Castru şi aşezare romană civilă cu nume celtic, devine apoi cetate romano-bizantină. Construit pe o stâncă înaltă ce domină Dunărea, castrul de la Arrubium este amintit încă din secolul I p.Chr. În izvoarele literare şi în inscripţii. Menţionări se găsesc în Tabula Peutingeriana (VIII, 4; „Arubio”), Itinerarium Antonini (225, 4; „Arrubio”), Notitia Dignitatum (Or. 39, 16; „cuneus equitum catafractariorum”, „Arubio”) şi Geograful din Ravenna (4,5; „Arrubion”).
Despre prezenţa unor unităţi ale flotei avem informaţii indirecte legate de aducerea aici de către împăratul Vespasianus (69-79 p.Chr.) a unei unităţi de dardani, ala I Vespasiana Dardanorum, care poate fi pusă în directă legătură cu acţiunile de reorganizare a flotei. Sub Traian au mai fost aduse ala II Hispanorum Aravacorum şi o vexillatio din leg. V Macedonica cu sediul la Troesmis.
In perioada târzie, aici staţiona un cuneus equitum catafractariorum. Ansa naturală de la baza masivului stâncos, precum şi observaţiile epigrafice din secolul I, indică Arrubium ca pe un loc de acostare şi staţionare a unor unităţi ale flotei.

Dintre descoperirile importante, se remarcă inscripţiile menţionând „ala I Dardanorum”, „ala I Aravacorum” şi pe Iulia Domna, soţia împăratului Septimius Severus, supranumită „mater castrorum”. La acestea se adaugă un stâlp miliar de la Diocleţian, cărămizi cu ştampila leg. V Macedonica, două mari tezaure de monede romane imperiale (secolele II-IV), iar la cca 5 km est de Măcin, în punctul Izvoare, olane de apeduct roman.

În cadrul cercetărilor din 2003, a fost identificată o groapă menajeră de epocă romană timpurie, la cca 100 m est de zidul de incintă al cetăţii Arrubium, pe o proprietate privată. Materialul arheologic recuperat şi restaurat constă în: amfore – o piesă Zeest 94 completă şi partea superioară a uneia Zeest 64; un capac de amforă, un ulcior amforoidal complet, o ceşcuţă cu corpul globular completă, două farfurii cu buza verticală, fragmentare, fragmente de la mai multe oale cu gura evazată, corpul globular şi baza plată, un vas borcan de tradiţie getică, cu brâu alveolar, complet, un ac din bronz, un capac de cutiuţă pentru cosmetice din bronz argintat.
Coroborând informaţiile legate de datarea materialului arheologic, se consideră că groapa menajeră a fost utilizată la mijlocul secolului II p.Chr.

Aceeaşi aşezare continuă să fie locuită şi în epoca feudală timpurie. Din această vreme, există o bogată ceramică uzuală lucrată la roata olarului înceată (oale, castronaşe, căldări de lut). Aici s-au descoperit şi olane provenind din ateliere bizantine de la sfârşitul secolului al X-lea.