Informaţii despre sit
Localizare   Afişează pe harta României *
Cod RAN   69919.20
Cod LMI (Lista Monumentelor Istorice) Lista Monumentelor Istorice din 2010   DJ-II-m-B-08013
Nume   Ruinele Hanului Hurez de la Craiova
Județ   Dolj
Unitate administrativă   Municipiul Craiova
Localitate   Craiova
Adresa   Str Horezului 2-2A-5-5A- Madona Dudu 13-31
Reper   Situl arheologic se află în centrul vechi al oraşului Craiova, între Piaţa Veche şi străzile Horezului (respectiv numerele 2, 2a, 4, 6, 3, 5, 5A), Madona Dudu (respecttiv numerele 13, 15, 17, 19, 21, 23, 25, 27, 29, 31) şi Strada Matei Basarab nr. 5, şi la circa 65 de metri nord-est de Casele Băniei, la circa 130 de metri est de Biserica „Madona Dudu” şi la cca 280 de metri sud-est de Biserica „Sfântul Nicolae”.
Forma de relief   câmpie
Utilizare teren   locuire
Categorie   locuire
Tip   aşezare civilă
Descriere   Hanul a fost întemeiat de către Ioan Arhimandritul, egumenul Mănăstirii Hurezi din Vâlcea, cam în aceeaşi perioadă cu construirea mănăstirii (1693-1700). Prima atestare (a lucrării terminate) apare într-un document din 6 februarie 1709, prin care Constantin Brâncoveanu dă dreptul mănăstirii de a lua câte o parte din veniturile rezultate din comerţul făcut în Craiova, amintind Hanul care s-a făcut cu multă cheltuială din partea mănăstirii. Hanul este descris în raportul căpitanului Friedrich Schwanz, Descrierea Olteniei (1720-1723). Acesta considera că existenţa aici a unei „clădiri lungi cu pereţi de cărămidă, bine închisă şi numită în limba lor (a românilor) ham, ce a fost clădită de egumenul mănăstirii Hurez care ia chirie anual de la negustori pentru odăi” demonstrează că comerţul din oraşul Craiova era unul înfloritor. În continuare acest descrie complexul hanului: „Acolo, sunt trei despărţituri, adică curţi sau pieţe dintre care una era pregătită cu clădiri drept cvartir al domnului, când venea la iarmaroc, cealaltă era cu camere boltite de jur împrejur pentru depozitele negustorilor, iar in mijlocul pieţei se afla un foişor înalt, ca un fel de bursiă a negustorilor; a treia era pentru oamenii de rând şi avea grajduri; aceste clădiri au fost toate arse de turci în timpul ultimului război astfel că din ele au rămas doar zidurile, dar apoi au fost din nou refăcute şi luate pentru magazii şi pentru cartierul comandantului...”. Din descrierea lui Schwanz rezultă în timpul războiului războiului austro-turc din 1716-1718 hanul suferise distrugeri în urma incedierii sale. Aceste distrugeri par să fi afectat învelitoarea şi alte părţi inflamabile, dar zidurile se menţinuseră. Clădirea a fost restaurată imediat pentru a fi folosită de administraţia austriacă. În timpul ocupaţiei austriece, Hanul mănăstirii Hurezi a fost folosit ca sediu administrativ şi reşedinţă pentru trupele militare staţionate în Craiova, de aici rămânând hanului denumirea de „Hanul Nemţesc”. Aşadar, iniţial hanul a funcţionat ca unitate de cazare (han) pentru negustori, locuinţă de protocol pentru domnitor şi spaţii comerciale. În timpul invaziei habsburgice (1718-1739) devine sediul garnizoanei austriece. Între 1739 şi 1831 aici şi-a avut sediul căimăcămia Craiovei iar din 1792 era locul de întrunire al Divanului. Între 1831 şi 1865/1889 serveşte ca şi spaţiu comercial. La secularizarea averilor mănăstireşti din 1864, hanul trece în proprietatea municipalităţii. După 1865 (sau în 1889) Consiliul Comunal al Craiovei dispune demolarea părţilor din han pe care le avea în proprietate. După 1889 complexul începe să fie dezafectat. Zidurile perimetrale au fost integrate în diferite construcţii situate de o parte şi de celalaltă a străzii Horezului. În secolul al XIX-lea au funcţionat trei sinagogi în părţi ale hanului achiziţionate de comunităţile evreieşti din Craiova.. În prezent două dintre acestea au fost desfiinţate. Una dintre ele funcţionează şi în prezent. În han funcţiona şi un paraclis cu hramul Adormirea Maicii Domnului, atestat la 12 ianuarie 1742. Lăcaşul de cult a fost reparat în 1776 şi 1829. În 1829 este atestată o baie, care se afla pe latura dinspre actuala stradă Matei Basarab. 