Biserica este ridicată, aşa cum arată pisania, în 1497-1498 şi păstrează aproape nealterat aspectul iniţial. Intervenţii asupra edificiului au fost realizate în anii 1790-1800, 1871-1873 şi 1937-1938, constând în special în reparaţii, dărâmarea peretelui dintre naos şi pronaos, construirea şi apoi înlăturarea unui pridvor. Se pare că biserica avea în ultimile decenii ale sec. XIX o incintă împrejmuită cu un zid.

Lucrările edilitare de pe parcursul sec. XIX-XX au modificat aspectul zonei, iniţial prin transformarea cimitirului în parc (sec. XIX), iar mai recent prin amenajarea pieţei punblice la vest de biserică.

De-a lungul timpului au fost descoperite peste 200 de morminte. Cea mai mare parte a defuncţiilor au fost adulţi, urmaţi de copii şi adolescenţi. Un reper al duratei lungi de utilizare a cimitirului îl constituie suprapunerile de morminte, iar un altul monedele care se încadrează în sec. XVI-XIX. Inventarul este relativ sărac, în campania 2010 s-au descoperit doar 34 de monede în 30 de morminte (dintr-un total de 151 de morminte). Cea mai timpurie piesă din aceste morminte este din 1526, iar cea mai târzie este din 1860. Cele mai multe monede sunt bătute pentru Ungaria, în sec. XVI, urmate de cele otomane din sec. XVII-XVII, precum şi de câteva piese austriece, poloneze şi ruseşti. Numărul obiectelor de podoabă este foarte mic

Beciul este zidit din piatră şi compus din două coridoare.
Ansamblul rezidenţial a fost demolat pe parcusrul sec. XVIII-XIX, şi în special la finalul sec. XIX, cu ocazia construirii clădirii Colegiului Petru Rareş.

În timpul existenţei curţii domneşti platoul pe care se afla a căpătat două funcţiuni distincte: la nord administrativ şi civil iar la sud spaţiu religios prin ridicarea Bisericii Sfântul Ioan.