Fortificaţia este întărită la sud şi la est de un şanţ de apărare iar la nord şi la vest suprapune direct marginile abrupte ale platoului. Conform descrierii făcute de Grigore Tocilescu într-un raport din anul 1897, fortificaţia avea „o formă pătrată” fiind construită din „ziduri din piatră brută cu o grosime de 1-1,5 metri”. Pe baza unei fotografii aeriene din anul 1969 s-a putut urmări traseul în întregime al fortificaţiei. Latura de sud are o o desfăşurare de 150 de metri, cu un traseu perfect rectiliniu. Al Ştefan consideră că porta principalis trebuia să fie situată pe această latură (Al Ştefan BMIA 1977, p. 18). Restul laturilor se adaptează configuraţiei terenului. Latura de nord-est, de circa 45 de metri, şi de nord, de circa 160 de metri, aceasta din urmă marcând după prima treime o retragere de câteva grade spre vest-sud-vest, se defăşoară de-a lungul curbei de nivel cu valoarea de 20 m. Extremitatea vestică coboară până la curba de nivel 10 m, pe care se plasează în continuare cele două segmente, de 40 m şi, respectiv, 75 m, ale frontului de vest.

Primele menţiuni ale fortificaţiei din punctul Peştera au fost făcute la sfârşitul secolului al XIX-lea de către P. Polonic. Cele două călătorii ale acestuia (în noiembrie 1897 şi aprilie 1898) au prilejuit importante observaţii asupra sitului, completate de o hartă în care era localizat acesta, precum şi mica fortificaţie romano-bizantină din punctul Palanca, situat la o distanţă de cca. 1,5 km şi de câte un plan pentru fiecare. Tot acesta notează că cetatea era afectată de spoliere.

La vest de sat au fost descoperite monede de la Traian şi Constantin I pe Cetatea Peştera.