Obiectivul principal al campaniei desfăşurate în toamna anului 2016 a constat în realizarea unei documentaţii complete a epavei. Aceasta este orientată aproximativ paralel cu linia ţărmului actual. Microzona Sahalin – Gura Portiţei – Vadu a beneficiat, de-a lungul timpului, de numeroase observaţii de ordin geo-morfologic; aceste studii au indicat existenţa unui golf antic închis de actualul cordon litoral. De altfel, intrarea în complexul lagunar Razim-Sinoe-Goloviţa era încă practicată prin această zonă până acum câteva decenii când gura a fost astupată artificial pentru desalinizarea lacurilor. Toate dovezile indică faptul că epava se îndrepta spre una dintre intrările în Golful Halmyris în momentul eşuării. Cauzele sunt multiple şi pot fi doar bănuite; putem avansa ipoteza ca o combinaţie a unor factori multipli (vreme nefavorabilă, contra-vânturi, intrarea îngustă în golf, existenţa unor bancuri de nisip şi supraîncărcarea) au condus la scufundarea vasului.
Din punct de vedere metodologic, în campania din toamna anului 2016 echipa s-a concentrat pe realizarea unui foto-mozaic al resturilor vizibile deasupra sedimentului – încărcătura de amfore şi resturile din lemnăria navei. Acest foto-mozaic, odată realizat, a servit ca bază pentru realizarea ortofotoplanului georeferenţiat, pentru desenele de detaliu şi pentru o viitoare reconstrucţie 3D a sitului. Ultima se poate realiza într-un program dedicat (eg. 3D StudioMax) şi poate fi printată în 3D în scopul valorificării epavei în scop muzeal.
Alături de realizarea acestui foto-mozaic, unele segmente ale epavei, în particular zona catargului, au fost alese pentru desene de detaliu. Pentru realizarea acestora a fost folosit un cadru din plastic, cu dimensiunea de 1x1 m. În lipsa unei metodologii clare privind conservarea încărcăturii epavei, dar mai ales datorită spaţiului necesar depozitării celor aproximativ 1000 de amfore întregi sau întregibile, pe parcursul documentării a fost recuperată o singură amforă în vederea studierii din punct de vedere tipologic şi al pastei. Aceasta a fost predată Laboratorului de restaurare şi conservare al ICEM Tulcea unde a fost curăţată şi stabilizată.
Structurile vizibile deasupra sedimentului (elemente de încărcătură şi lemnăria epavei) acoperă o zonă de cca. 9,5x5 m. Amforele sunt concentrate pe o arie de cca. 35 m. Totuşi, o zonă importantă a epavei este acoperită de sediment; pe această suprafaţă sunt vizibile segmente din coastele epavei şi fragmente ceramice din amfore deranjate, probabil, de plasele pescarilor. Astfel, pe baza acestor observaţii şi a comparaţiilor cu alte nave de epocă romană, epava este un exemplu al unui vas comercial de dimensiuni medii, de cca. 15-20 m în lungime şi 5 m în lăţime, construit pentru transportul unor produse comerciale cerute în zona vest-Pontică (vin, ulei); transportul altor mărfuri şi al pasagerilor nu poate fi exclus ab initio.
Pe parcursul cercetărilor a fost prelevată o probă din lemnăria epavei care a fost trimisă la „Leibniz Labor for Altersbestimmung and Isotopenforschung” al Universităţii din Kiel, Germania. Din datele furnizate de acest laborator rezultă că epava este datată în a doua jumătate a secolului II p.Chr.
Calculele primare indică prezenţa a mai mult de 1000 de amfore, dintre care majoritatea sunt întregi şi se află încă, în poziţia originală. Alături de încărcătura propriu-zisă constând din amfore, probabil pentru transportul vinului din regiunile sud-est pontice, încărcătura poate fi completată, prin analogii cu situaţii similare din bazinul Mării Egee şi Mediterana, cu obiecte aparţinând echipajului (veselă pentru prepararea alimentelor şi servit), vase pentru depozitarea alimentelor pe parcursul voiajului, obiecte de toaletă şi accesorii vestimentare, instrumente de iluminat (lucerne), monede, etc.
La fel ca în cazul încărcăturii, sistemul constructiv al navei (lemnăria) este bine păstrată, fapt extrem de rar în cazul epavelor din această perioadă descoperite în Marea Neagră sau Mediterana. Deasupra sedimentului este vizibilă structura esenţială a unei nave: coastele şi catargul. Combinate, aceste dovezi indică una dintre cele mai bine epave de epocă romană timpurie descoperită vreodată în Marea Neagră, dacă nu prima de acest fel. Din păcate, întreaga lemnărie expusă a epavei este afectată de „viermii de corabie” – Teredo navalis L. Catargul are un diametru de 53 cm la bază (deasupra sedimentului) şi este, de asemenea, afectat de acţiunea viermilor de corabie. În schimb, piesa din lemn interpretată iniţial (în luna martie) drept cârmă este, de fapt, un alt fragment de coastă. Aceasta a fost dislocată din locul iniţial de plasele pescăreşti. În total, opt coaste sunt vizibile deasupra sedimentului. Pietrele de ascuţit vizibile în primăvară nu au mai fost observate în toamna acestui an. De asemenea, un dolium prezintă urme de distrugere, la fel ca alte numeroase amfore situate în zona provei.