Municipium Septimium Apulense

La baza comunităţii urbane din acest punct au stat canabae-le castrului roman. Termenul latinesc se referă la aşezarea formată în apropierea unei fortificaţii romane din elementele civile legate de legiune, prin relaţii de natură economică, socială sau spirituală. O astfel de aşezare era indispensabilă pentru armată prin faptul că asigura numeroase nevoi permanente ale soldaţilor. Canabae legionis XIII Geminae s-au format în imediata apropiere a castrului, probabil în acelaşi timp cu construirea fortificaţiei romane, în anii 106-108. În această aşezare s-au stabilit familiile soldaţilor cu servitorii acestora, meşteşugarii şi comercianţii, dar şi mulţi veterani din trupele care au participat la războaiele cu dacii, ceea ce a conferit aşezării un amestec interesant de populaţie. În timpul lui Septimius Severus, în anii 197-198, aşezarea dobândeşte statutul de municipium datorită dezvoltării sale. La începutul secolului al III-lea atingea o suprafaţă de aproximativ 140 ha şi o populaţie de până la 15 000 locuitori. Importanţa oraşului în cadrul stăpânirii şi organizării Daciei romane rezidă din faptul că a constituit reşedinţa guvernatorului Daciei Superior, ca şi, în parte, a guvernatorului celor trei Dacii (vezi cod RAN 1026.12), de al cărui comandament depindeau toate trupele provinciei. De asemenea, într-o asemenea aşezare, atelierele meşteşugăreşti erau foarte numeroase. La Apulum, zona de producţie era situată în sectorul nord-vestic al acesteia, pe linia actualelor străzi Calea Moţilor, Timotei Cipariu şi Avântului. Astfel, într-o zonă relativ restrânsă, au existat pentru mai bine de 50 de ani două oraşe romane, municipium Septimium Apulense şi colonia Aurelia Apulensis (suprapus de actualul cartier Partoş, cod RAN 1026.02), o dovadă a rolului important al centrelor de la Apulum în viaţa provinciei. Suprapunerea oraşului modern peste ruinele antice au determinat dificultăţi în dezvelirea unor complexe întregi fie de ateliere, edificii publice sau case particulare, astfel încât, în cea mai mare parte, istoria acestora a fost reconstituită pe baza obiectelor descoperite.

Sanctuarul lui Mithras a fost localizat pe str. 1 Decembrie 1918 nr. 16.

Complexul de locuit se află la aproximativ 500 m sud-vest de Palatul guvernatorului, pe strada Miron Costin nr. 4, având o suprafaţă de aproximativ 2000 mp. Probabil că aparţinea familiei unei autorităţi locale din armată sau administraţie, având în vedere dimensiunile şi detaliile arhitecturale. Planimetria este specifică locuinţelor romane, cu mai multe camere dispuse în jurul unei curţi interioare cu portic, unde se afla şi un altar mărginit de patru coloane. La intrare, în vestibulum, şi în zona de primire a oaspeţilor (atrium) au fost identificate numeroase fragmente de tencuială pictată cu scene figurative cu plante şi animale.

În anul 2009 a fost descoperit un complex termal care a funcţionat între a doua jumătate a secolului al II-lea, până la începutul secolului al III-lea, construit din blocuri de calcar legate cu mortar. Au fost identificate mai multe spaţii tipice termelor romane (laconicum, caldarium, tepidarium), încălzite prin sisteme cu hypocaust alimentate de trei cuptoare (praefurnia).

Această componentă a sitului este propusă pentru înscrierea în situl UNESCO de la Apulum.

Complexul de locuit se află la 500 m nord de Palatul guvernatorului şi la 700 m nord-est de Domus I, pe strada Nicolae Titulescu nr. 20. Este constituit din două locuinţe tipce pentru arhitectura domestică romană, separate printr-o alee. Cea mai mare dintre ele are o cameră cu instalaţie hypocaust.

Această componentă a sitului este propusă pentru înscrierea în situl UNESCO de la Apulum.

Cercetările arheologice preventive din strada Încoronării nr. 39 din anul 2003 au relevat unul dintre cele mai importante edificii romane private descoperite până în acel moment în cadrul oraşelor romane de la Alba Iulia.