1792 sunt atestate grădini de legume aparţinând hanului. În prima jumătate a secolul al XIX-lea, în han sunt concesionate spaţii pentru activităţi comerciale. În 1829 este atesată şi o baie a hanului situată pe latura de vest, care nu mai funcţiona. În harta austriacă din 1790 se observă ca hanul încă îşi păstra individualitatea şi, de asemenea, şi împărţirea menţionată de Schwanz. În cel de-al doilea cadastru militar al Imperiului Habsburgic se poate observa că deja hanul fusese integrat în construcţiile din zonă şi că suprafaţa sa fusese despărţită transversal de actuala strada Horezului. Părţi din han au fost vândute comunităţilor evreieşti de diferite rituri în 1792, 1806, 1819, 1832.
Sunt documentate mai multe distrugeri şi refaceri. Între 1716-1718 este incendiat de trupele otomane. Aceste distrugeri sunt reparate de aministraţia habsburgică, între 1718 şi 1720. Următoarele distrugeri datează din timpul războiului ruso-turc din 1768-1774, care afectează o mare parte a oraşului. În 1776 este apoi refăcut de către domnitorul Alexandru Ipsilanti. Un alt nivel de incendiere datează cel mai probabil din timpul expediţiei paşei de Vidin, Osman Pazvantoğlu, din anul 1800. În 1829 sunt documentate reparaţii parţiale în unele prăvălii şi în biserică.
În privinţa cercetărilor s-au desfăşurat o cercetare preventivă în imobilul de pe strada Matei Basarab nr. 5 şi o evaluare de teren pe imobilul situat pe Strada Madona Dudu 31. Cercetarea preventivă de pe Matei Basarab 5 s-a încheiat fără rezultate concludente, din cauza faptului că aria cercetată fusese ocupată în cea mai mare parte de locuinţe construite în perioada interbelică şi dispărute la cutremurele din 1940 şi 1977 are căror subsoluri distruseseră stratigrafia anterioară construirii lor. Iar evaluarea de teren de pe Madona Dudu 31 s-a încheiat cu o concluzie firească, anume că suprafaţa acoperită de construcţia modernă nu mai poate fi cercetată. Mai sunt cunoscute şi cercetări din anii 60-70 dar care nu au fost publicate.
Observații   Situl este parţial suprapus de construcţii moderne. Terenul pe care sunt amplasate construcţiile trebuie considerat în categoria celor care nu pot fi cercetate. Pot fi cercetare suprafeţele cu destinaţia curţi construcţii, atunci când se intenţionează efectuarea de lucrări care afectează solul pe suprafaţa acestora. Pot fi cercetate zone de pe domeniul public, atunci când se intenţionează lucrări de refaceri ale trotuarelor sau părţii carosabile, sau de instalare utilităţi.
Suprafața sitului   3794,800 mp
Stare de conservare   grav afectat / 03.12.2024
Riscuri naturale   Cutremur: 5 / 03.12.2024; Inundaţii: 1 / 03.12.2024; Ploi acide: 1 / 03.12.2024; Foc natural: 1 / 03.12.2024; Insecte: 1 / 03.12.2024; Tornade: 1 / 03.12.2024; Exces de apă în sol: 1 / 03.12.2024; Exces de salinitate în sol: 1 / 03.12.2024; Exces de aciditate în sol: 1 / 03.12.2024
Riscuri antropice   Demolare: 5 / 03.12.2024; Afectare parţială: 5 / 03.12.2024; Vandalism: 5 / 03.12.2024; Furturi: 1 / 03.12.2024; Incendii provocate: 1 / 03.12.2024
Regim de proprietate   mixt
Data ultimei modificări a fişei   04.12.2024
 
