Română   English Ministerul Culturii
Repertoriul Arheologic Naţional (RAN)
Informaţii despre SIT Localizează pe harta României
Cod RAN155252.31
NumeSitul arheologic de la Timişăara - Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest (ADRV)
JudețTimiş
Unitate administrativăMunicipiul Timişoara
LocalitateTimişoara
AdresaStr. Gh. Lazar nr. 14
PunctAgenţiei de Dezvoltare Regională Vest (ADRV)
ReperSăpătura a fost situată în partea nord-vestică a oraşului medieval şi sud-estică a suburbiei Palanca Mare.
Utilizare terenlocuire
Categorielocuire fortificată
Tipaşezare fortificată
DescriereSăpăturile au fost executate în curtea actualului imobil şi parţial în subsolul clădirii existente unde au mai avut loc intervenţii după începerea cercetării noastre.
Conform hărţilor georeferenţiate ale Timişoarei din secolul al XVIII-lea, suprafaţa cercetată se află între Bastioanele Eugen şi Elisabeth, două din cele 9 bastioane de pe prima linie de fortificare a cetăţii în perioada austriacă.
Suprafaţa relativ mică cercetată nu ne permite la stadiul de raport de săpătură să identificăm foarte sigur structurile descoperite în cercetarea arheologică cu cele reprezentate pe hărţile militare, ştim doar că aceste fac parte din construcţia complexă a Ravelinului VII din cetatea Timişoarei.
ObservațiiCercetarea arheologică preventivă de la noul sediu al Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest (ADRV) a fost demarată în urma unui anunţ al beneficiarului privind descoperirea incidentală a două fragmente de ziduri.
Regim de proprietatepublică
Data ultimei modificări a fişei17.3.2017
 
Descoperiri în cadrul sitului:
Categorie/ Tip Epoca (Datare) Cultura/ Faza culturală Descriere/ Observații Cod LMI
aşezare fortificată  Epocă medievală (sec. XVI-XVII) otomană Stratul de cultură aferent suburbiei oraşului Timişoara din perioada otomană conţine multă cenuşă, fragmente de chirpic şi descoperiri arheologice. Zidul nord-vestic din structura pe care a fost construită platforma se continuă spre sud-vest. La capătul vestic se situează o amenajare formată din trei rânduri de cărămizi dispuse pe cant printre care a fost găsită o monedă, marcată cu anul 1709.
Din umplutura stratului de cultură au provenit fragmente de vase şi pipe de lut care pot încadra nivelul în secolele XVI-XVII. Predomină ceramica de uz comun alături de câteva obiecte de interior, obiecte din metal (cuie şi întărituri pentru călcâiul încălţămintei, un fragment de bronz etc), sticlă, olane de acoperiş, oase de animale, scoici şi cochilii de melc.
 
aşezare fortificată  Epoca modernă austriacă În perioada austriacă se datează 10 fragmente de ziduri, care formează mai multe structuri şi canale, care fac parte din sistemul de fortificaţie austriacă. Zidurile, datorită demantelării lor din secolelel XIX-XX, au fost surprinse la diferite adâncimi, toate depăşesc limita suprafeţei propuse pentru descărcare, astfel este greu de identificat pe hărţile existente corespondentul porţiunii cercetate prin săpătură. Toate structurile au fost secţionate, am putut constata că au fost fundate la diferite adâncimi şi zidurile au grosimi diferite. Toate zidurile au fost construite direct pe solul steril, neavând la bază structuri de lemn.