Piesele descoperite în timpul cercetării arheologice din anul 2006 şi analizate oferă indiciile existenţei în zonă a unui atelier specializat în confecţionarea pieptenilor; faptul este deja cunoscut, atestat, între altele, şi pe planul toponimiei locale (Pieptănari).

Mănăstirea ordinului dominican se presupune că era situată în capătul estic al actualei străzi 9 Mai, în faţa porţii Elisabeta (Guşteriţei) pe locul unde se află actuala capelă a Sf. Cruce, fapt confirmat de solicitarea călugărilor (1474) de a primi un teren în incinta fortificată pentru a-şi edifica un nou lăcaş în locul celui anterior, puternic afectat de invaziile otomane.
Vechea mănăstire a fost transformată în leprozerie (1475), iar dominicanii îşi construiesc cu începere din 1475 mănăstirea şi biserica pe actuala stradă Gh. Magheru. La 1543 datorită Reformei, oraşul vinde iazul care a aparţinut dominicanilor. Odată cu cucerirea Transilvaniei de către austrieci pe locul fostei mănăstiri dominicane se construieşte biserica Sf. Cruce la 1755. La 1282 avem prima atestare a mănăstirii dominicane Sf. Cruce dar se pare că aceasta a existat încă de dinainte de 1242.
În timpul campaniei arheologice din anul 2006 au fost cercetate ruinele mănăstirii.

Zonele din proximitatea porţilor de intrare aparţinând fortificaţiei Sibiului medieval au intrat în sistemul de informare arheologică cu ocazia unor săpături supravegheate şi a unor sondaje arheologice efectuate în zona Porţii Elisabeta.
Dintre toate structurile de apărare ale oraşului medieval, Poarta Elisabeta a fost pusă în evidenţă datorită prezenţei în vecinătate, pe lângă structurile defensive (şanţ, val), a unor mănăstiri şi biserici cercetate arheologic. De asemenea, terenul din afara zidului de apărare a fost sondat arheologic în 1996, cu ocazia amplasării pe strada Blănarilor a sediului BRD.
Turnul de poartă Elisabeta a fost pomenit în lista cu depozitele de pulbere ale oraşului din 1560 Beim Elizabeten thor in der kyrschner turren 80. Poarta Elisabeta a beneficiat în mai multe rânduri de subsidii din partea comunităţii sibiene. Prima menţiune este din anul 1478: Ad portam Elisabet dedi duobus custodibus flor.1 Steffano Curssori et Valentino Lanifici.18 Consemnările despre poarta, podul şi valul de la "Sfânta Elisabeta" se pot urmări până în anul 1501.
Săpături mecanice efectuate în anii 1987-1988 au afectat zidul de apărare şi şanţul adiacent în zona de la intersecţia străzilor 9 Mai şi Blănarilor. Buza dinspre est a şanţului se afla la 7,50 m faţă de zidul de incintă. În partea inferioară, aflată sub apă, profilul şanţului este marcat de un zid lat de 60 cm. În profilul şanţului, zidului din piatră i-a corespuns un strat de nisip suprapus de nivelul de construcţie a zidului. El a fost suprapus de un strat de pământ negru, mâlos. Şanţul a măsurat 3,50 m adâncime. Din zona investigată stratigrafic a fost recuperat un fragment dintr-un gard din lemn format din pari dispuşi oblic şi crengi împletite. La baza gardului au fost observate urme de arsură. Substrucţia zidului de fundaţie este lată de 1,50 m. Zidul a fost observat în groapa de excavator până la adâncimea de 0,80 m. Elevaţia zidului de apărare are lăţimea de numai 50 cm.
Materialul arheologic a fost evident până la adâncimea de 1,70 m. Sub această cotă s-a aflat un strat de pământ mâlos cu bucăţi de lemn. Puţine fragmente ceramice şi materiale de construcţii au mai apărut în unele sectoare ale secţiunii lungi de 29 m şi între –3 şi –3,50 m.