Începuturile aşezării se datează în secolele IV-III a. Chr. Şi sunt dovedite prin ceramica getică şi elenistică descoperită aici.
Cercetările arheologice au dus la descoperirea a patru niveluri de locuire.
Un prim nivel s-a descoperit la adâncimea de -1,50 - 1,30 m, pe un sol brun-roşcat situat deasupra stâncii. El se prezenta slab conturat la -1,30 m de un strat de cenuşă în amestec cu cărbuni, cu o grosime de 0.04 rn. Acesta era urmat de un strat de pământ gros de 0,30 • 0,35 m in amestec cu frecvente fragmentc de chirpic ars, atribuite unei locuiri de suprafaţă, al cărei nivel a fost bine surprins la adâncimea de 1.10 m (nivelul II). Dărâmătura de chirpic a fost reamenajată în antichitate şi acoperită cu un strat de pământ galben.
Deosebit de interesantă este şi etimologia numelui Aegyssus care sugerează o origine celtică, derivată de la un legendar întemeietor Caspios Aegysos. Din nefericire, nu au fst descoperite materiale celtice în cercetările efectate până în prezent.

În perioada elenistică oraşul va profita de poziţia strategică ocupată fiind conectat la comerţul maritim din bazinul Mării Negre, prin intermediul Dunării. O dovadă certă a acestui comerţ este un depozit de amfore elenistice egeene de tip pseudo-cos descoperit în anul 1976.

În anul 12 p. Chr. Ovidius menţionează cucerirea oraşului de către dacii nord-sunăreni şi reocuparea sa de către trupele romane. Conform poetului roman, Aegyssus era deja un oraş vechi remarcabil prin aşezarea strategică şi zidurile puternice. Oraşul a fost înainte de toate un important sediu de garnizoană pentru trupele care aveau misiunea de a apăra această regiune de frontieră a imperiului Roman. Unităţi din legioV Macedonica şi flota romană a Dunării (classis Flavia Moesica) aveau rolul de a apăra oraşul.
Evoluaţia aşezării în perioada romnaă şi romano-bizantină a fost semnalată prin 11 niveluri de locuire.

În perioada romană târzie şi bizantină timpurie fortificaţia capăta un rol deosebit de important în sistemul defensiv al provinciei Scythia şi devine sediul pedaturii inferioare a Legiunii I Iovia, dar şi a unei unităţi de cavalerie. În secolul VI este sediul unei episcopii.

Reluarea locuirii pe ruinele anticului Aegyssus se produce în contextul revenirii Imperiului Bizantin la Gurile Dunării, la sfârşitul secolului X. Cercetările au confirmat existenţa unei locuiri care se înscrie în oraşul antic, fără ai depăşi limitele. Fortificatia bizantina din acest punct va cunoaste o scurta existenta, deoarece la 1064 este distrusa definitiv de atacul uzilor.

Două secole mai târziu, în secolul al XIV-lea, reapar urme de locuire pe colnicul Hora. Două secole mai tarziu, mai exact intre anii 1515 - 1517, este atestat numele Tulcsa tntr-un registru vamal otoman, socotită a fi cea mai timpuric documentare. Din păcate, locuirea din secolele XVIII – XIX, a distrus complexele medievale din secolul al XIV-lea, pe care le-a suprapus, motiv ce a făcut ca materialul arheologic medieval, reprezentat în exclusivitate din ceramica, să fie surprins în condiţii nestratigrafice.

În prezent, necropola oraşului Aegyssus este suprapusă de oraşul actual.