Castelul are mai multe niveluri de locuire în perioada medievală. A fost identificat un nivel medieval timpuriu, constând în principal din materiale purtate, într-un strat consistent de humus negru cu pigment de cărbune şi lut ars. În apropierea corpului estic al castelului a fost surprinsă în săpătură o vatră deschisă, şi un nivel de incendiu, din care au fost recuperate cuţite şi vârfuri de săgeţi. La partea superioară a acestui strat a fost descoperită o monedă de la începutul secolului al XIV-lea. Materialul dominant îl constituie o ceramică grosieră, zgrunţuroasă, arsă oxidant incomplet la culori din gama cenuşiu închis. În general fragmentele păstrate sunt lipsite de decor, doar în câteva cazuri fiind observate ornamente realizate cu rotiţa, sau linii în val realizate cu un obiect cu vârf ascuţit. Două fragmente de funduri au ştampilă de olar, una dintre ele fiind o roată cu spiţe, pe un fund cu inel de susţinere. În sec. al XVI-lea se construieşte aici reşedinţa unei ramuri a familiei Kálnoky. Secţiunile trasate în zona şanţului de apărare au fost în măsură să aducă o concluzie surprinzătoare: partea cea mai evidentă a şanţului a fost o mică depresiune naturală care în evul mediu a fost locuită. În secolul XVII a fost colmatată pentru a rezulta un şanţ. Din perioada sec. XIV - XV s-au descoperit puţine fragmente de vase de uz comun şi din secolele XV - XVI s-au descoperit o serie de fragmente: oale de dimensiuni mici cu gât proeminent, margine uşăr evazată şi şănţuită pentru capac.
Pe latura de N a ieşit la lumină un tract de încăperi care se întindeau până în zona centrală a curţii actuale. Pe latura de E a curţii actuale exista un mare corp de clădiri a cărui lăţime se compunea din trei încăperi de mari dimensiuni. Accesul se făcea pe o scară ce cobora trei trepte care a fost descoperită aproape de zona centrală a curţii actuale. Combinând aceste informaţii cu cele obţinute din documente putem remarca faptul că etajul locuit se afla deasupra unui demisol care avea nivelul de călcare amenajat cu lut bătut. Elemente de datare certe pentru construirea acestor clădiri nu au fost identificate, dar în stadiul actual al cercetărilor considerăm că ele au funcţionat în sec. al XVI-lea. Aceste clădiri au fost demolate într-o singură etapă, după care terenul s-a nivelat pentru a amenaja actuala curte. În umplutura de deasupra nivelului de călcare a fost descoperită o monedă din prima parte a sec. al XVII-lea, pe care o considerăm un element de datare pentru scoaterea din funcţiune a acestor construcţii. Din perioada secolelor XVI - XVII aparţine jumătate din ceramica descoperită. Cele mai des întânite sunt vasele de dimensiuni mari şi medii lucrate din pastă grosieră. În general ceramica din această perioadă este simplă, fragmente cu urme de smalţ sau/şi vopsea fiind rare. Ceramica de calitate bună este lucrată din pastă fină sau semifină şi este de dimensiuni mici (o cană cu gura strâmtă decorată pe gât cu linii incizate şi o căniţă arsă oxidant, cu pereţi extrem de subţiri şi suprafaţa exterioară canelată).
Din secolul al XVII-lea datează şi o serie de fragmente de cahle plăci decorate în principal cu ornamente tapet care acopereau întreaga suprafaţă. Câteva fragmente aparţin unor piese produse de habani în colonia de la Vinţu de Jos, fiind smălţuite bicrom, cu smalţ alb de cositor şi albastru de staniu.

În majoritatea cazurilor depunerile au un caracter cumulativ, realizându-se fie într-un interval lung de timp, fie ca rezultat al unor nivelări şi artefacte din epoci diferite.

Depunerile din epoca bronzului sunt relativ clare în porţiunile care nu au fost afectate direct de şanţuri de fundare sau alte intervenţii. 30% din ceramica descoperită este datată în protoistorie.

S-a descoperit puţină ceramică specifică.