Cetatea a fost ridicată pe un promontoriu impunător, la 36 m deasupra nivelului mării şi se vede de la o mare depărtare pe Dunăre. Forma trapezoidală, cu laturile de 150 de m (cea de sud şi de nord), respectiv de 100 m (latura de est) şi 80 m lungime (latura de vest), a fost impusă de configuraţia terenului. Forma rectangulară a celor patru turnuri o distinge de fortificaţia de Est unde au frontul rotunjit. Cetatea era apărată şi de malurile înalte ale Dunării, o vale adâncă şi, la est, de un şanţ adânc 20 m şi lat de 50 m. Sistemul de apărare era completat de două valuri cu şanţurile spre est, care începeau dintr-o râpă de lângă Dunăre aflată la 50 m vest de Cetatea de Est şi traversau platoul dintre cele două cetăţi.
Această fortificaţie a stat mai puţin în atenţia cercetătorilor din secolul trecut, astfel că se păstrează mult mai bine. Intervenţiile s-au limitat la câteva "răscoliri" ale lui More, în timp ce Tocilescu a dezvelit colţul de NV. Eforturile lui Emil Coliu, din anul 1939, se pare că s-au concentrat asupra acestei cetăţi, fiind vizate unele porţiuni din zidul de incintă, de pe laturile de est şi nord.
Ultimele descoperiri monetare din epoca romano-bizantină sunt de la împăratul Mauriciu Tiberiu, emisiuni din 588/589 şi 591/592, încetarea locuirii fiind pusă pe seama raidului slavilor din anul 593.
Cu excepţia unor fragmente ceramice atribuite secolelor IX - X, descoperite în cursul unor cercetări de suprafaţă efectuate de Gh. Ştefan şi Maria Comşa, despre care presupunem că provin de la Cetatea de Vest, nu avem nici o altă mărturie referitoare la existenţa unei locuiri la Troesmis, înainte de domnia împăratului Ioan Tzimiskes. Având în vedere cunoştiinţele acumulate în ultimele decenii – cele mai vechi monede bizantine descoperite aici sunt folles anonimi din clasa A2 – A3, puşi în circulaţie în timpul domniei împăraţiilor Vasile II – Constantin VIII (976 - 1028) - se consider[ că datările de mai sus sunt prea timpurii şi, mai degrabă, aceste fragmente ceramice pot aparţine unei aşezări care şi-a început existenţa la sfărşitul secolului al X – lea sau la începutul celui următor.
După cum se cunoaşte, pe baza cercetărilor de suprafaţă şi a descoperirilor întâmplătoare, s-a presupus că Cetatea de Vest a fost reparată şi a început să fie folosită în timpul domniei lui Ioan Tzimiskes (969 - 976).
Formularea acestei ipoteze a avut în vedere, în primul rănd, analogiile cu alte centre dobrogene de pe linia Dunării şi, mai puţin materialul ceramic care nu suportă încadrări cronologice prea strânse. Cercetările perieghetice au permis recoltarea unui material arheologic, reprezentat în exclusivitate de fragmente ceramice din cele mai diverse categorii (vase borcan, castroane, căldări de lut, amfore cu toartele supraînălţate şi piriforme, ceramică smălţuită - vase închise acoperite cu smalţ verde-măsliniu şi vase deschise decorate cu smalţ policrom şi motive incizate, care sugerează o locuire din secolele X - XIII.

Pe suprafaţa sa au fost identificate complexe şi materiale arheologice din perioada romană târzie (sec. IV-VI p.Chr.)