Şanţul liniei exterioare de fortificaţie a cetăţii şi palisada aferentă datează de la începutul secolului al XVIII-lea.

Primele amenajări au fost efectuate în arealul ocupat acum de Piaţa Unirii, constituindu-se în amenajarea, de către austrieci, a unui prim nivel de călcare în perioada imediat următoare anului 1716.

Aşezarea datează din momentul amenajării şi cel al folosirii liniei exterioare de fortificaţie a cetăţii turceşti a Timişoarei.

A fost descoperit un schelet uman, depus în decubit dorsal, sesizat la adâncimea de 0,70 m faţă de nivelul de conturare. Orientarea este E-V cu capul spre V, privirea spre E. La picioarele acestuia au fost găsite cuie şi colţare din fier, detaliu ce ar putea sugera faptul că defunctul a fost depus într-un cosciug. Toate aceste date coroborate permit afirmaţia conform căreia avem de-a face cu mormântul unui creştin. În partea superioară a corpului (cap, umeri), scheletul a fost distrus de săparea şanţului canalizării Vidrighin (pentru cercetarea acestui aspect a fost practicată Caseta 1 cu dimensiunile de 1,45x0,75 m). În profilul vestic al secţiunii nu s-a observat însă nici o groapă, în care acesta să fi fost depus. Scheletul uman este depus practic pe partea superioară a nivelului 6, fiind suprapus în mod direct de nivelul 2, nivel ce şi distruge, cel mai probabil, groapa mormântului. Câtă vreme nivelul 2 este nivelul aferent amenajărilor pietonale de tip C.5, amenajări relaţionate cu începuturile construcţiilor din viitoarea Piaţă a Unirii şi datate în a doua jumătatea a sec. al XVIII-lea, putem afirma că acest moment este un terminus ante quem pentru această înmormântare. Dacă acceptăm că nivelul 6 corespunde momentului asediilor Timişoarei de la sfârşitul sec. al XVII-lea – începutul sec. al XVIII-lea (nivel „tăiat” de amenajarea liniei exterioare de fortificaţie a cetăţii turceşti), atunci ne putem permite să fixăm cronologic această înmormântare în prima jumătate a sec. al XVIII-lea, dar nu mai târziu de amenajarea nivelului 2.

Linia de fortificaţie este compusă din şanţ de apărare şi palisadă, confirmând izvoarele istorice conform cărora sistemul este construit pe acest tipic. Singura diferenţă este faptul că distanţa dintre escarpa şanţului şi linia palisadei este mult mai mică în zona cercetată de noi comparativ cu planurile efectuate de inginerii austrieci.
Tehnica de săpare a şanţului de fundaţie şi a gropilor de stâlp (plasate pe baterii de fundare formate din ţăruşi bătuţi în pământ) sunt identice cu cele identificate pe latura de est a Pieţei Unirii, zonă în care au fost cercetate substrucţiile unora dintre clădirile vizibile pe planul Perrette, între cele două linii de fortificaţie (vezi Raport cercetare arheologică preventivă Timişoara-Piaţa Unirii şi Fig. 8 şi 23 din Opriş 2007).