Site Information
Location   Display on the map of Romania *
RAN Code   65351.29
LMI Code (List of Historic Monuments) History Monuments List of 2010   DB-II-m-A-17312
Name   Biserica medievală Sf. Gheorghe de la Târgovişte - Biserica Sf. Gheorghe
County   Dâmboviţa
Commune   Municipiul Târgovişte
City/Town/Village   Târgovişte
Address   str. Sfântul Gheorghe, nr. 1 (fostă str. Suseni 2)
Place   Biserica Sf. Gheorghe
Landmark   Situl se află în apropierea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa (aflat la cca. 250 m sud de monument)
Hydrographic landmark - name   Ialomiţa
Hydrographic landmark - type   râu
Site Class   structură de cult; descoperire funerară
Site Type   edificiu religios; necropolă
Ownership   privat
Owner   Arhiepiscopia Târgovişte
Last record update   12.10.2022
 
Finds
Class/ Type Period (Date) Culture/ Cultural phase Documentary attestation Description/ Notes LMI Code
Biserică  Epoca medievală (1512 - 1521) neprecizată  

Biserică de plan navă iniţial, amintită în 1653. Conform unui sondaj efectuat în exterior, pe altar este ridicată în prima jumătate a secolului XVI. Cimitir contemporan cu biserica. În 2005 biserica a fost datată corect în timpul lui Neagoe Basarab. Cercetări arheologice: Gabriel Mihăescu - 1977, Petru Diaconescu, Gheorghe Olteanu în 2005. Biserică de plan navă (iniţial), cu clopotniţă înaltă pe tindă, amintită documentar la 3 septembrie 1653. Cercetările iniţiale din anii 1977-1978 (sondaj în exterior pe altar) doar au confirmat existenţa bisericii în prima jumătate a secolului al XVI-lea însă abia reluarea acestora în anul 2005 au produs informaţii care au confirmat ctitorul, şi anume pe voievodul Neagoe Basarab, care ridică lăcaşul după 1515, undeva în intervalul 1517-1520. Bisericii i se adaugă doi contraforţi de către Matei Basarab, iar pridvorul este construit în 1730. În 1794, acoperişul este refăcut pe cheltuiala ”mahalagiilor”. Alte renovări au fost făcute de către Dima Lixăndroiu şi alţi enoriaşi în 1816, 1862, 1940 şi 1982. Intervenţia din 1862 va schimba în profunzime aspectul modumentului transformând planul biserici din navă în plan triconc astfel că din forma iniţială a monumentului se pastrează astazi foarte puţine elemente. Pictura este tot de la 1862 executată de echipă de zugravi formată din Hagi Avram (mai bine cunoscut), Pârvu şi Ilie. În partea sudică a naosului a fost identificată o construcţie unică în arhitectura bisericească ortodoxă din România, o încăpere zidită plasată sub pardoseala iniţială, construită odată cu biserica şi având, probabil, destinaţia de tainiţă (nu este exclus chiar pentru tezaurul domnesc). Cu siguranţă biserica îşi pierduse caracterul şi rolul de biserică domnească ea fiind repatată la 1730 de un simplu stegar, probabil locuitor al parohiei, ctitorii monumentului fiinnd complet uitaţi. Acesta este un argument pentru pierderea acestui statut după 1658-1660.

