În perioada 1990-2000 au fost cercetate 62 de morminte. Tumulii au dimensiuni diferite. O parte dintre aceştia se pot încadra în categoria celor de mari dimensiuni (cu un diametru de 12m), în timp ce ceilalţi sunt de dimensiuni mijlocii (cu diametru cuprins între 5 şi 7 m). Aceştia sunt amplasaţi pe direcţia est-vest, orientare impusă de existenţa unei succesiuni la intervale de cca. 15 m a unor tronsoane de străzi pietruite, cu o lăţime ce variază între 5 şi 7 m. Mormintele sunt, în mod obişnuit, realizate în plan circular şi asamblate în complexe familiale formate din 4 până la 10 elemente, desfăşurate pe o suprafaţă de cca. 15 mp.
Principalele elemente din structura unui mormânt sunt: suprafaţa de depunere, inventarul funerar format din oase arse şi ofrande, ringul protector din pietre şi primele straturi din componenţa mantalei. Inventarele funerare sunt compuse, în special, din vase ceramice greceşti (fish-plate, lekythoi, oinochoai, cantharoi, amfore).
Mormintele de incineraţie sunt dominante cantitativ şi oferă o gamă variată de ritualuri: în cazul tumulilor mari, arderea defunctului a fost făcută pe locul de amenajare al mormântului, deasupra unui rug de suprafaţă sau a unui rug amplasat deasupra unei gropi; pentru următoarele două categorii, incinerarea defunctului s-a efectuat în afara mormântului, probabil în locuri de ardere familiale - de tip ustrinum -, urmată de o depunere simbolică într-un spaţiu restrâns din interiorul mormântului sau în urne. În primul caz, incineraţia in situ, resturile cinerare rezultate din arderea defunctului împreună cu o serie de obiecte personale şi ofrande, care-l însoţeau în momentul arderii sau după consumarea acesteia, erau abandonate pe rug. Peste ele erau adăugate straturi de pământ şi pietre, marcate uneori de "întreruperi" rezultate din consumarea altor ritualuri particulare, ca în cazul mormântului din tumulul IV, unde se aflau depuse succesiv mai multe amfore greceşti din centrele Thasos şi Chios, între primul şi al doilea strat de pământ.
În al doilea caz, arderea era urmată în mod obligatoriu de o serie de operaţiuni de transfer al vestigiilor. Oasele erau adunate într-o urnă sau depuse direct într-un spaţiu mai mult sau mai puţin amenajat, nu departe de locul de ardere. Arderea se încheia şi aici cu depunerile de ofrande deasupra ringului.
Descoperirea a patru morminte de inhumaţie contemporane celor de incineraţie constituie un aspect particular al necropolei greceşti. Din acest total, doar două morminte: unul în cistă de piatră, celălalt în amforă (enhytrismos) pot fi atribuite tradiţiilor greceşti. Celelalte două morminte, a căror arhitectură nu pare să difere de cea a mormintelor de incineraţie, pun în evidenţă unele "accidente" culturale. Fiecare conţin unul sau mai mulţi indivizi înhumaţi în poziţii diferite, fără să demonstreze o anumită preferinţă în orientare. În general, aceste morminte sunt lipsite de inventar funerar.

Complezele tumulare sunt amplasate de o parte şi de alta a drumului.

Basilica este formată dintr-o navă cu dimensiunile de 8 m lungime şi 4,61 m lăţime; un atrium şi o amenajare subterană la -3 m cu lungimea de 11 m, care porneşte din interiorul basilici şi continuă în partea sa sudică. Inventarul ceramic rezultat din degajarea monumentului se datează între secolele IV - VI p. Chr. Basilica 4 este singura descoperire de acest fel din aria extramuros a cetăţii şi reprezintă un caz unic în tipologia basilicilor din Dobrogea prin prezenţa unei construcţii subterane speciale.

Basilica a fost descoperită în anul 1933.

Au fost descoperite trei locuinţe.