Planul bisericii are forma unei cruci latine, orientată E-V, cu dimensiuni impresionante: 40 de m lungime şi 30 de m lăţime. Cercetarea complexului a fost îngreunată de faptul că o parte însemnată din nava centrală a fost distrusă cu ocazia lucrărilor de construcţie moderne. S-au păstrat nederanjate doar partea nordică a navei centrale, pe o lăţime de 2,00 m, absida şi cele două nave laterale. Fundaţia are o lăţime de 0,60 m şi se adânceşte mai mult în partea vestică, până la - 0,60 m faţă de nivelul de călcare din secolul al XVII-lea.
Era compusă dintr-o substrucţie de grosime variabilă alcătuită din pietre de râu şi fragmente de calcar prinse cu mortar slab, peste care au fost aşezate blocurile de calcar ce susţineau pereţii. În unele zone, acolo unde solul era suficient de stabil, substrucţia lipseşte în totalitate, blocurile fiind aşezate direct pe pământ. Structura de lemn n-a fost identificată arheologic, deoarece în jurul anului 1850, odată cu ridicarea noii biserici, lemnul a fost refolosit.
Din interiorul bisericii provine o cantitate impresionantă de material arheologic: fragmente de vase ceramice şi de sticlă, ochiuri de geam din sticlă prinse într-un chenar de staniu, 170 de monede de argint şi din bronz emise între sec. XVI-XIX, butoni şi aplici de bronz, nasturi din os, ace de păr din bronz şi din os, un medalion din bronz cu inscripţie etc.

Au fost descoperite gropi cu fragmente ceramice datând din perioada preistorică.

Epoca romană, foarte bogată în descoperiri, este reprezentată de o serie de complexe arheologice care sunt dovada existenţei aici a unei mici aşezări. Este reprezentat spaţiul de locuire prin locuinţe şi cuptoare.

Nivelul de locuire roman constă în pământ cenuşiu cu materiale de construcţii (ţigle, olane, cărămizi, pietre prelucrate de calcar) şi cu multe fragmente ceramice, precum şi material osteologic;

A fost descoperit un drum roman care poate fi urmărit pe o lungime de peste 50 m. Lăţimea sa este de 6 metri, acesta fiind realizat din pietriş şi bolovani de râu. Grosimea maximă a stratului pe axa centrală a sa este de 40 de cm. O rigolă (CX 52), mai lată pe alocuri de 1 m şi adâncă de 0,80 m a fost identificată şi cercetată de-a lungul drumului, pe latura sa nordică. La nord de această rigolă, un alt şant (rigolă) – CX 233- traversează terenul, de-a lungul drumului.

A fost descoperită o incintă funerară cu morminte, un ustrinum, dar şi fundaţiile destul de rău păstrate ale unor monumente funerare.
În ceea ce priveşte mormintele, unele dintre ele sunt foarte simple, conţinând urme de cărbuni, oase calcinate de mici dimensiuni şi foarte puţin material arheologic. Altele au un inventar bogat: monede, fibule, catarame, jetoane, bijuterii, vase de lut etc.

După plecarea autorităţilor romane, zona a fost abandonată până spre sfârşitul secolului al IV-lea, când, peste ruinele romane aflate în imediata apropiere a drumului încă folosit, se ridică o nouă aşezare. Locuinţele nou construite erau adâncite în pământ, iar acoperişul lor susţinut de stâlpi din lemn, aşa cum indică gropile identificate pe marginea complexelor. Unele erau încălzite cu vetre simple, iar altele nu aveau instalaţii de foc, fiind folosite probabil în anotimpurile calde.

Materialul arheologic din inventar constă din fragmente ceramice, un ac de păr din os, două fusaiole din lut, o fibulă din bronz, o aplică din bronz, materiale de construcţii romane şi oase de animale.

Au fost descoperite urmele unei aşezări a cărei limite depăşesc zona cercetată. Locuinţele nu diferă foarte mult de cele din perioada anterioară, dar sunt mai spaţioase şi au cuptoare din piatră. Din aşezare au fost identificate şi cercetate integral două locuinţe. Cel mai important complex de locuit pare să fi fost CX 39, o locuinţă adâncită parţial în pământ. Complexul avea formă dreptunghiulară, cu laturile de 6,10 x 5,40 m, fiind orientat pe direcţia NE-SV. Zona nord-estică a fost distrusă de un şanţ săpat pentru realizarea fundaţiei clădirii care urmează să fie ridicate pe acest teren. În colţul sudic era amenajat un cuptor de tip pietrar, cu formă trapezoidală. Cuptorul este realizat din fragmente de lespezi de calcar romane, refolosite, cu urme de ardere, puse pe cant. Acoperişul era susţinut de patru stâlpi aşezaţi simetric, câte doi pe fiecare latură lungă, la aproximativ un metru de colţuri. În podeaua locuinţei au fost săpate două gropi dreptunghiulare, adâncite în stratul de balast până la - 1,45 m. Probabil că ele au servit drept gropi de provizii. Umplutura locuinţei consta din pământ cenuşiu afânat, cu pigmenţi de cărbune şi cenuşă, fragmente ceramice, oase de animale sau materiale de construcţii romane. Pe baza materialului arheologic găsit, complexul a fost datat în sec. al XII-lea.

În stratul de dărâmătură romană surprins între drumul roman şi Canalul Morii au fost descoperite 8 morminte de înhumaţie, unele înconjurate şi acoperite cu pietre de calcar. Numărul mormintelor a fost mai mare, aşa cum o arată fragmentele de oase umane descoperite în zonele afectate de lucrări moderne. Orientarea generală a mormintelor a fost V-E, dar s-au găsit şi unele orientate invers. Inventarul funerar a fost sărac sau a lipsit în totalitate. Singurul mormânt mai bogat în descoperiri a fost CX 381, de unde provin un inel de bronz şi un şirag de mărgele din pastă de sticlă.