În anul 328 p. Chr., Constantin cel Mare a inaugurat un pod de piatră peste Dunăre, între Oescus (în Dacia Ripensis) şi Sucidava, eveniment care a fost menţionat de mai multe surse antice: Fundaţia digului culei de pe malul nordic al râului este vizibilă astăzi, la circa 140 m de colţul de sud-vest al fortului din Sucidava. Pe marginea de nord al satului Celei a fost găsită o piatră de hotar datată tot în 328 p. Chr. (AE, 1939, 19 = IGLR, 278). Miliarium-ul trebuie să fi stat de-a lungul drumului care duce spre Romula, la peste 45 km spre nord, fiind atestată nu numai funcţionarea sa sub Constantin, ci şi controlul ferm al Imperiului asupra acestui teritoriu nord-dunăren, la vest de râul Olt.

Existenţa podului de la Sucidava a fost doar menţionată lapidar în scrierile unor autori romano-bizantini sau în compilaţii anonime. La sfârşitul veacului al XVII-lea, Marsigli încerca fără succes să localizeze urmele sale. În schimb, podul este figurat în aceeaşi perioadă, pe harta stolnicului Constantin Cantacuzino. În secolul XIX, urmel podului vor trezi interesul inginerului bucovinean Alexandru Popovici şi îl vor determina la Ceza Boliac să întrepindă investigaţii mai amănunţite. La extremităţile podului exista câte o pilă culee (picior pod), care juca şi rolul de portal. Cea de pe malul nordic, singura cercetată, este constituită pe un postament din piatră legată cu mortar, var, nisip şi pietriş, cu dimensiunile maxime de 14,50x7,00 m. Peste aceasta a fost zidit portalul propriu-zis. Feţele sale exterioare sunt placate cu blocuri de calcar cioplite regulat, între care există un emplecton din piatră şi mortar. Baza laturii sudice a acestei pile culee era protejată de acţiunea directă a apelor fluviului Dumărea printr-un parament construit din blocuri foarte mari de piatră faţetată, cât şi prin realizarea unui pinten care spărgea valurile şi gheţurile.