Română   English Ministerul Culturii
Repertoriul Arheologic Naţional (RAN)
Informaţii despre SIT Localizează pe harta României *
Cod RAN60696.05
NumeApeductul de la Ovidiu - Faleza
JudețConstanţa
Unitate administrativăOraş Ovidiu
LocalitateOvidiu
Adresastr. A, nr. 2-70
PunctFaleză
Reperpe faleza lacului Siutghiol, între strada primăverii şi Peninsula Tătărească
Utilizare terenlocuire
Categorieapeduct
Tipapeduct
DescriereÎn urma unor sondaje realizate în 1981 şi 1993-1994 de către Gh. Papuc în apropierea fortificaţiei romano-bizantină cu codul de sit 60696.01 s-a descoperit traseul unui apeduct de zidărie care alimenta oraşul Tomis. Terenul este amplasat într-o zonă joasă a câmpiei litorale, acesta constituind de fapt gura văii cunoscute în hărţile topografice mai vechi drept Valea Tomas sau Valea Plantaţia Canara (1956).
ObservațiiZona este în plină dezvoltare urbanistică, iar fără o protecţie adecvată monumentul este în pericol de distrugere. Din cauza reglementărilor neclare din anii trecuţi privind înregistrarea topografică a descoperirilor, nu s-a realizat până acum o înregistrare în sistem de coordonate a acestor secţiuni şi a treseului apeductului.
DescoperitorConstantin Băjenaru, Cătălin Nopcea
Data descoperirii2012
Stare de conservareprecară / 20.05.2015
Riscuri naturaleInundaţii: 5 / 20.05.2015; Exces de apă în sol: 5 / 20.05.2015
Riscuri antropiceDemolare: 5 / 20.05.2015; Afectare parţială: 5 / 20.05.2015; Vandalism: 5 / 20.05.2015
Regim de proprietatePublic şi privat
ProprietarPrimăria Constanţa, S.C. LOGIS PROJECT S.R.L.
Data ultimei modificări a fişei25.5.2015
 
Descoperiri în cadrul sitului:
Categorie/ Tip Epoca (Datare) Cultura/ Faza culturală Descriere/ Observații Cod LMI
Apeduct  Epocă romană (sec. III-IV) romano-bizantină Primul tronson din apeductul de tip canalis structilis care alimenta oraşul antic Tomis porneşte în zona vechii cişmele de la Ovidiu, aproximativ în perimetrul cuprins între str. Primăverii, str. Pescarilor şi malul lacului Sitghiol. Traseul acestuia continua în spaţiul delimitat la Vest de str. Pescarilor ,str. A şi DN2A (în zona viitorului ansamblu rezidenţial "Peninsula Tătărească") şi la Est de malul lacului Siutghiol. Apeductul urmăreşte un traseu sinuos, în funcţie de curbele de nivel. Lungimea aproximativă a acestui tronson este de 2 km.
Apeductul este construit din piatră şi mortar şi este de tip canalis structilis. Groapa de implantare a acestuia pleacă imediat de sub vegetalul post-antic. Menţionăm aici că pe porţiunea descoperită am reperat urmele unui şanţ recent efectuat (probabil tot în perioada 2008-2012, aproape cert cu scopul de a urmări traseul apeductului din curiozitate). Bolta apeductului apare la -0,90 m faţă de nivelul actual în colţul de N al săpăturii şi la -1,00 m în profilul de SE. Încercarea de a surprinde lăţimea totală a blocajului a fost sortită eşecului, deoarece sondajul efectuat înspre profilul de SE nu a putut fi adâncit mai jos de cota la care pânza freatică face imposibilă cercetarea (circa -1,40 m).
 