Iniţial, edificiul avea două încăperi fără instalaţii de hypocaust. În etapa a doua de construcţie, cele două încăperi sunt amenajate ca şi subsol pentru instalaţiile de hypocaust, menţinându-se compartimentarea iniţială. În etapa a treia, s-a operat o refacere a acesteia când s-a decis ca cele două încăperi iniţiale să devină de fapt o sală. Din stratul de umplutură dintre cele două pardoseli în opus signinum, au fost recuperate mai multe fragmente de tencuieli pictate policrome sugerând, la o primă evaluare, un decor vegetal. Printre aceste fragmente există unele pictate cu roşu cinabru, altele cu albastru egiptean, pigmenţii în cauză constituind o raritate pentru pictura romană din cadrul imperiului, iar pentru cazul special al provinciei Dacia, un unicat, cel puţin până în cazul de faţă. La cele semnalate se mai adaugă mai multe fragmente de stuc, provenind probabil de la o cornişă cu decorul alcătuit din ove. Aceste elemente alcătuiau de fapt decorul primei construcţii de aici, compartimentată iniţial în două încăperi, ambele având la subsol instalaţii de hypocaust. În sfârşit, în etapa a patra se refac ambele pardoseli care au cedat în urma tasărilor. În ultima etapă se înregistrează distrugerea definitivă a pardoselii şi umplerea golurilor rezultate pentru nivelări succesive ale unor locuinţe modeste de suprafaţă, aparţinând perioadei post romane.

Fragmentele ceramice recuperate sunt modeste, cu câteva excepţii. În primul rând ar fi de amintit câteva fragmente de terra sigillata de import, provenind de la un bol şi o farfurie, şi un fragment ceramic de colonetă canelată, aplicată probabil pe un strat de stuc. Abundă apoi fragmentele ceramice de uz comun fără decor, şi cele din pastă cenuşie, grosieră.

Descoperirea de faţă este una de importanţă covârşitoare pentru cunoaşterea topografiei aşezării romane Apulum II, aici existând singurul edificiu roman cercetat arheologic, din imediata vecinătate a incintei de S a castrului. Acest edificiu, desemnat drept „sala cu picturi şi hypocaust”, nu este o descoperire izolată ci se înscrie în cadrul unei zone, o aşa numită „insula” care regrupa edificii monumentale frumos decorate din care în momentul de faţă nu se mai păstrează nimic.

În timpul cercetărilor arheologice preventive de pe strada Nicolae Labiş din anul 2006 au fost descoperite complexele romane care atestă existenţa, la periferia anticului municipium Septimium Apulense, a unor ateliere de olari. Aici au fost surprinse urme de la două posibile barăci pentru uscarea ceramicii, două cuptoare de ars ceramica care probabil, făceau parte dintr-o baterie de cuptoare. Tot în apropiere trebuie să se găsească şi gropile pentru lutul necesar realizării ceramicii.

În zona sudică a sitului, pe strada Izvorului, există urme de locuire din perioada medieval-timpurie. Probabil că aceste complexe medieval-timpurii se circumscriu ariei mai vaste a aşezării aferente necropolei descoperită pe strada Brânduşei, ele probabil fiind încadrabile în secolul X.

În timpul cercetărilor arheologice preventive desfăşurate în contextul amenajării fântânii arteziene din Parcul Unirii în anul 2006 au fost cercetate un număr de trei locuinţe de suprafaţă, un semibordei, şase gropi de provizii şi menajere, două cuptoare exterioare şi două vetre. Patru şanţuri din epoca medievală ar putea fi interpretate ca şi scoateri de ziduri ale unor posibile construcţii de suprafaţă.

În timpul cercetărilor arheologice preventive desfăşurate în contextul amenajării fântânii arteziene din Parcul Unirii în anul 2006 au fost descoperite patru morminte de inhumaţie, al căror inventar arheologic pare să le plaseze în perioada postromană.

În anul 1995, în imediata vecinătate a intersecţiei străzilor Izvorului şi Dealul Furcilor au fost identificate două morminte romane de incineraţie.

În zona sudică a sitului, pe strada Izvorului, au fost identificate câteva morminte medievale, posibil ulterioare locuinţelor de secol X.

Cercetările arheologice preventive din strada Timotei Cipariu nr. 4 (fostă Pavlov) din anul 2006 au relevat 10 gropi de morminte de inhumaţie depuse în sicrie de lemn, de la care s-au mai păstrat urmele de lemn putrezit şi piroane de fier. Mormintele sunt orientate V-E (capul spre V), cu mici deviaţii, şi sunt lipsite de orice inventar funerar. Gropile mormintelor au deranjat un strat de cultură din perioada romană, din care provin fragmente ceramice, o monedă de bronz din perioada dinastiei Antoninilor şi un capăt de curea din bronz, piesă tipică echipamentului soldaţilor romani. În suprafaţa cercetată nu au fost identificate complexe de locuire aparţinând perioadei romane, dar ele există probabil în vecinătate, având în vedere fragmentele de olane şi cărămizi descoperite în strat. Mormintele aparţin unui cimitir din perioada sec. XVIII-XIX, care apare figurat pe hârţile din perioada modernă ale oraşului Alba Iulia la nord de cetate.