Locuirea aparţinând epocii bronzului cuprinde două orizonturi distincte din punct de vedere cronologic şi cultural, unul aparţinând perioadei timpurii şi altul celei mijlocii, respectiv culturii Wietenberg. Singurul complex care a putut fi atribuit bronzului timpuriu este o groapă. Locuirea Wietenberg suprapune un nivel de depuneri aparţinând bronzului timpuriu şi este suprapus de un nivel de depunere în care au fost sesizate materiale romane şi din prima vârstă a fierului. Specifice acestei culturi, au fost descoperite locuinţe semi-îngropate şi gropi de provizii. A fost descoperită o singură locuinţă de suprafaţă care nu a fost dezvelită integral.

Descoperirile din prima vârstă a fierului aparţin orizontului cu ceramică canelată de tip Gava şi culturii Basarabi. Au fost identificate locuinţe de suprafaţă şi locuinţe semi-îngropate, vetre exterioare şi gropi de provizii. Este de presupus şi existenţa unui atelier metalurgic, fiind descoperite fragmente de creuzete care prezintă urme de ardere secundară şi mai multe piese de bronz.

În cursul campaniei de cercetări din 2003 a fost descoperit un altar votiv consacrat zeiţei Terra Mater de către Septimius Asclepius Hermes, un medic din Colonia Aurelia Apulensis, cunoscut şi dintr-o altă inscripţie cu un text aproape identic.
Campania din 2004 a pus în evidenţă o construcţie cu pereţi din lemn din care se păstrau doar urmele unui perete, alături de dărâmătura acoperişului, ce se întindea pe o largă suprafaţă. Pe baza materialului arheologic recuperat, se poate presupune existenţa a două faze de locuire ce se eşalonează cronologic din secolul al II-lea, până eventual în timpul domniei lui Traianus Decius (249-251).
Spre vest de construcţie a fost identificat un alt edificiu distrus, din dărâmătura căruia, alături de ceramică provincială cenuşie, a ieşit la iveală un inedit portret executat în calcar. Trăsăturile stilistice ale acestuia vădesc influenţa de secol al III-lea.
Pe lângă acestea, a mai fost cercetat alt complex de locuire bine păstrat, cuprinzând două faze de construcţie, ambele din cărămidă. Primei faze îi corespunde o clădire cu cel puţin două încăperi, având baza pereţilor alcătuită din trei asize de cărămidă. Cărămizile aparţin, după cum relevă cartuşul acestora, officinei lui Publius Aelius Ter(tius ?, erentianus ?). Produse ale acestei officine, bine reprezentate la Apulum, s-au semnalat începând cu epoca lui Hadrian, până la sfârşitul epocii romane în Dacia. În cea de a două fază a edificiului s-a constatat o restrângere a suprafeţei locuite la o singură încăpere, ai cărei pereţi erau alcătuiţi din bucăţi de cărămidă şi ţiglă, provenind de la prima etapă.
După toate probabilităţile, locuirea romană de aici a fost delimitată de un zid de incintă care avea în alcătuirea sa bucăţi de cărămidă şi piatră prinse cu mortar.

Locuirea post-romană se întinde în zona de terasă, nefiind identificat nici un complex pe panta care coboară dinspre Dealul Furcilor. Suprafaţa pe care au fost identificate şi cercetate locuinţele post-romane este de cca 1,6 ha, limitele aşezării fiind destul de bine precizate spre N şi NV.
Locuinţele identificate au un plan rectangular, lungimea laturilor variind între 2,60 şi 3,86 m, cu suprafaţa cuprinsă între 7 şi 13 mp. Sunt prevăzute de obicei cu gropi de stâlpi în cele patru colţuri, care susţineau acoperişul. Majoritatea prezintă o podină de lut bătătorit. În interiorul locuinţelor au fost descoperite numeroase materiale romane refolosite, constând din fragmente de cărămizi sau de monumente din piatră. În marea lor parte provin de la edificiile romane identificate în imediata apropiere, dar există şi materiale aduse probabil din zona intra muros a oraşelor sau din necropola de pe Dealul Furcilor - Podei.