Componente în cadrul sitului
Categorie/ Tip Epoca (Datare) Cultura/ Faza culturală Atestare documentară Descriere/ Observații/ Localizare în cadrul sitului Cod LMI
Han  Epoca modernă (1700 - 1706)   6 februarie 1709 

Din descrierile colonelului Schwanz clădirea iniţială a hanului era „o clădire lungă cu pereti de cărămidă, „bine închisă”, era împărţită în trei curti, dintre care una era prevăzută cu clădiri ce serveau de cvartir domnului, când acesta venea la iarmaroc, a doua avea camere boltite de jurîmprejur, pentru prăvălii şi un foişor înalt în mijloc, folosit ca bursă de negustori, iar ultima, unde se aflau şi grajdurile, era destinată „oamenilor de rând”.
Complexul era de formă dreptunghiulară şi era formată din clădiri din cămrămidă boltite şi ziduri înalte din cărămidă ce îngrădeau o curte dreptunghiulară de cca 77 x 34 m. Latura de vest a hanului avea cca 200 de metri. Zidurile aveau în unele locuri şi 9 metri înălţime. De fapt reprezenta singura fortificaţie a Craiovei.
În ceea ce priveşte interiorul spaţiului fortificat acesta se prezenta astfel: „Interiorul era rânduit în trei părţi: cea mai dinăuntru era rezervată pentru camerele unde găzduia domnitorul când venea la Craiova. A doua curte adăpostea prăvăliile (bolţile) şi locuinţele negustorilor. În mijlocul acestei curţi era un turn; aici se aflau bursa şi vama. A treia curte, cea exterioară, servea drept han pentru oamenii de rând şi tot aici erau şi grajdurile“. În colţul de nord est al complexului se afla o cunie (bucătărie), „al căruit turn-lanternă, se ridica admirabil pe cele patru trompe-angulare. Pe mijlocul laturii sudice se aflau casele slujitorilor, boltite cu lunete iar casele celor mari se aflau în zona de vest.” (Drăghiceanu 1917, 25).
În prezent se mai păstrează resturi din zidurile de nord, de est, de vest şi de sud. Zidul de nord al hanului constituie grăniţuirea dintre imobilele aflate la adresele: Strada Madona Dudu, numerele: 13, 15, 17, 19, 21, 23, 25, 27 şi Strada Horezului, numerele 2, 2 A, 4, 6. Acest lucru este dovedit prin Contractul de vânzare din 7 aprilie 1880, transcris în Registrul de transcripţiuni al Tribunalului Dolj, Secţia Comercială şi Notariat sub numărul 27426 din 9 aprilie 1888. Zidul de est se păstrează la imobilele aflate pe: Strada Horezului, numerele 2 şi la limita dintre 3 şi 5. Zidul de vest a fost refăcut în anii 70 ai secolului XX şi se păstrează la adresele: Strada Matei Basarab, nr. 3 şi strada Madona Dudu nr. 31. Această porţiune de zid a fost reabilitată în anii 60-70 ai secolului al XX-lea. La data respectivă, ruinele erau într-o stare mai bună de conservare.
Zidul de sud se păstrează la adresa: Strada Horezului, nr. 5 A. În anul 1971, în teren exista o construcţie alipită Templului Coral aflată tot în proprietatea Comunităţii Evreilor din Craiova. La acea dată imobilul figura în actele deţinute de comunitate pe Str. Horezului, nr. 15. În urma cererii de demolare a Comunităţii Evreilor, la data de 30.04.1971 Direcţia Monumente Istorice a comunicat către aceasta că demolarea construcţiei situate la acea data la adresa Str. Horezului, nr. 15 se poate face doar sub supravegherea unui delegat al Muzeului Judeţean Dolj. Motivaţia a fost aceea că era posibil ca imobilele ridicate ulterior peste ruinele hanului să fi inclus şi resturi din acesta. Asemenea ziduri, care au aparţinut iniţial hanului, trebuiau păstrate, aşa cum reiese din adresa nr. 4630/30.04.1971 a Direcţiei Monumente Istorice. Ulterior, prin autorizaţia de desfiinţare nr. 152 din 09.04.1975, Primăria Craiova autorizează desfiinţarea imobilului situat la adresa: Craiova, Strada Horezului, nr. 15 cu respectarea condiţiilor prevăzute în adresa nr. 4630/30.04.1971 a Direcţiei Monumente Istorice. În prezent, reprezentanţii Comunităţii Evreilor, susţin că autorizaţia de desfiinţare de mai sus se referă la imobilul cu numărul factorial actual 5 A de pe Str. Horezului.

