Fundaţiile porţii de sud a fortificaţiei ridicată de Matei Basarab, descoperite pe traseul iniţial al Căii Domneşti. Astăzi reconstituită. În anul 1988, excavaţiile executate în sudul oraşului pentru efectuarea unui pasaj subteran au scos la lumină fundaţiile porţii, parte a sistemului de apărare cunoscut sub numele de “Şanţul şi valul cetăţii”, ridicat de Matei Basarab în jurul anului 1645. Cercetările întreprinse de arheologii Petru Diaconescu şi Tiberiu Muscă, împreună cu arhitectul Corneliu Ionescu au permis marcarea în plan a fortificaţiilor, peste care, în 1990, s-a ridicat o replică a porţii, cu un grad variabil de autencitate faţă de original. Turnul porţii prezenta o formă aproape pătrată respectiv 7,10 m în axul drumului şi 6,97 m pe axul opus. Subsolul porţii iniţial era gol zidurile păstrându-se pe o înălţime variind între 2 şi 3 m, fiind folosit pentru o ,,cameră capcană” care dubla practic şanţul, pentru îngreunarea accesului din exterior.
Grosimea zidurilor variază între 1,30 m pe laturile de Nord, Est şi Vest iar spre Sud de numai 0,65 m. Spre Nord, respectiv spre oraş drumul (Calea domnească) era flancat de două parapete de sprijin din zidărie cu lungimea de 7,3 m iar lăţimea de 1,3 m (sau identificat numai fundaţiile). Rolul lor era de a proteja accesul de o eventuală prăbuşire a valului care spre Nord depăşea lăţimea turnului de poartă.
În faţa turnului spre Sud era poziţionată culeea podului mobil care pentru un sprijin în plus prezenta şi pinteni la exterior. Şanţul care se continua între turn şi culee prezenta baza la - 0,3 m faşă de cota actuală a terenului. Spre Est la 5 m de turn şanţul se lăţeşte dublându-se la 5,5 m iar adâncimea scade cu aproape 1 m (planşa 65).
Se observă şi în această zonă că dezafectarea construcţiei este târzie (confirmată de nivelele de umplere). Poarta a fost folosită tot până spre mijlocul secolului al XIX-lea (după Diaconescu, 2009, p. 81).