Fortificaţia a fost construită pe un platou situat deasupra carierelor de granit de la Cotul Armanului: ea are o formă pătrată, cu laturile de nord şi sud de 120 m, iar cele de est şi vest de 145 m. Latura sudică se sprijinea pe malul abrupt al Dunării, sistemul de apărare fiind completat de un val şi un şanţ. Pe baza fotografiilor aeriene s-a putut observa că această fortificaţie a fost în întregime afectată de vechile intervenţii şi viitoarele săpături nu vor avea la dispoziţie nicio zonă compactă pentru cercetare.
Toate intervenţiile arheologice s-au concentrat asupra valorificării vestigiilor din epoca romană – incinte şi inscripţii, foarte rar fiind menţionate şi alte materialele arheologice.

Pentru Troesmis nu sunt publicate rapoarte de săpătură pentru niciunul dintre numeroşii tumuli care se pot observa pe o distanţă de până la 3,5 km. în afara aşezării, atât pe fotograme alb-negru, pe ortofotograme actuale, pe fotografii din satelit cât şi pe imaginea obţinută prin teledetecţie. Mulţi dintre ei au fost distruşi de construcţiile din perioada comunistă, alţii aplatizaţi de lucrările agricole.

În cursul cercetărilor arheologice de salvare desfăşurate în anul 1977, în apropierea Cetăţii de Est, în casetele 21, 23 – 26 şi 37 au fost surprinse 10 morminte de înhumaţie, dispuse pe un şir, cu intervale inegale între ele. Au fost descoperite numai morminte de adulţi, orientate V – E, cu mâinile împreunate pe bazin sau abdomen. Numai cele din caseta 37 au fost depuse în sicrie. „Mormintele 6 şi 8 prezintă piese de inventar, fragmente de brăţări de sticlă albastră, confecţionate din bară ovală, respectiv pătrată“. Pe baza acestor „elemente de inventar”, a poziţiei mâinilor şi a cuptorului menajer descoperit în caseta 9, s-a apreciat că aceste morminte pot aparţine secolului al XIII-lea.
Conform Adrianei Panaite, prezenţa fragmentelor de brăţări de sticlă trebuie pusă în legătură cu etapa de locuire din secolele X – XI, documentată şi printr-un cuptor menajer din secolul al XI-lea. Pe baza ultimelor monede bizantine descoperite aici, doi folles anonimi din clasa C, atribuiţi împăratului Mihail al IV-lea (1034 - 1041), se poate aprecia că locuirea din această zonă şi – a încetat existenţa în urma unui atac al populaţiilor migratoare, probabil în cursul anului 1036. Astfel, acest cimitir este probabil posterior secolului al XI-lea şi se poate presupune că aparţine locuitorilor aşezaţi la Cetatea de Vest.