Hanul a fost costruit de arhimandritul mănăstirii Hurezi, egumenul Ioan, care considera necesară construcţia unui han în Craiova pentru a desface produsele realizate pe moşiile mănăstirii. Locul ales era unul lângă Piaţa Veche a Craiovei şi lângă Casa Băniei, lângă târgul unde se adunau un mare număr de negustori valahi dar şi din Ardeal, Banat, Occident sau Constantinopol. Proporţiile construcţiei sunt tipice hanurilor ridicate în ultimele decenii ale secolului al XVII-lea. Cheltuielile iniţiale ale egumentului Ioan nu s-au potrivit cheltuielilor reale, care s-au ridicat la 10.250 de taleri, cifră care se regăseşte într-un hrisov emis de Constantin Brâncoveanu la 4 aprilie 1711. Clădirea hanului construit de egumenul Ioan a fost distrusă de otomani în 1718, care îl incendiază. Este apoi reconstruit de austrieci care îi schimbă utilizarea în magazie şi reşedinţă pentru cartierul detaşamentului special ce apăra oraşul, aflat sub comanda colonelului Salhausen. După plecarea austriecilor, în 1737 şi după doi ani în care Craiova a fost ocupată de turci, hanul a revenit în administrarea Mănăstirii Hurez, primind din nou privilegii, la 12 ianuarie 1742, din partea lui Mihai Racoviţă, ce era domn în această vreme. Actul de la această dată aminteşte şi de o biserică ce se afla în curtea hanului, având hramul „Adormirea Prea-sfintei Născatoarei de Dumnezeu”. Stăpânirea hanului de către Mănăstirea Hurezi a fost, iarăşi, de scurtă durată. Pe la mijlocul vecului al XVIII-lea, Casele Băneşti ale Craiovei, ce fuseseră refăcute din temelii de către domnitorul Constantin Brâncoveanu, s-au ruinat, din cauza deselor ocupaţii turco-austriece. Episcopul Râmnicului a solicitat domnitorului aceste case, „să fie episcopeşti”, adică să fie reşedinţă episcopală (nu erau departe de Biserica Gănescu-vechea Episcopie), domnitorul satisfăcând solicitarea la 3 mai 1750. Spre finalul secolului al XVIII-lea o parte din complex este controlată de hatmanul Constantin Brăiloiu care construieşte aici o instalaţie de baie, în fapt, un soi de hamam turcesc precum şi o prăvălie.
„Legea secularizării averilor mănăstireşti”, adoptată în 1863, nu a făcut decât să grăbească sfârşitul istoriei unei clădiri, ce-şi pierduse oricum, demult, identitatea. Foştii embaticari ai mănăstirii deveniseră proprietari ai locurilor din han. Când, în 1864, se realizează secularizarea averilor mănăstireşti, Hanul Hurezu trece în proprietatea municipalităţii Craiova, dar de la acea dată şi în deceniile care au urmat, centrul politic, administrativ şi mai ales cel economic-comercial se dezvoltă pe alte dimensiuni şi coordonate, Hanul Hurez rămâne izolat, nefolositor. În 1886 noiembrie 25, municipalitatea dă un decret pe baza căruia ultimele şi tristele rămăşiţe ale Hanului Hurez, ale Curţii şi Caselor Domneşti ale Basarabilor sunt curăţate şi terenurile degajate pentru alte stabilimente necesitate de evoluţia şi direcţiile noi de deplasare a centrului istoric şi cultural-economic al Craiovei…”, se arată în documentarele publicate despre Hanul Hurezi. (Olteanu 2018).

 
pisanie / fronton epoca premodernă (1776) românească   Pisanie din piatră plasată pe „frontispiciul” porţii păstrate pe partea de vest a ruinelor Hanului Hurezi, adică faţada dinspre strada Sfântul Dumitru, în prezent Matei Basarab. (cf. Pessiacov 1904, 20-21). A fost expusă ulterior în sediul Primăriei Craiova, iar în 1906 a fost trimisă la Bucureşti pentru Expoziţia Generală Română. În final a ajuns la Muzeul Naţional de Artă al României, unde se păstrează şi în prezent (nr de inventar în 1965: 4148).