Aşezare  epocă elenistică (sec. IV-III î.Hr.) elenistică Complexele identificate în zona extramuran a fortificaţiei romano-bizantine de la Ovidiu aparţin în totalitate perioadei elenistice şi s-au conturat (D = diametrul la conturare), în general, la -1,00 m faţă de nivelul actual de călcare. Ca şi în cazul apeductului, încercarea de a ajunge la baza gropilor a eşuat în majoritatea cazurilor din cauza pânzei freatice, astfel că cercetarea acestora s-a limitat la cota de circa -1,40/-1,50 m sub nivelul actual. S-au săpat 13 complexe dintre care 2 sunt şanţuri iar restul gropi în formă de clopot. Inventarul complexelor constă în un craniu uman, ceramică elenistică, pietre, fragmente de amfore, oase de animale.  
Aşezare  Epocă romană (Sec. II-III) romană Cercetările arheologice s-au practicat în zona de vest a fortăreţei, în vederea depistării eventualelor instalaţii defensive, a aşezării civile şi necropolei.
Terenul vizat prezintă încă la suprafaţă pe o lungime de cca. 100 m. de-a lungul incintei, urme arheologice constând în pietre mici şi mijlocii dizlocate din ziduri, fragmente de ţigle şi cărămizi. La o distanţă de 30-35 m. de incinte de vest, au fost deschise 10 secţiuni având dimensiunile iniţiale de 6 x 2 m., lărgite ulterior, la nevoie, prin casete, de 8 x 4 m. În secţiunile nr. 2 şi 5, a fost depistat apeductul ce aproviziona fortăreaţa şi alte aşezări învecinte, până la Tomis (datele necesare formează obiectul unei comunicări separate); cea mai interesantă descoperire a fost furnizată de secţiunea nr. 7, unde a apărut un edificiu de formă dreptunghiulară, având dimensiunile interioare 4,20 x 3,80 m., iar cele exterioare 6,10 x 5,10 m. Intrarea era practicată pe latura de sud şi avea lăţimea de 1 m.
Zidurile, care se păstrează pe înălţimea maximă de 1 m., sunt lucrate din pietre mici şi mijlocii, îngrijit aşezate şi lipite între ele cu pământ. Grosimea lor variază între 0,60 şi 0,70 m.; în colţul de S-E a fost descoperită o vatră având dimensiunile 1,25 x 0,70 m., pe care se mai păstrau pietrele destinate susţinerii vaselor. În mijlocul locuinţei, a fost găsit un bloc masiv de piatră (0,80 x 0,40 x 0,21 m.) care servea probabil, pentru susţinerea stâlpului central al acoperişului lucrat probabil în două etape (în interior s-au găsit olane fragmentare).
Materialul arheologic recuperat este format din numeroase fragmente ceramice de amfore de capacitate medie şi mare, de diferite tipuri, precum şi vase fragmentare de uz, (farfurii, castroane, boluri cu margine verticală) unele dintre ele de calitate superioară, probabil piese de import. În stadiul actual al documentării, se crede că edificiul era folosit pentru depozitarea proviziilor (horreum) în secolele II-III p.Chr.
 
 
Cercetare:
  Tip cercetare An cercetare Număr campanie Observații Colectiv Instituţii
1. cercetare preventivă 2015
Nume Prenume Rol
BĂJENARU Constantin
NOPCEA Cătălin
   
2. diagnoză 2012
Nume Prenume Rol
BĂJENARU Constantin
NOPCEA Cătălin
   
3. cercetare sistematică 1993-1994
Nume Prenume Rol
PAPUC Gheorghe
BUCOVALĂ Mihai
IONESCU Mihai
   
4. sondaj 1982
Nume Prenume Rol
PAPUC Gheorghe
   

Bibliografie
1. Papuc, Gheorghe, Despre apeductele Tomisului, Pontica, 15, Muzeul Național de storie și Arheologie Constanța, Constanţa, 1982, 161-173 [Publicaţie]
2. papuc, Gheorghe; Ionescu, Mihai, Noi cercetari privind apeductul de la Ovidiu, jud. Constanta, Pontica, 27, Muzeul Național de storie și Arheologie Constanța, Constanța, 1994, 209-221 [Publicaţie]
3. Papuc, Gheorghe, Tomis - aprovizionarea cu apă potabilă în epoca romană și romană târzie, Pontica, 33-34, Muzeul Național de Istorie și Arheologie Constanța, Constanţa, 2000-2001, 437-439 [Publicaţie]
4. Papuc, Gheorghe, Tomis I. Aprovizionarea cu apă a cetății Tomis în epoca romană și romană târzie, Ex Ponto, Constanţa, 2005 [Publicaţie]
5. Băjenaru, Constantin; Nopcea, Cătălin, 2015 [Fişă de sit] (sursa fişei de sit)
6. Băjenaru, Constantin, Raport de cercetare arheologică preventivă în cadrul proiectului "Ansamblul rezidențial Ovidiu (Lake Residences)", Constanța, 2015 [Raport de cercetare arheologică preventivă]
7. Băjenaru, Constantin, Raport de diagnostic arheologic pentru investiția "Proiectul ansamblul rezidențial Ovidiu", Constanța, 2012 [Raport de diagnostic arheologic]
8. Papuc, Gheorghe; Bucovală, Mihai; Ionescu, Mihai, Fortificaţia romano-bizantină de la Ovidiu, Cronica cercatărilor aheologice din România, campania 1994, CIMEC- Institutul de Memorie Culturală, București, 1994, http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=91&d=Ovidiu-Constanta-Fortificatia-romano-bizantina-1994 [Publicaţie] (sursa fişei de sit)