Aşezarea fortificată prezintă un plan patrulater neregulat, cu laturile uşor arcuite spre exterior. Platoul cetăţii, conform măsurătorilor efectuate cu ajutorul unei aplicaţii precum Google Earth, are dimensiunile de 179 x 93 m. Locuirea geto-dacică de pe acest platou a fost datată între secolele IV – II a. Chr., (limita superioară este susţinută de descoperirea unor monede atribuite lui Filip al II-lea, 359-336 î.Chr.).
Sistemul defensiv al fortificaţiei a fost secţionat în anul 1973, fapt ce a permis culegerea unor informaţii foarte interesante. Săparea şanţului de apărare a generat o cantitate considerabilă de pământ, care a fost aruncat spre interior pentru ridicarea unui val de pământ (vallum) cu o lăţime de 10 m şi o înălţime de 1 m. Stratul generalizat de arsură identificat sugerează o posibilă incendiere (poate în scop de purificare?), urmată de ridicarea unui murus realizat din chirpici uscaţi la soare şi/sau arşi pe loc. În ciuda numeroaselor ipoteze, modul exact de amenajare a unor astfel de construcţii rămâne un subiect intens dezbătut.
Acest murus era construit după tehnica vremii, fiind compus din doi paramenţi (unul interior şi unul exterior), între care se afla un strat de miez (emplecton), toate aceste elemente fiind arse. Este posibil ca arderea chirpicilor să fi fost realizată în altă parte, dar există şi indicii ale unei incendieri locale extrem de intense, ce a dus pe alocuri la vitrificarea miezului valului. La momentul săpăturilor din 1973, zidul se păstra pe o înălţime de 2 m. Fragmente de chirpici arşi sunt vizibile şi în prezent pe întreaga suprafaţă a cetăţii, unele dintre ele fiind prăvălite pe latura sudică, până la drumul actual de tarla.
În ceea ce priveşte şanţul de apărare (fossa), acesta nu a beneficiat de o documentare detaliată din partea cercetătorilor, nefiind publicat un profil exact al acestuia şi nici dimensiunile sale complete. Din păcate, lipsa datelor exacte se datorează dispariţiei celor care ar fi putut realiza aceste înregistrări detaliate. Astfel, informaţiile actuale sunt fie estimate, fie aproximative, pe baza observaţiilor de suprafaţă. Vegetaţia abundentă din anumite perioade a complicat suplimentar astfel de analize.
În prezent, şanţul are o lăţime la gură estimată la 4-5 m, iar adâncimea acestuia a fost aproximată la 5 m. Această valoare a fost calculată scăzând înălţimea păstrată a valului (2 m) din diferenţa de nivel de aproximativ 7 m între coama valului şi fundul şanţului, conform datelor publicate de C. Preda. Cu toate acestea, profilul şanţului inclus în lucrările lui Preda este incomplet, deoarece fossa nu a fost inclusă integral în reprezentarea grafică. În interiorul spaţiului fortificat a fost cercetată şi o locuinţă cu dimensiunile de 3,5 x 2,2 m, suprinsă la o distanţă de 6,5 m spre interior de valul cetăţii. În interiorul locuinţei, la 1,5 m de colţul său nord-estic, a fost descoperită o oală ce avea in interior mai multe fragmente de oase umane incinerate.

Inventarul sitului arheologic din a doua vârstă a fierului este, în mare parte, compus din vase ceramice, majoritatea păstrate fragmentar. Ceramica predominantă a fost realizată manual, cu un număr mai redus de vase lucrate la roată. Dintre acestea, se remarcă oalele, utilizate probabil pentru multiple scopuri, cea mai frecventă întrebuinţare fiind prepararea hranei, lucru demonstrat de urmele de ardere secundară de pe suprafaţa exterioară. O astfel de oală a fost reutilizată ca urnă funerară, conţinând resturi umane incinerate.
În plus, olarii geţi acordau o atenţie deosebită decorării vaselor, aplicând butoni cilindrici şi brâuri alveolate (crestate). Aceste elemente decorative aveau, fără îndoială, şi o funcţie practică, facilitând manipularea şi utilizarea vaselor. De exemplu, unele oale aveau două toarte în partea superioară şi patru apucători sub diametrul central, ceea ce sugerează utilizarea lor, cel mai probabil, pentru stocarea lichidelor. Astfel de vase sunt caracteristice începutului celei de-a doua vârste a fierului, fiind frecvente în secolul al IV-lea î.Chr.
Printre alte recipiente ceramice, păstrate fragmentar, se remarcă decoruri diverse, precum brâuri alveolate sau crestate, butoni simpli ori decoraţi cu cruci incizate şi linii incizate oblice. Aceste vase sunt caracterizate de pereţi groşi, realizaţi dintr-o pastă grunţuroasă ce conţinea nisip, pietricele şi fragmente pisate de vase.
De asemenea, au fost identificate ceşcuţe şi căniţe mici, care ar fi putut fi utilizate ca instrumente de iluminat (căţui). Alte descoperiri includ un capac ceramic de formă tronconică (fig. 8/2) şi un creuzet miniatural, deşi aceste interpretări sunt bazate pe descrieri indirecte, întrucât obiectele nu au fost examinate direct.
Obiectele metalice descoperite sunt puţine, dar relevante. Printre acestea se află o fibulă de tip tracic, datată între secolele IV-III î.Chr., care constituie un indiciu valoros al începuturilor fortificaţiei getice de la Mărgăriteşti. O a doua fibulă, cu resort bilateral, este de tip Latène D, datând de la finalul celei de-a doua vârste a fierului, aproximativ în perioada 75-25 î.Chr.
Printre alte descoperiri metalice se numără un pumnal cu lama curbă, de tip sica, şi un cosor (sau seceră), ambele fiind specifice siturilor din această perioadă.

Situl este localizat la vest de Dealul Cetăţii, pe terasa Olteţului, în exteriorul sistemului de apărare al cetăţii dacice localizate în punctul Cetate.

Situl este localizat la vest de Dealul Cetăţii, pe terasa Olteţului, în exteriorul sistemului de apărare al cetăţii dacice localizate în punctul Cetate.

Mormânt de incineraţie cu resturi de cremaţie depuse în urnă. Mormântul a fost identificat într-o locuinţă cu dimensiunile de 3,5 x 2,2 m, suprinsă la o distanţă de 6,5 m spre interior de valul cetăţii. În interiorul locuinţei, la 1,5 m de colţul său nord-estic, a fost descoperită o oală ce avea in interior mai multe fragmente de oase umane incinerate. Urna funerară a fost lucrată cu mâna dintr-o pastă grunţuroasă de culoare cenuşie. Vasul avea gura largă, corpul bombat şi fundul plat. Sub buză avea aplicaţi doi butoni cilindrici, între care avea un brâu crestat. Vasul prezenta la exterior urme de ardere secundară, de la rugul funerar. În interiorul urnei erau fragmente osuare care au aparţinut unei femei. Singurul element de invetar funerar descoperit în urnă este o fibulă de tip tracic, piesă databilă între secolele IV-III a. Chr.