Textul inscripţiei transliterat de August Pessiacov este următorul:
„†Ionŭ Alixandru Ioanŭ Ipsila(n)tŭ vodă. Oraşu Craiovei dinŭ
veichile vremi fi(i)ndu lăcuitŭ de vechi fam(i)lei boereşti şi de altŭ fe-
li de briasle pe locu domnescŭ, iaraşi slobodŭ, fost-au şi dinŭ vremi tre-
cute casă domneşti pentru lăcuinta boiarilorŭ celorŭ ce să orăn-
duiţi de domnie oblăduitori Crai(o)vei şi celorŭlalţ(i) jude-
cători de aicea de peste Oltŭ. Dară fii(n)dă-că aceste casă cu totŭ să-
dărăpănasă dinŭ pricina razmiriţăi şi venisă la o stare întru care
nu era cu putinţă a lăcui celŭ mai prostŭ omŭ, domniia mia socot-
indŭ atăta trebuinţă ca să-şi aibă odihnă boeri(i) cei ce să trimite de că-
tră domnie într-acest oraşi al Craiovei pentru poru(n)ci domneşti, şi vazandŭ c-
ă aceste casă săntŭ podoba acestui oraşi, socotindŭ suma chieltuele-
i, amŭ prefacutŭ de iznoavŭ aceste casŭ înpreună cu paraclisu, precumŭ să ve-
de, spre vecinică pomenire domniei mele de toţ(i) căţ(i) vorŭ lăcui intr-ănsă
[le] şi de toţ(i) căţ(i) cunoscŭ podoba patrii lorŭ. Ca spre faceria acesto-
ră case amŭ oranduitŭ domniia mia 2 boeri dinŭ craioveni, pă du-
mnialui Ioniţă Brăiloiu bi(v) velŭ sulgeri, dumnialui Costandinŭ Fot-
escu bi(v) velŭ cruceri za harie de au fostŭ, epistaŭ păn'la săvărşitŭ; 1776.” (Sursă: Elian Alexandru 1965, 493-494, nr. 596, fig. 74)
 
 
Cercetare
  Tip An Observații Instituția Nume Prenume
1. evaluare de teren 2024

Direcția Județeană pentru Cultură Dolj BĂLTEANU Dan - Iulian
2. evaluare de teren 2017

Muzeul Judeţean "Alexandru Ştefulescu" Gorj - Târgu Jiu MARINOIU Vasile
3. cercetare preventivă 2015

Muzeul Olteniei - Craiova RIDICHE Florin
POPESCU Irina Maria
BÂSCEANU Marius Cristian
FILIP Ileana Gabriela

