O primă construcţie a fost realizată probabil din lemn, ridicată de Ivaşco Golescu (între 1574 şi 1583), iar prima menţiune documentară datează din iulie 1589. A fost închinată mânăstirii Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai. A refăcută cu zidărie de Pană Vistierul la începutul secolului al XVII-lea, care devine astfel al doilea ctitor. Biserica a fost incendiată de armata lui Gabriel Bathory în 1611. Între anii 1775-1782 doamna Ecaterina Ipsilanti ridică alături hanul şi face şi reparaţii clădirilor bisericeşti. La 1813 biserica apărea ca având case mari şi numeroase anexe, dar în 1849 apare ca o ruină şi este demolată în anul următor. Actuala biserică s-a construit pe locul celei vechi în 1852, a fost pictată de C. Lecca şi Mişu Popp, având în faţă un portic circular din coloane ionice subţiri cu un fronton îngust. Biserica a fost apoi reparată în 1899 şi 1909.

A fost construit de doamna Ecaterina Ipsilanti, în apropierea mânăstirii. Hanul era situat în afara chiliilor şi mânăstirii propriu-zise, (banul M. Cantacuzino şi D. Fotino menţionează mânăstirea printre cele şapte fără hanuri în curtea bisericii, hanul fiind trecut separat de mânăstire). Dintr-o catagrafie din 1836 aflăm că hanul avea 22 de încăperi în faţa podului uliţei şi alte odăi în dosul lor, care trebuiau reparate. Avariat de incendiu în 1823 şi de cutremur în 1838, hanul ajunge în stare proastă, fiind dempolat în 1862-1863.

Din catagrafia din 1836 aflăm că vechile case egumeneşti ale mânăstirii erau alcătuite din şapte camere, toate reparate de curând şi învelite cu şindrilă. Sub această casă se afla o pivniţă, iar sub pridvorul casei o odăiţă.
Atenansele erau alcătuite dintr-un şopron, un grajd şi o odaie. În afară de aceste clădiri, se mai găsea în curtea mănăstirii o « căscioară » veche de gard, spre apus, lângă care se aflau « două dărâmături de colibe ţigăneşti ». Pe locul acestor case vechi egumeneşti, s-au construit după 1838 altele. Acestea erau alcătuite din şase odăi zugrăvite, cu o sală la mijloc şi o cămară. Cele şase odăi aveau cinci sobe « nemţeşti » şi o sobă « muscălească ». La parter se găsea o sufragerie. În curte se aflau două odăi cu o bucătărie, două şoproane, două hambare şi un grajd, toate noi. Curtea era pe jumătate pavată cu piatră.