Biserică
|
Epoca medievală târzie
(sec. XVIII)
|
|
|
Planul bisericii era de tip treflat, având compartimentările obişnuite, din care astăzi nu se mai păstrează pridvorul. În mod sigur, peste pronaos se înălţa un turn clopotniţă accesat printr-o scară practicată în grosimea zidurilor de N şi de V ale pronaosului; este posibil să fi existat şi o turlă peste naos. Pentru ridicarea bisericii, probabil că a fost folosită forţă de muncă locală şi materiale de construcţie aflate în prejmă. A fost realizată o fundaţie din bolovani de râu, provenind din albia Milcovului şi de pe panta sudică a Măgurii Odobeşti. Anterior săpării fundaţiei a fost realizată o nivelare a terenului natural, panta orientată N-S determinând dimensiunile diferite ale fundaţiei bisericii pe laturile de N şi de S, cota stratului de pământ viu fiind urmărită, în toate situaţiile, de talpa fundaţiei. Biserica a avut, în etapa iniţială, un soclu din cărămizi de epocă (26 x 12 x 4 cm), alcătuit din 3 - 5 asize. Acesta era decroşat exterior faţă de elevaţie şi a reprezentat stratul de egalizare necesar pentru o corectă construire a paramentului. Atât la nivel de soclu cât şi de elevaţie, a fost folosită cărămidă de epocă, având dimensiunile precizate anterior. Cărămida a fost realizată din materie primă locală, cu un conţinut mare de sare, cu o ardere nesatisfăcătoare şi cu o grosime ce varia de la 4 la 5 cm. A existat o pictură iniţială interioară. Resturi de tencuială originală au fost descoperite în toate compartimentele interioare ale bisericii investigate arheologic, sub tencuiala actuală. Portalul şi ancadramentele de ferestre credem că sunt cele originale. Tâmpla actuală, pe o înălţime de 2,5 m, ca şi pictura din registrul inferior, pot aparţine primei etape. Ea a fost construită iniţial întreţesută la nivel de fundaţie şi adosată la nivel de elevaţie la pereţii de S şi N ai altarului. 3. Probabil cu ocazia cutremurului din anul 1802, biserica a suferit mari distrugeri. Credem, că la acea dată au fost avariate, foarte grav, boltirile şi clopotniţa de pe pronaos. Arheologic, nu au fost surprinse urmările acestor distrugeri, molozul fiind probabil îndepărtat de pe nivelul de călcare. Această etapă este pusă în evidenţă mai ales de corespondenţa epitropilor schitului cu domnia Moldovei, căreia îi sunt solicitate ajutoare financiare pentru reparaţii, în anul 1803. Imediat după anul 1803, biserica schitului a fost reparată. Amploarea distrugerilor din 1802 şi, deci, a reparaţiilor din perioada următoare, se reflectă la nivelul bolţilor şi turnului clopotniţă, ce au fost, în totalitate, refăcute din lemn. Actualul pridvor a fost construit în perioada interbelică. Nivelul său de construcţie suprapune o vatră deschisă, datată în perioada primului război mondial. Realizarea sa a fost ulterioară altor două momente: primul este reprezentat de demolarea pridvorului originar, iar al doilea moment este reprezentat de ridicarea a două contraforturi, ce au preluat partea inferioară a elevaţiei primului pridvor. Tot acum este înlocuit soclul original din cărămidă cu actualul soclu din piatră de talie. Contemporană cu această etapă credem că este realizarea unei centuri superioare şi refacerea bolţilor sus amintite, care sunt "sigilate" de realizarea actualei picturi, anterioară anului 1935. Pardoseala din scândură a fost realizată înainte de pictura actuală; suportul de tencuială se opreşte la nivelul pardoselii din scândură.
|
|