Bibliografie
1. Lista Monumentelor Istorice, MO nr. 646 bis/16/07/2004, Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.314/2004, vol. II, București, 2004, p.1163, poz.202 [Ordin MCC] (sursa fişei de sit)
2. Lista Monumentelor Istorice - Ordinul MCPN nr. 2.361/2010, 2010, poz. 203 [ordin MC]
3. Fotografie: Hanul Hurez (ruine), Arhiva Fototeca Comisiunea Monumentelor Istorice, https://culturalia.ro/search/ae19fde6-8448-4fa4-bf29-b78ff95264a9/view [Document de arhivă]
4. Bălteanu, Dan, Fișă de sit arheologic: Ruinele Hanului Hurez de la Craiova, 2024 [Fişă de sit] (sursa fişei de sit)
5. Olteanu, Florian, Fișă minimală de evidență a monumentelor istorice: Hanul Mănăstirii Hurezi, 2018 [Fişă tehnică] (sursa fişei de sit)
6. Elian, Alexandru; Bălan, Constantin; Chircă, Haralambie; Diaconescu, Olimbia, Inscripțiile medievale ale României, I, Editura Academiei Republicii Socialiste Române, București, 1965, 493-494, 74, https://biblioteca-digitala.ro/?pub=6029-inscriptiile-medievale-ale-romaniei [Publicaţie]
7. Croitoru, Gabriel, Orașele din Oltenia - aspecte privind diacronia fenomenului urban din sud-vestul României până în secolul al XVIII-lea, Arhivele Olteniei. Serie Nouă, Craiova, 2015, 103-117 [Publicaţie]
8. Del Chiaro, Anton-Maria, Revoluțiile Valahiei, Editura Viața Românească, Iași, 1929 [Publicaţie]
9. Demetrescu, Grigore Mil., Un vechiu cartier istoric al Craiovei, Arhivele Olteniei. Seria Veche, II, Craiova, 1923, 443-448 [Publicaţie]
10. Demetrescu, Grigore Mil., Craiova în veacul trecut (începutul secolului al XIX-lea), Arhivele Olteniei. Seria Veche, II, Craiova, 1924, 217-225 [Publicaţie]
11. Drăghiceanu, Virgil, Zidurile Băniei Craiova, Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, 12, Craiova, 1910, 192-194, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=100927-zidurile-baniei-craiovei--buletinul-comisiunii-monumentelor-istorice-bcmi--1-4-iii-1910 [Publicaţie]
12. Georgescu, I.B., Hanul mănăstirii Hurezi din orașul Craiova, Mitropolia Olteniei, 3-4, X, Craiova, 1958, 239-247 [Publicaţie]
13. Ionașcu, Ion, Istoricul Mănăstirii Hurezi, după documente inedite din Arhiva Eforiei Spitalelor Civile, Arhivele Olteniei, XIV, Craiova, 1935, 295-344 [Publicaţie]
14. Iorga, Nicolae, Studii şi documente cu privire la istoria romînilor. vol. XIV. Hîrtii din arhiva Mănăstirii Hurezului precum şi din a Protopopiei Argeşului, din a boierilor Brîncoveni si a altor neamuri, București, 1906-1913 [Publicaţie]
15. Marinoiu, Vasile, Raport de evaluare de teren Str. Madona Dudu nr. 31, mun. Craiova, jud. Dolj (manuscris în Arhiva DJC Dolj), Muzeul Județean Gorj "Alexandru Ștefulescu", Craiova, 2017 [Document de arhivă]
16. Ridiche, Florin; Popescu, Irina Maria; Bâsceanu, Marius Cristian; Filip, Ileana Gabriela, Raport de cercetare arheologică preventivă - str. Matei Basarab nr. 5, mun. Craiova, jud. Dolj (manuscris în Arhiva, Muzeul Olteniei, Craiova, 2015 [Document de arhivă]
17. Schwanz von Springfels, Frederich, Descrierea Olteniei, Călători străini despre Țările Române, 9, Editura Academiei Române, București, 1997, 43-77, https://biblioteca-digitala.ro/?volum=21906-calatori-straini-despre-tarile-romane-in-secolul-al-xix-lea--ix-1997 [Publicaţie]
18. Stoicescu, Nicolae, Bibliografia localităților și monumentelor feudale din România I - Țara Românească, vol 1: A-L, I, Mitropolia Olteniei, Craiova, 1970, https://biblioteca-digitala.ro/?volum=12430-bibliografia-localitatilor-si-monumentelor-feudale-din-romania--1-i-1970 [Publicaţie]
19. Vasilescu, Alexandru, Casele Bănești din Craiova în sec al XVIII-lea, Arhivele Olteniei. Seria Veche, 29-30, VI, Craiova, 1927, 9-18 [Publicaţie]
20. Pessiacov, August, Schițe din istoria Craiovei, Institutul de Arte Grafice, Craiova, 1914, 22-23 [Publicaţie]
21. Georgescu, Anastase, Târgul Craiovei, Craiova. Cercetări istorice, I, Editura Ramuri, Craiova, 1936, 88, 259 [Publicaţie]
 
Fotografii sit

Scroll