Construirea bisericii mănăstirii Chiajna a fost începută în perioada lui Alexandru Ipsilanti (1774-1782, 1796-1797), ca metoh a Sărindarului. Lucrările au continuat şi în perioada lui Nicolae Mavrogheni şi ulterior. Biserica prezenta elemente clasicizante venite din sud, cu rol decorativ. Biserica a fost părăsită încă de la început şi în scurt timp a ajuns ruină, stare în care se află şi în prezent. Pridvorul este distrus până la nivelul fundaţiilor. Pronaosul supralărgit şi-a pierdut bolţile. Naosul este conservat mai bine, datorită arcelor puternice. Au fost efectuate cercetări arheologice în anii 70. A fost realizată o secţiune pe axul bisericii pentru a rezolva probleme de stratigrafie a curţii din faţă şi din interior. În cursul săpăturilor s-au descoperit cele mai vechi vestigii ca aparţinând neoliticului. Cu ocazia săpăturilor s-au putut releva tălpile fundaţiilor bisericii şi nivelul de călcare (-0,43 m).

În epocă recentă, terenul a fost folosit pentru depozitarea accidentală a unor deşeuri şi au fost ridicate noi construcţii cu ocazia reactivării mănăstirii. Traseul de cale ferată trece prin sit, aşa cum a fost el delimitat în anul 2000.

La aproximativ 2 m vest de groapa din epoca bronzului au putut fi observate resturile unui bordei în umplutura căruia se aflau materiale ceramice aparţinând sec. X-XI p.Chr. Bordeiul avea amenajată o groapă.

Aşezarea de sec. III-IV p.Chr. se află la 50 m vest de cea neolitică, tot în partea estică a ruinelor mănăstirii. A fost descoperită o groapă în formă de clopot conţinând fragmente ceramice de sec. III-IV p.Chr.

Locuirea din epoca bronzului era constituită din aglomerări de fragmente ceramice, chirpici, puţine oase de animale şi resturi de unelte. Au fost descoperite două gropi menajere, o vatră şi o aglomerare de chirpici.

Aşezarea neolitică se află la aproximativ 200 m est faţă de ruinele mănăstirii. Aici au fost descoperite 3 locuinţe (2 bordeie şi o locuinţă de suprafaţă). În cadrul acestei aşezări oamenii locuiau în bordeie de mici dimensiuni, cu o singură încăpere, cu podeaua săpată până la adâncimi de cca 1 m. Complexele neolitice descoperite aici erau foarte bogate în materiale ceramice.

În anii 1970, cu ocazia unor cercetări în zona bisericii, Aristide Ştefănescu notează şi el modificări antropice care au afectat situl şi identifică morminte medievale târzii (sec. XVIII) din cimitirul dezvooltat în jurul bisericii. În cadrul mormintelor cercetate au fost descoperite monede otomane din perioada 1731-1774.

La Giuleşti au fost descoperite întâmplător şi câteva morminte atribuite unor militari romani sau sarmaţi care foloseau echipament militar roman. Din inventarul spectaculos se remarcă o inscripţie cu litere latine pe un fragment de placă din bronz. Deosebită este o placă ornamentală de bronz de harnaşament pentru fruntea unui cal, ce are în partea superioară două capete afrontate, în centru doi delfini, iar în partea inferioară lupoaica cu Romulus şi Remus. La acestea se adaugă un topor, un fragment de sabie de fier şi o fibulă. Piesele se află în patrimoniul MNIR.