Prezenţa unor materiale ceramice consistente din epoca bronzului atestă că în acest punct a existat o posibilă fortificaţie aparţinând acestui orizont cronologic.

Situl a fost identificat în urma unor cercetări de teren care au avut loc în primăvara anului 2017. Cu acest prilej au fost descoperite câteva fragmente ceramice aparent preistorice. La suprafaţă este vizibil un val de pământ cu şanţ în faţă şi în interior. Au fost descoperite urme de la construcţii de suprafaţă din lemn cu pereţi realizaţi din lipitură pe schelet din nuiele. Materialele arheologice ceramice (ceramică modelată cu mâna şi la roată) încadrează construcţia în cea de-a doua epocă a fierului, mai precis epoca dacică.

Valul defensiv are trei faze de amenajare, cea intermediară fiind incendiată. Probabil aceste amenajări au o fază anterioară databilă în epoca bronzului. Diametrul amenajării defensive, din şanţ în şanţ, este acum de 75 x 78 m.Din prima fază, foarte probabil databilă în epoca dacică, s-a păstrat o concentrare de ceramică preistorică la baza valului actual. Peste această aglomerare au fost descoperite fragmente ceramic dacice, mai mult sau mai puţin întregibile, care ţin probabil de „locuirea” de pe drumul de rond a primei fortificaţii dacice. Cea de-a doua fază dacică a fortificaţiei constă în „valul roşu” rezultat al incendierii palisadei din care s-au mai păstrat urme de lemn ars. Cea de-a treia fază de fortificare a dealului constă într-o înălţare a valului cu 0,2 - 0,5 m cu piatră locală (micaşist) spartă, excavată din spatele valului. Prezenţa anumitor piese speciale medievale (cuie, şi mai ales medalionul din argint cu granule) pot sugera că această reamenajare a fost realizată în sec X-XI. Valul mai prezintă o intervenţie târzie pe vârful acestuia, care mai probabil ţine de amenajările defensive din primul sau al doilea război mondial când a fost amplasată o baterie de artilerie în centrul incintei fortificate.