În urma cercetărilor arheologice de suprafată, la aproximativ 150/200 m nord - vest de turnul de apă, au fost semnalate materiale ceramice din cultura ceramicii liniare.

Prin efectuarea unor lucrări edilitare în anul 1993 (săparea manuală a fundatiilor unei construţii, la circa 50 m spre vest de turnul de apă, aproape de capătul străzii Rezervorului), a fost distrus un mormânt plan de inhumatie (cu un schelet uman chircit pe latura dreaptă), care avea ca inventar funerar un topor-ciocan perforat, confecţionat din graniodiorit. Mormântul a fost datat, mai larg, în perioada de tranziţie la epoca bronzului şi la bronzul timpuriu.

Au fost descoperite fragmente ceramice.

Biserica veche a cărei atestare se găseşte la anul 1551, cu hramul Sf. Oxen, este ridicată de boierul Agopşa. Biserica, de mari dimensiuni are nava de plan dreptunghiular şi compusă din exonartex, gavit şi trei abside. Gavitul este specific arhitecturii medievale armene şi reprezintă o încăpere adosată bisericii pe latura vestică şi destinată întrunirilor religiose ori laice sau înhumării memebrilor caselor princiare. De obicei este rectangulară în plan şi cu acoperişul boltit rezemat pe coloane, iar în centru are un luminator. Poate fi asimilat ca poziţie cu pronaosul din bisericile ortodoxe. Cele două intrari sunt situate pe peretele nordic al gavitului şi respectiv pe peretele vestic al exonartexului. Altarul se află în absida principală, estică, celelalte două fiind mai mici.

Mănăstirea este menţionată şi ca reşedinţă episcopală în 1415. Este o mănăstire fortificată fiind compusă din biserică, clopotniţă şi clădirea corpului de gardă împrejmuite cu un zid de incintă din secolul XVII, precum şi o fortificaţie tip Vauban de la 1691, ceea ce justifică denumirea Zamca. Biserica a fost înălţată de bogătaşul Agopşa al cărui mormânt se află în incinta bisericii, iar chiliile făcute în sec. al XIX-lea. Renovată în câteva randuri, mănăstirea Zamca este într-o stare precară. Biserica este renovată superficial şi parţial, clopotniţa la fel, doar clădirea corpului de gardă – respectiv episcopatului fiind aproape integral renovată.

Clopotniţa a fost înălţată pe 3 niveluri de un credincios pe nume Krikor şi are la parter o intrare în incinta mănăstirii. La primul nivel are o capelă cu hramul Sf. Grigorie Luminătorul, iar la ultimul nivel sunt clopotele.
Turnul are o înălţime de 26 de metri şi avea iniţial o intrare boltită care, ulterior, a fost închisă. Turnul
- clopotniţă este asemănător cu alte turnuri de mănăstire din acea epoca mai ales cu cel de la Manastirea Dragomirna, iar decoraţia lui este mai bogată decât a bisericii mănăstirii.

Clădirea corpului de gardă este posibil să fi servit ca sediu episcopal. La nivelul ei superior se află o capelă cu hramul Sf. Maria, care are un sistem de apărare neobişnuit pentru o mănăstire. Capela alcătuită din gavit şi altar se pare că a fost adăugată ulterior. Edificiul e bogat ornamentat în stil specific armenesc cu motive geometrice, florale, şi scene biblice.

Zidul împrejmuitor are grosimea de un metru şi 4m înălţime. Are forma unui trapez cu laturile paralele de 59-66m, respectiv 70-74m.

Morminte au fost descoperite în partea sudică a bisericii.

în partea sudică a bisericii

Complexul medieval Zamca a fost construit în anul 1606 de armenii refugiaţi în Moldova încă din secolul al XIV-lea. Acesta are formă de patrulater neregulat (trapezoidal), întărit cu contraforturi interioare şi exterioare şi fără turnuri de apărare.

Polonezii sunt cei care au ridicat valul de pământ ce înconjoară mănăstirea pe laturile de nord est şi sud. Între valul de pământ şi zid se află un şant.