Valul este foarte slab conservat, fiindcă nu este ars, şi este greu de urmărit pe teren, fiind mai vizibil în ilustrate aeriene sau cu avantaj de perspectivă (precum fotografia din Teodor 2013, Uriaşul invizibil, fig. 64). Cu ajutorul unui GPS traseul poate fi însă urmărit iar mica denivelare poate fi văzută în teren (dar numai pe un stadiu mic al vegetaţiei). Zona la sud de Valea Bratcov este păşune şi este aproape invizibilă. Zona de la nord de Bratcov trece prin terenuri arate este explorabilă, unde troianul este dublat, la vest, de Aşezarea Bratcov 3. Zona de la nord de E70 este, şi ea, foarte greu de văzut (dar apare pe unele fotografii aeriene).

Fosta palisadă de frontieră merge practic paralel cu DJ 612, la cca 160 m sud-est faţă de drum.
Conservarea, ca şi vizibilitatea, sunt diferite, funcţie de nivelul de arsură (zonele arse sunt mai bine profilate). Zonele mai arse sunt cele din sud, urmele de arsură diminuându-se spre nord. Dimensiunile sunt cele uzuale, respectiv o variaţie altimetrică de cca 0,5 m şi o dispersie de 7-8 m pe fiecare parte a axului. În extremitatea sudică a tronsonului s-a făcut o săpătură mecanică, în 2016. Ea arată, în esenţă, că stâlpii palisadei au fost îngropaţi într-un tranşeu mare, construcţia fiind apoi consolidată cu pământ adus din zona proximă. Palisada a fost arsă, ca şi la sud de Valea Mocanului, ne-existând urme de refacere. În faţa palisadei s-a organizat un obstacol mai mic, probabil din ţepuşe şi elemente vegetale. O amenajare s-a descoperit şi în spatele palisadei. Fiindcă zona nu are vizibilitate grozavă, este de presupus mai degrabă un acoperiş (adăpost) decât un turn de supraveghere.

Sectorul dintre Valea Adâncata şi Halta Troianul este prea infestată de gunoaie pentru a mai reconstitui ceva, dar este limpede că fosta palisadă traversează în virajul DN, devenind vizibil în câmp deschis, la vest de gară. Traseul este aproape drept, cu mici corecţii est, traversând câteva interfluvii, între Gară şi Tufele lui Călin, apoi spre Valea Isarului şi spre Valea Epureasca (unde avem un turn), urcă dealul de la nord de ultima vale şi ajunge la Valea Urlui, la cca 300 m est de castru.
Valul are o conservare ceva mai bună în zona turnului de la Valea Epureasca, nivelul de ardere crescând progresiv spre nord. Sectorul de lângă Valea Urlui este printre cele mai arse “valuri” (dacă nu cel mai ars), cu bucăţi mari de pământ ars la vedere. Cu aceste urme de arsură se asociază, ici-colo, ceramică de epocă romană sau alte categorii de material (rar).

Starea de conservare este inegală, dar nu funcţie de arătură (este arat peste tot), ci funcţie de cât de tare a fost ars în antichitate.