Situl constă într-o cetate de mici dimensiuni, cu şanţ de apărare şi val exterior. Împreună cu şanţul şi cu valul, cetatea prezintă o formă ovală, cu dimensiuni de aproximativ 60/40 m. Cuprinde o curte interioară, de formă pătrată cu latura de 10 m, înconjurată de un şanţ de apărare cu traseu oval, ce conservă o adâncime care variază între 2 şi 6 m, în raport cu curtea interioară, având lăţimea cuprinsă între 7 şi 10 m. Cetatea medievală a fost o construcţie ridicată exclusiv din lemn, cu clădiri înălţate deasupra unor tălpi aşezate pe stânca friabilă a dealului. Nu au fost identificate în cursul cercetărilor arheologice construcţii din zid şi nici o urmă de şanţuri de fundaţie destinate temeliilor de piatră sau lemn.

Au fost identificate fragmente de ceramică, predominante fiind fragmente de cahle şi oale. Au fost descoperite fragmente de fier oxidate cu destinaţie neprecizabilă şi un vârf de suliţă din fier, corodat, lung de 7 cm şi cu tub de înmănuşare. Fragmentele de cahle sunt din pastă nisipoasă, cu miezul cenuşiu şi arse până la roşu, datate în sec. XIV-XV; Fragmentele de oală provin de la vase de uz comun de dimensiuni medii, cu pastă nisipoasă comună, arsă roşiatic sau albicios, produse în atelierele meşteşugăreşti transilvănene, fiind datate între sfârşitul sec. XIV şi prima jumătate a sec. XV.

Stratigrafia a fost surprinsă doar în umplutura coridorului (2x1,80 m) identificat pe partea de sud-est a cetăţii. Au fost identificate două nivele distincte de umplutură, separate printr-un strat de arsură, iar al doilea nivel este acoperit de asemenea de un strat de arsură. Straturile de umplutură şi materialul arheologic indică o fortificaţie de scurtă durată, cu o existenţă de doar câteva decenii.

Materiale şi tehnici de construcţie:
- Şanţul de apărare: săpat în stâncă friabilă, cu traseu oval, adâncime păstrată de 2-6 m raportat la nivelul curţii interioare, lăţime de 7-10 m.
- Val de apărare, construit din stânca friabilă, cu două porţiuni: prima, la marginea de sud-est a cetăţii, este semicirculară; a doua este în partea de sud-vest şi accentuează panta dinspre sat. Valul este întrerupt în partea sudică pe o porţiune de 8 m, la capătul drumului de urcare la cetate şi pe partea de nord-vest pe o lungime de 10 m.
Construcţie ridicată exclusiv din lemn, cu clădiri înălţate deasupra unor tălpi aşezate pe stânca friabilă a dealului în prealabil nivelată în porţiunile necesare. Nu a apărut nici un indiciu asupra prezenţei construcţiilor din zid şi nici o urmă de şanţuri de fundaţie destinate temeliilor de piatră sau lemn. Clădirile interioare au fost identificate pe baza urmelor unor stâlpi din lemn.

Modul de construire şi materialul folosit înscriu cetatea în rândul fortificaţiilor nobiliare specifice zonei în sec. XIII-XIV, evoluate dintr-un turn locuinţă. Materialul arheologic şi tehnica de construire înscriu cetatea în a doua jumătate a sec. XIII şi în prima jumătate a sec. XIV şi coincide aproximativ cu domnia lui Sigismund de Luxemburg (1387-1437)

În perimetrul cetăţii, în partea de nord-vest, a fost construit la începutul secolului un cavou, cu zidărie din piatră; peste acesta a fost ridicat în 1927 un obelisc de marmură cu textul „Ludig Arpad 1865-1892 (descendent al ultimei familii nobiliare ce a stăpânit satul)”, care marchează mormântul celui menţionat pe obelisc. Construcţia cavoului a necesitat nivelarea pământului în jurul locaţiei, însă este incert nivelul de distrugere provocat sitului în lipsa unor cercetări arheologice în locaţia cavoului.