Este vorba de o reşedinţă aristocratică fortificată, dar nivelările ulterioare, dacice şi medievale, au distrus aproape toate complexele aparţinând acestei perioade.

Au fost investigate, total sau parţial, trei terase dacice artificiale pe care au fost amenajate diferite construcţii laice. Pe terasa T 1 au fost surprinse 7 faze de amenajare dacică. Terasa T 2 adăpostea un atelier multifuncţional protejat de o construcţie de tip şopron de mari dimensiuni (lungime cca. 20 m, lăţime cca. 7 m). Pe terasa T 3 au fost descoperite mai multe gropi, o mare locuinţă patrulateră adâncită cercetată parţial şi un mic bordei circular.
În epoca dacică dealul a fost fortificat în trei rânduri. Într-o primă fază, databilă probabil înainte de momentul Burebista, şaua de legătură a dealului cu restul Măgurii Şimleului a fost blocată prin săparea unui şanţ modest ca dimensiuni compensat însă, de construcţia defensivă, lată la bază de 8 m, dispusă în spatele ei. Fortificaţia, înaltă probabil de 4 m, era realizată din 5 palisade paralele, legate între ele cu bârne transversale, casetarea rezultată fiind umplută cu pământ din şanţ şi din jur. Accesul se făcea printr-un turn central, pătrat exterior. în acest sector şanţul era prevăzut cu pod din lemn. Abia la mijl. sec. I p. Chr este ridicată o altă fortificaţie cu drum de rond acoperit, prevăzută cu un şanţ cu vârful ascuţit. Acest element defensiv de formă ovală, cu diametrele de 70, respectiv 80 m, închidea mamelonul superior al dealului la o cotă cu 10 m mai mică decât cea a platoului superior (372 m). Dezafectarea acestei fortificaţii în a doua jum. a sec. I p. Chr., din considerente care ne scapă deocamdată, a impus, în condiţiile iminentelor conflicte cu romanii, construirea uneia noi menită să extindă aria protejată în interiorul acesteia existând deja construcţii importante. Astfel, în spatele elementelor defensive dezafectate şi nivelate ale primei faze, a fost săpat un şanţ amplu, cu fundul albiat, larg la gură de 3,5 m şi adânc de 2 m. Deasupra acestuia, la o diferenţă de nivel de 5 m faţă de icul său, a fost amenajată, din două rânduri de palisade simple din lemn, o construcţie între pereţii căreia au fost aşezate şi tasate pământul şi piatra excavate la săparea şanţului. Cele două palisade, situate la 4 m una de cealaltă, erau prinse între ele cu bârne ale căror urme carbonizate au fost surprinse în săpătură. Se poate aprecia că această fortificaţie este distrusă prin incendiere la războaiele daco-romane de la înc. sec. II p. Chr.

Fortificaţia medievală a suferit cel puţin patru amenajări succesive. Au fost surprinse două faze din lemn şi două din piatră ale cetăţii, ultima cu o subfază. Pentru cele din piatră a fost construită şi o cisternă. Fortificaţia se prezintă ca o incintă ovală din zid din piatră prinsă cu mortar, având diametrele de 30/40 m, grosimea zidului fiind de 2,6 m, păstrat pe înălţimi de max. 2,4 m. Pentru faza de lemn s-a constatat existenţa unei palisade complexe, prost conservate datorită nivelărilor ulterioare, având însă un diametru ceva mai mic. Şanţul cetăţii, azi complet colmatat, avea vârful ascuţit la o adâncime de 2,5 m şi deschiderea de 5 m, fiind dispus la o altitudine mai mică cu 10 m decât nivelul bermei cetăţii. Şi în cazul şanţului s-au constatat tot atâtea faze ca şi la incintă. Materialul arheologic constă în ceramică fragmentară, foarte multe oase de animale, cuie, bolţuri de arbaletă, o buterolă de sabie din fier, un inel din bronz, doi pinteni din fier, etc. Cele mai vechi materiale se datează în sec. XI, iar cele mai târzii în sec. XV, acestea asigurând şi încadrarea cronologică a elementelor defensive medievale care necesită o abordare de amploare sporită pe viitor datorită importantelor concluzii de ordin istorico-arheologic pe care le poate oferi.