Investigaţiile arheologice şi dovezile epigrafice au scos la iveală faptul că incinta sa a avut mai multe faze de construcţie. Prima fază a lemnului şi a pământului din data traiană (începutul secolului al II-lea d.Hr.) a fost reconstruită în piatră în timpul domniei lui Hadrian (r. 117-138 d.Hr.) şi/sau Antoninus Pius (r. 138-161 d.Hr.). La începutul secolului al III-lea, cel puţin o parte din incintă a fost reconstruită, rezultând forma proeminentă de potcoavă a turnurilor porţii, care este caracteristică acestei perioade ulterioare. Lucrarea a fost finalizată în timpul domniei Caracallei (r. 211-217 d.Hr.), după cum atestă patru inscripţii de construcţie care se aflau iniţial la porţi. În ultima fază a existenţei fortului, unele monumente inscripţionate au fost refolosite pentru a repara zidul şi a bloca poarta din spate.
În faza sa de piatră, fortul măsura 200 x 300 m, situându-se printre cele mai mari forturi auxiliare din Dacia. Folosit până la abandonarea provinciei, a adăpostit mai multe trupe la un moment dat, iar la un moment dat chiar detaşamente legionare. Din cauza dimensiunii sale, se crede că a servit şi ca centru de comandă operaţional şi logistic.

O secţiune din zidul fortului de nord-est şi poarta din faţă (Porta Praetoria) au fost reconstruite în anii 1990.