Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae” a fost ridicată în anii 1626-1627 de către marele logofăt Greceanu, dar cea mai veche atestare documentară datează din anul 1631. Aceasta a fost refăcută în forma pe care o are astăzi în perioada 1751-1752.
Planul acesteia este treflat, cu două turle şi pridvor deschis. Ea a fost realizată din ziduri de cărămidă. Lungimea este de 23 m şi lăţimea de 7m.

Din vechiul zid de incintă se păstrează latura lui sudică, cu poarta de intrare în arc de cerc şi un acoperiş în patru pante, acoperit cu şiţă. Pe latura de sud-vest a incintei este adosat la interior un turn ridicat probabil în perioada interbelică.

În cercetările din 2021 au fost descoperite şi cercetate mai multe morminte în interiorul şi în exteriorul bisericii. În interiorul bisericii a fost cercetată şi o criptă cu o înmormântare nederanjată şi câteva re-înmormântări. Sondajele din exterior au pus în evidenţă existenţa înmormântărilor şi a resturilor osteologice umane dezarticulate în zona din jurul bisericii, indicând utilizarea interiorului incintei bisericii drept cimitir.

În cercetările din 2021 în absida de sud a fost observată o groapă de formă rectangulară cu dimensiuni aproximative de 2 x 3 m, orientată N-S, având pereţii arşi. Pe fundul complexului erau 6-7 vase ceramice reîntregibile, bârne de lemn ars şi cenuşă. Pe baza ceramicii a fost atribuită secolului VII.