Buzescu 1 est, despărţite de un pod de beton.
DescoperitorSitul a fost identificat în vara anului 2011, în urma decapării mecanizate a traseului viitoarei centuri ocolitoare a municipiului Alexandria.
Data descoperirii2011
Stare de conservaremedie / 19.10.2018
Riscuri antropiceAfectare parţială: 3 / 19.10.2018
Data ultimei modificări a fişei22.10.2018
 
Descoperiri în cadrul sitului:
Categorie/ Tip Epoca (Datare) Cultura/ Faza culturală Descriere/ Observații Cod LMI
vetre      patru vetre, din care s-a păstrat lutuiala arsă

Situl I de la Buzescu constă într-o aşezare pluristratificată cu descoperiri ce se încadrează cronologic din preistorie (sfârşitul epocii bronzului şi prima epocă a fierului) până în evul mediu.
 
gropi      Umplutura gropilor a constat în general din sediment cenuşiu, cu nisip şi pietriş, în care s-au găsit cantităţi variabile de fragmente ceramice, oase, silex, cărbune, aparţinând sfârşitului epocii bronzului, Hallstatt-ului, precum şi secolelor VI-VII.

groapă de mari dimensiuni      Umplutura gropilor a constat în general din sediment cenuşiu, cu nisip şi pietriş, în care s-au găsit cantităţi variabile de fragmente ceramice, oase, silex, cărbune, aparţinând sfârşitului epocii bronzului, Hallstatt-ului, precum şi secolelor VI-VII.

Situl I de la Buzescu constă într-o aşezare pluristratificată cu descoperiri ce se încadrează cronologic din preistorie (sfârşitul epocii bronzului şi prima epocă a fierului) până în evul mediu.
 
gropi      Umplutura gropilor a constat în general din sediment cenuşiu, cu nisip şi pietriş, în care s-au găsit cantităţi variabile de fragmente ceramice, oase, silex, cărbune, aparţinând sfârşitului epocii bronzului, Hallstatt-ului, precum şi secolelor VI-VII.

Situl I de la Buzescu constă într-o aşezare pluristratificată cu descoperiri ce se încadrează cronologic din preistorie (sfârşitul epocii bronzului şi prima epocă a fierului) până în evul mediu.
 
cuptor care suprapunea o groapă      Situl I de la Buzescu constă într-o aşezare pluristratificată cu descoperiri ce se încadrează cronologic din preistorie (sfârşitul epocii bronzului şi prima epocă a fierului) până în evul mediu.  
groapă      Umplutura gropilor a constat în general din sediment cenuşiu, cu nisip şi pietriş, în care s-au găsit cantităţi variabile de fragmente ceramice, oase, silex, cărbune, aparţinând sfârşitului epocii bronzului, Hallstatt-ului, precum şi secolelor VI-VII.

cuptor cu vălătuci         
cuptor      În acest complex au fost descoperite fragmente ceramice decorate cu bandă de incizii.  
cuptor/vatră?      Au fost descoperite urme de arsură, dar identificarea tipului de complex este dificilă, integritatea sa fi ind serios afectată în timpul decapării.  
complex      În umplutura acestui complex au fost descoperite cărămizi.  
aşezare  sfârşitului epocii bronzului - începutului primei epoci a fi erului (cca 1500-500 î.Hr.)   Din lotul recuperat din situl Buzescu 1 se remarcă vase de mici dimensiuni în patru colţuri, specifi ce sfârşitului epocii bronzului - începutului primei epoci a fi erului. De asemenea, la restaurare, câteva vase au putut fi întregite sau sunt în curs de întregire, fapt important pentru determinarea formelor acestora; multe descoperiri de acest gen din alte situri constau din fragmente de vase care, nefiind lucrate la roată, şi deci nefi ind simetrice, nu pot servi la reconstituirea repertoriului de forme.  
  evul mediu (se. V-VII î.Hr.)      
 
Cercetare:
  Tip cercetare An cercetare Număr campanie Observații Colectiv Instituţii
1. cercetare preventivă 2011
Nume Prenume Rol
BEM Cătălin 3
OPRIȘ Vasile 3
TORCICĂ Ion 2
MIREA Pavel 2
SCHUSTER Christian 1
DOBOȘ Adrian 1
SÂRBU Dorin 1
GHENGHEA Alexandra 1
CONSTANTIN Monica 1
MIDVICHI Natalia 1
Instituţia Rol
Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti 1
Muzeul Judeţean Teleorman 2
Muzeul Naţional de Istorie a României 3

Bibliografie
1. Schuster, Christian-responsabil științific al cercetărilor preventive de la Buzescu - campania 2011, 160. Buzeşti, com. Buzescu, jud. Teleorman (Centura ocolitoare a municipiului Alexandria), Cronica cercatărilor aheologice din România, campania 2011, Institutul Național al Patrimoniu, Bucureşti, 2012, 282-283, http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=4874&d=Buzescu-Teleorman-Buzescu-1-2011 [Publicaţie]