Cercetarea arheologică din anul 2017 la Seaca–Capul Dealului s‑a desfăşurat în intervalul 1–25 august, în cadrul colaborării dintre Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu” şi Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”. Activitatea a vizat reluarea investigaţiilor într‑un sit semnalat anterior în literatura de specialitate şi verificat prin două sondaje stratigrafice în 2009. Zona cercetată se află pe terasa joasă din dreapta pârâului Seaca, pe un sector uşor înălţat, delimitat natural la nord de o viroagă şi la sud şi est de albia pârâului. Suprafaţa cu materiale arheologice depistate la arătură este de aproximativ un hectar, cu o pantă uşoară vest–est. Metodologia a inclus trasarea a cinci secţiuni succesive, S.1–S.5, fiecare cu dimensiunile de 10×2 m şi distanţate între ele prin intervale de 2 m, precum şi a secţiunii S.6, amplasată la limita sudică a sitului. Ulterior a fost deschisă caseta S.5a pentru degajarea completă a unui complex. În prima fază au fost cercetate S.1, S.3 şi S.5, iar în faza a doua S.4 şi S.6. Secţiunile S.1 şi S.6 nu au furnizat urme arheologice, indicând limitele vestice şi sudice ale locuirii. Stratigrafia observată în S.3 şi S.4 prezintă un strat arabil de 0–0.20 m, urmat de un nivel de lut galben steril de 0.10/0.20–0.45/0.55 m. Sub acesta se află un strat cenuşiu pigmentat, gros de 0.30–0.40 m, conţinând fragmente ceramice şi urme dispersate de locuire. Solul viu este constituit din lut galben nisipos, feruginos, aflat la aproximativ 0.85–0.95 m. În S.3 nu au fost identificate complexe, materialul fiind redus şi fragmentar. În S.4 au fost documentate două complexe adâncite. Complexul 3 este surprins parţial în colţul nord‑vestic al secţiunii, având o deschidere de 1.60 m pe profilul nordic şi 0.30 m pe profilul vestic. Umplutura este cenuşie intensă, cu pigmenţi roşii şi negri, iar către baza complexului apar nuanţe de lut maroniu şi gălbui, similare solului viu. Complexul 2 este amplasat în capătul estic al secţiunii, având o deschidere de aproximativ 1.50 m la gură şi 1.10 m la nivelul atins în săpătură. Umplutura este cenuşie închisă, pigmentată, cu zone de lut galben vineţiu şi lut maroniu castaniu. Inventarul include ceramică fină lustruită, fragmente decorate cu caneluri, două fusaiole şi elemente ceramice specifice repertoriului hallstattian târziu. În S.5 şi S.5a a fost cercetat Complexul 1, de tip adâncit, cu o deschidere de 4.10 m la gură şi 3.20 m la nivelul grundului actual. Umplutura prezintă două straturi arcuite: un strat superior cenuşiu cu pigment negru şi un strat inferior gălbui cu incluziuni cenuşii, delimitat de o dungă de arsură. În zona estică au fost identificate scânduri carbonizate orientate predominant nord–sud, în număr de unsprezece, asociate cu fragmente de chirpici. Materialul ceramic este numeros, incluzând vase întregibile fără decor şi elemente cu proeminenţe şi apucători. Materialul arheologic recuperat din strat este preponderent ceramic, de factură grosieră, cu mult nisip în pastă. În complexe apar fragmente fine lustruite, elemente de toarte şi fusaiole. Resturile osteologice sunt aproape absente, fiind identificate doar două oase mici de pasăre. Singurul artefact litic este o lamă de silex descoperită în S.3. Datele stratigrafice şi tipologice permit atribuirea celor trei complexe adâncite Hallstattului târziu, cu analogii directe în repertoriul ceramic al grupului Ferigile. Locuirea documentată în 2017 reprezintă una dintre puţinele structuri de habitat asociate acestui grup, cunoscut în principal din descoperiri funerare. (Sursă: Băjenaru 2018)

În vara anului 2009 au fost făcute mai multe periegheze, în urma căruia au fost descoperite fragmente ceramice atribuite culturii Glina şi în urma căruia a fost descoperit situl arheologic.

În intervalul 7–24 octombrie 2009 au fost efectuate cercetări arheologice preventive pe terasa pârâului Seaca, în punctul „Capul Dealului”/„Gura Secii”, situat pe terenul agricol al proprietarului Diaconescu Dumitru din satul Seaca, comuna Logrești. Situl, necunoscut anterior în literatura de specialitate, se află pe o terasă joasă și ocupă o suprafață estimată la 1,5–2 ha. Activitățile agricole moderne (arăturile de toamnă și primăvară) afectează stratul superior până la 0,25–0,35 m, fără a compromite nivelurile arheologice principale.. În lunile de vară au fost realizate periegheze sistematice, în urma cărora au fost identificate fragmente ceramice specifice culturii Glina. Pentru verificarea acestor observații, au fost trasate două secțiuni orientate est–vest, amplasate în partea sud‑vestică a terasei: SI/2009: 10 × 2 m; SII/2009: 15 × 1,5 m, la 4 m vest de SI. Stratigrafia celor două secțiuni este similară, cu următoarea succesiune generală: 0–0,12/0,15 m: sol vegetal; 0,12/0,15–0,30/0,39 m: pământ galben‑roșcat; 0,30/0,39–0,55/0,75 m: pământ cenușiu‑negricios cu material arheologic; sub 0,55/0,75 m: strat galben steril. Materialele descoperite sunt caracteristice ceramicii de uz comun din faza III a culturii Glina. În SI, între 0,30 și 0,60 m, au fost identificate fragmente de pereți, buze, funduri și toarte în bandă. Ornamentica este reprezentată prin brâuri alveolate sau crestate, dispuse sub buza vaselor. Fundurile sunt plate, de culoare cenușie sau cărămizie, iar pasta conține numeroase pietricele. În SII, repertoriul ceramic este similar, dar se adaugă elemente cu valoare funcțională și contextuală: fragmente de chirpic și trei fusaiole (una bitronconică întreagă, două fragmentare), toate cu urme de arsură secundară. Prezența fusaiolilor indică activități domestice legate de tors. Au fost identificate și toarte plate de cești și căni, precum și fragmente cu găuri‑butoni dispuse sub buză, realizate prin presarea peretelui din interior spre exterior. Ceramica prezintă o gamă variată de ornamente specifice culturii Glina: brâuri aplicate sau organice, crestate sau alveolate, proeminențe conice, rare caneluri pe umăr și impresiuni digitale. Un fragment notabil prezintă angobă roșie pe exterior și o bandă neagră sub buza dreaptă, probabil parte dintr-un brâu decorativ. Ceramica poate fi împărțită în două categorii: ceramică fină – slab reprezentată, cu pastă bine preparată și ardere uniform; ceramică grosieră de uz comun – abundentă, cu degresant format din nisip, pietricele, cioburi pisate și paiete de mică. Include vase mari de provizii, castroane și oale. Materialele descoperite prezintă analogii cu situri din Oltenia și centrul Munteniei, precum Govora‑Runcuri, Bălești, Orevița Mare, Bunești‑Gătejești, Ciurelu, Bârsești, Mihăilești‑Tufa, Odaia Turcului și Govora‑Gurișoara. Ornamentica (găuri‑butoni, brâuri alveolate, proeminențe conice) se înscrie în repertoriul standard al culturii Glina. (sursă: Gheorghe Calotoiu, Cercetări arheologice recente specifice culturii Glina în bazinul mijlociu al Jiului, în Litua XIV, 2012, p. 17-20)