Au fost identificate peste 200 de morminte de inhumaţie, cu ocazia diverselor cercetări arheologice din zonă. Elementele de rit şi ritual funerar pledează pentru o datare a acestor descoperiri în a doua jumătate a secolului al X-lea.

Situaţia observată la Izvorul Împăratului, atât din perspectiva numărului de ofrande de ouă dar şi al poziţiei anatomice de depunere are similitudini şi în alte necropole: Str. Brînduşei, Staţia de Salvare şi Pîclişa-La Izvoare. În funcţie de numărul de ouă depuse şi de poziţie, obiceiul poate fi perceput ca având o dublă semnificaţie: o nouă viaţă/renaştere dar şi ofrandă alimentară.

Complexitatea acestui sit, o adevărată „cheieˮ pentru istoria politică şi religioasă a Transilvaniei a vremii, permite luarea în considerare două ipoteze. Prima dintre ele este că funcţionarea necropolei s-ar afla în conexiune cu una dintre comunităţile etnice existente în zonă la cumpăna dintre milenii. A doua - este prima şi singura necropolă utilizată indiferent de etnie ce are ca numitor comun creştinismul, sau mai exact revitalizarea lui prin intermediul misiunii bizantine conduse de Hierotheus. Astfel, subliniază relaţiile strânse ale populaţiei cu provinciile sud-dunărene ale Imperiului Bizantin.

În cursul săpăturilor s-au identificat gropi menajere şi de provizii din epoca bronzului. Unul din depozitele de cereale identificate în această zonă aparţine. de asemenea, epocii bronzului. Construcţia, săpată până la 1,28 m adâncime, are corpul bitronconic, pereţii oblici cu umărul boltit spre bază pe laturile de E, S şi V, cu gâtul cilindric şi conturul gurii pentagonal. O scară cu două trepte cruţate în argilă asigură pe latura de N accesul în depozit. În colţul de NE s-au găsit o lentilă de cărbune cu cariopse de grâu carbonizate şi două castroane sparte, decorate cu motive incizate.

Cercetările arheologice din anul 2001 au relevat un semibordei preistoric, cu pereţii verticali, colţurile rotunjite şi podeaua relativ plană. Dezvelită parţial, construcţia cuprindea un inventar sărăcăcios, compus din oase menajere de animale, valve de scoici şi fragmente din pereţii şi marginile unor vase borcan sau bitronconice, de mărime mijlocie şi mare, din pastă degresată cu cioburi pisate. Vasele, ornamentate pe buză cu brâuri alveolate şi pe pântec cu caneluri verticale continue, asigură datarea locuinţei în Hallstatt C.

Perioadei Hallstatt-ului îi aparţin, de asemenea, patru gropi descoperite cu ocazia altor cercetări, din care două săpate la mică adâncime, cu fundul plan, pereţii drepţi, corpul cilindric. Groapa a treia are corpul bitronconic turtit şi gâtul tronconic. Ea este împărţită de un pod de argilă în două încăperi separate, care comunică între ele pe latura estică printr-o deschidere rombică. Depozitele menajere au umplutura asociată cu fragmente ceramice hallstattiene timpurii şi oase menajere de animale.

Epoca romană este reprezentată de 11 gropi menajere, unele dintre ele secţionate de mormintele medievale timpurii.

În anul 1995 a fost identificat în această zonă un tronson al drumului dintre Sarmizegetusa - Apulum.

Cercetările de suprafaţă din iulie 1994 au identificat conturul a zece gropi săpate la adâncimi diferite în stratul de argilă aluvionară maroniu-gălbuie, depus pe marginea terasei. După evacuarea pământului din interiorul porţiunilor de gropi rămase intacte s-a constatat că acestea aveau forma cilindrică, ovoidală şi bitronconică şi îndepliniseră funcţia de depozite de cereale. Pământul de umplutură conţinea multă cenuşă, bucăţi de cărbune, cărămizi fragmentare şi bolovani de râu, fragmente ceramice răzleţe lucrate cu mâna sau la roată rapidă. Se remarcă marginile de chiup, un fragment de opaiţ, două greutăţi tronconice de la războiul de ţesut, cîteva fusaiole din lut ars şi obiecte atipice din bronz şi fier, bucăţi din pietre de râşniţă, rare oase de animale, cochilii de gasteropode etc. Studiul inventarului arheologic contribuie la datarea depozitelor de cereale în secolul al VI-lea p. Chr. Ele sunt anexe gospodăreşti şi aparţin unor locuinţe situate la sud de aşezarea prefeudală, în vecinătatea izvoarelor potabile ivite pe marginea şi la piciorul versantului terasei a doua a Mureşului.

Cu ocazia cercetărilor arheologice din anul 2001, a fost descoperită o groapă în care erau aruncate 22 fragmente de cărămizi, iar în partea de mijloc fusese depozitat un strat gros de cenuşă. Din aceasta provin de asemenea oase menajere de animale, bucăţi de chirpici ars, resturi de cărbune şi fragmente din vase fine, cu decor lustruit sau cu pasta zgrunţuroasă gri-cenuşie, caracteristice culturii Bratei (secolul al V-lea p. Chr.).