Stratigrafia monumentului este simplificată din cauza refacerilor şi adăugirilor începând cu 1730 când este adăugat pridvorul şi desfiinţată turla de pe pronaos şi mai ales din 1862 când elevaţia bisericii este parţial demolată, inclusiv o parte din bolţi, adăugându-se abside laterale pe naos şi două turle de lemn. Odată cu desfiinţarea pereţilor exteriori de Nord şi de Sud, cât şi a zidului naos - pronaos, este coborât şi nivelul de călcare, distrugându-se aproape toate intervenţiile constructive din secolele XVI-XVIII. O situaţie stratigrafică mai clară s-a putut surprinde pe profilul de Nord al Secţiunii I, amplasată alăturat zidului original de Sud al bisericii, în naos şi pronaos. Se păstrează pe alocuri nivelul de construcţie a cărui datare este asigurată de o moneda ungurească bătută la 1515, urmat de o nivelare de nisip care constituia patul pardoselii. Am menţionat că nivelele intermediare până la 1862 au dispărut aproape în totalitate, elevaţia în zonele demantelate lipseşte complet, peste fundaţiile acum libere se citeşte numai nivelul de demolare şi patul de nisip, urmând pardoseala din lespezi de piatră existentă şi astăzi, toate trei datând de la 1862. Remarcăm că pe alocuri a fost folosită pentru pardoseală şi cărămidă cu aceleaşi dimensiuni ca şi la absidele adăugate, cea pătrată datând de la reparaţiile de la 1730 şi acoperită cu mortar de var pentru a o aduce la culoarea şi forma lespezilor de piatră. În profilul de Nord al Secţiunii I - din pronaos se observă trei nivelări groase din nisip cu lut de cca. 0,30 m, care acoperă două morminte 1 şi 2. Intervenţia a fost cauzată de tasările care au dus la deformarea pavajului, explicându-se prin existenţa unor pietre de mormânt scoase cu ocazia refacerilor din 1862. Mormintele descoperite, în mod cert aparţin unor dregători, care au fost datate cu două monede de la 1568, respectiv 1575, la mormântul 1, înregistrându-se şi un inel sigilar din argint masiv. La exterior, pe latura de Sud, a fost identificat sub trotoarul actual, un contrafort aplicat pe colţul de sud-Vest al pronaosului, consolidare executată cel mai probabil în timpul domniei lui Matei Basarab. Continuarea cercetării naosului în Secţiunea I şi apoi în Secţiunea IV, la care se adaugă o descoperire epigrafică din altar. În capătul de Est al secţiunii I, mai precis în profilul nordic, sub pardoseala de piatră existentă, s-a profilat un fel de puţ cu pereţii lutuiţi, umplut cu materiale rămase din demolările din 1862. Forma încăperii aduce cu forma unei sticle cu gâtul scurt. Pardoseala era realizată din aceaaşi cărămidă cu cea a zidăriei originale şi aşezată pe un strat de mortar la fel de dur cu o grosime de 5 cm. Dimensiunile sunt: 1,90 m înălţime, diametrele: 0,60 m la partea superioară, respectiv 1,64 m la pardoseală, iar cel intermediar la 1/3 din înălţime, măsurat la bază de 1,90 m, volumul cca. 4 mc. După adâncirea secţiunii I s-a observat că stratul de pământ roşcat cu pietriş care urmează nivelului de construcţie al bisericii (acesta din urmă descoperit pe o mică porţiune lângă fundaţiile vechiului naos demolate) nu este viul, ci o umplutură rezultată din escavarea încăperii subterane care marchează de fapt groapa de fundaţie. În Secţiunea IV, practicată vis-a-vis de Secţiunea I, pe latura de Nord a pronaosului, a fost identificată o groapă fundată tot sub stratul de nisip care formează patul pardoselii iniţiale. Excavată rudimentar, cu dimensiunile de 1,30 m în înălţime şi diametrele de 0,50 la bază, respectiv 1,20 m la gură, deci de formă tronconică, groapa a fost captuşită cu lemn, după cantitatea mare de cuie de fier, recuperată odată cu resturi de lemn carbonizat. Pe baza monedei emisă la 1515 şi a identităţilor stratigrafice se poate conchide că încăperea subterană a fost ridicată odată sau imediat după ridicarea bisericii, mai precis în a doua parte a domniei lui Neagoe Basarab (1517 - 1520). Descoperirea încăperii subterane este esenţială pentru definirea rolului jucat de biserică în secolele XV-XVII. Pe baza argumentelor aduse nu este neîndreptaţit să se considere că este vorba de o tainiţ folosită la vremuri de nevoie pentru adăpostirea tezaurului domnesc. Tăcerea din arhivele de epocă asupra bisericii capătă un alt sens iar plasarea ei mult excentric faţă de Curtea domnească şi principalele edificii de cult aflate evident în atenţia năvălitorilor, constituie încă un argument pentru funcţia atribuită. Demn de semnalat este şi un alt fapt, păstrarea caracterului rural al perimetrului situat la Nord de „Târgul de sus”, respectiv de Curtea domnească până târziu în secolul al XVII-lea, probabil şi o consecinţă provocată deliberat de autoritatea domnească tocmai pentru o mai bună siguranţă a acestui punct cu destinaţie specială. Existenţa tainiţei, unicat deocamdată în arhitectura muntenească, într-o biserică domnească, este întărită de o altă descoperire, de această dată din altar. În spatele mesei altarului, încastrată în pardoseala din 1862, se află o piatră pătrată cu latura de 0,54 m. În cercul interior este prezentat „potirul sacru”, încadrat de doi păuni iar în cel exterior o inscripţie, probabil jumătate în latină jumătatea în chirilică, a cărei semificaţie, din cauza conservării precare, rămâne necunoscută, identificându-se decât două litere „M” urmat de „A”. Sunt elemente care ar conduce spre interpretarea sa ca un sigiliu domnesc folosit în timpul de funcţionare a tainiţei care marca accesul la capacul aşezat peste manşonul de mortar din partea superioară a încăperii subterane. La 1862, din tainiţa care îşi încetase funcţia, sigiliul care niciodată nu fusese pus la vedere este recuperat şi plasat în altar în continuarea pardoselii (după Diaconescu, 2009, p. 59-61).

DB-II-m-A-17312.01 
 
Research
  Type Year Observations Institution Name Forename
1. cercetare sistematică 2005

* DIACONESCU Petru
* OLTEANU Gheorghe
Complexul Național Muzeal "Curtea Domnească" din Târgoviște * *
2. sondaj 1977

* MIHĂESCU Gabriel
Complexul Național Muzeal "Curtea Domnească" din Târgoviște * *

Bibliography
1. Mihăescu, Gabriel, Cercetări arheologice în Târgovişte - Suseni, Valahica, 1980-1981, 12-13, 12-13, Complexul Naţional Muzeal "Curtea Domnească" Târgovişte, Târgovişte, 1980-1981, p.117-134 [Publicaţie]
2. Diaconescu, Petre; Olteanu, Gheorghe, Cercetarea arheologică de la biserica Sf. Gheorghe din Târgovişte, Campania 2005, Valahica, 2005, 18, 18, Complexul Naţional Muzeal "Curtea Domnească" Târgovişte, Târgovişte, 2005, p.88-98 [Publicaţie]
3. Lista Monumentelor Istorice, MO nr. 646 bis/16/07/2004, Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.314/2004, vol. II, București, 2004, p.1098, poz. 636, http://www.cultura.ro/sectiuni/Patrimoniu/Monumente/lista/dambovita.pdf [Ordin MCC] (site record source)
4. Adriana, Stoia, Les fouilles archéologiques en Roumanie (1978), Dacia – Revue d’archaeologie et d’histoire ancienne, N.S. XXIII, București, 1979, 367 [Publicaţie]
5. Năstase, Mihai Claudiu, Fișă analitică de inventariere „Biserica medievală Sf. Gheorghe de la Târgovişte - Biserica Sf. Gheorghe”, Târgoviște, 2020 [Fişă de sit]
 
 
Scroll