Biserica de lemn existentă aici a ars, fiind reconstruită , de astă dată din zid, tot de către enoriaşi. Potrivit aceleiaşi surse „între lucrurile de preţ ale acestei Sf. Biserici se află, de la prima ei ctitorie, icoana Maicii Domnului înnegrită de fum şi îmbrăcată mai târziu în argint”, realizată, după tradiţie, de către aceeaşi mână care a pictat un astfel de obiect de cult aflat la Mănăstirea Nămeşti. „Când se auzea că vin turcii în ţară – a consemnat T. Bobancu, citând mărturia preotului Radu Budescu, decedat înainte de 1933 – drept credincioşii scoteau icoana din ramă şi o purtau prin poteci ascunse, până la viile oraşului. Icoana există şi astăzi, dar neavând inscripţie nu i se poate aprecia vechimea.
Tot Tatiana Bobancu precizează că lăcaşul a fost înzestrat cu două clopote. Dintre acestea, cel mare a fost luat de către germani, în timpul ocupaţiei din anul 1917; cel mic a fost salvat graţie intervenţiei preotului Radu Budescu.
Văzute de Grigore Tocilescu, fără a putea să mai precizăm astăzi care era cel mare şi care cel mic, cele două clopote au fost executate în anii 1768, respectiv 1816. Redăm aici inscripţia celui mai vechi, în transcrierea aceluiaşi istoric: „Acestu clopot s-au prefăcutu la Biserică│în Co‹a›stă, hramu Vovedenie Bogorodiţe, cu osteneala dum‹nealui›, în Piteşti; se dete│‹de› Costandin Matei Bulegi, la lea‹t 1›768. Simionu B‹ulegi›, fii‹u›lul d‹u›mn‹ealui›”.
În cancelaria lăcaşului se păstrează şi un potir de argint aurit, de 24 cm înălţime şi 10 cm diametrul cupei, având săpat cu literă de 0,3 cm, pe suport, următorul text: „Mihalachi Uescu, Frosina Ueasca, cu tot neamu; 1805. Sult(a)na, Ana”.
Afectată de cutremure, biserica a fost reparată între anii 1859-1864. Între 1875-1877 lăcaşul a fost pictat de către Ilie Zugravul, tatăl lui Costin Petrescu, iar în anul 1887 i s-a adăugat amvonul.
Între anii 1930-1934, prin osârdia parohului Gheorghe Popescu Broşteni (1930-1955), biserica a fost restaurată din nou, în locul turlei de pe pronaos fiind construite două mai mici, iar cea de pe naos fiind restaurată. Tot atunci a fost modificată intrarea, mărindu-se, alte reparaţii efectuându-se la interior. Primăria a sprijinit efortul enoriei cu 80.000 de lei, restul banilor, 720.000 de lei, provenind din donaţii, dar şi din vânzarea unor bunuri, precum moşia de la Şuica, şi a altor imobile din Piteşti.
Astăzi biserica se prezintă în plan triconc, compartimentată în altar, naos, pronaos şi pridvor deschis, construită din cărămidă, acoperită cu tablă galvanizată. În anul 1968 pictura s-a refăcut de către pictorul Theodor Petrescu din satul Tutana, comuna Băiculeşti, efectuându-se şi unele reparaţii la soclu şi în interior.

Biserica de lemn a fost ridicată la 1754.

Fără a beneficia de un suport documentar sigur, Tatiana Bobancu a afirmat că un prim lăcaş a fost ridicat aici ca schit de maici, în anul 1540, de către două bune creştine, Magdalena şi Doroteia, care ar fi devenit, fără doar şi poate, succesiv, stareţe ale schitului. Fără îndoială, tradiţia trebuie să conţină un sâmbure de adevăr, căci astfel ele nu ar fi fost menţionate în pomelnicul bisericii, care se păstra încă în perioada interbelică. Informaţia ar putea dobândi mai multă credibilitate, dacă, aşa cum susţinea aceeaşi autoare, care avea şi calitatea de preşedintă a Ateneului Popular „Ionescu Gion”, prin 1886-1887, tatăl ei, preotul paroh Ioan Petculescu, „purcezând la repararea bisericii, cu milostenia diferiţilor donatori, a săpat în lespedea bisericii şi a găsit la temelie data: leat 1540”.