Aşezarea din a doua epocă a fierului constă într-o reţea de 122 gropi (dintre care două conţin oase umane şi alte două, schelete de câini), 12 construcţii adâncite cu cuptor săpat în perete (dintre ele, două având cuptoare cu reverberaţie), 9 gropi rectangulare sau ovale de mari dimensiuni dar fără instalaţii de ardere, 2 şanţuri care mărginesc o construcţie adâncită cu cuptor, orientate N-S şi, respectiv, E-V, cu umplutura alcătuită din pietriş, lut galben şi fragmente ceramice numeroase (vase-borcan, fructiere, chiupuri), pe fundul şanţurilor fiind surprinse urmele unor gropi de par. Materialul ceramic este, în general, fragmentar dar bine reprezentat tipologic: vase-borcan, fructiere, căni, amfore, chiupuri etc. Este demn de menţionat un fragment de vas pictat (kantharos) de factură elenistică. Bine reprezentate sunt fusaiolele şi mărgele de sticlă sau din pastă sticloasă. În câteva contexte (construcţii adâncite cu sau fără instalaţii de ardere, gropi) erau prezente şi piese din cupru/bronz şi din fier (piroane, cuie, o zăbală).

Locuirea medievală timpurie este reprezentată de 77 construcţii adâncite în depunerea de argilă galbenă, cu gropile de formă rectangulară sau ovală având diferite orientări, două dintre acestea, prin dimensiunile mici, fiind mai degrabă cuptoare cu groapă de acces. Pe baza materialului ceramic, locuirea medievală timpurie se poate data în secolele VI-VII.

Gropile din epoca bronzului se concentrează în Sectorul V, la limita de V a săpăturii. Au formă circulară, de mici dimensiuni, cu puţin material arheologic, mai bine reprezentată din acest punct de vedere fiind groapa C 685. Fragmentele provin de la vase arse reducător, pasta căpătând culoarea cenuşie, având un conţinut mare de pietricele care, mai degrabă, aparţin sursei de lut. Fragmentele ceramice sunt decorate cu linii executate prin incizie lată, dispuse dezordonat. Unele margini de vase sunt marcate de brâuri în relief; un singur fragment dintr-o ceaşcă din pastă fină, gălbuie, are fundul marcat de un şir orizontal de împunsături succesive. În celelalte gropi erau prezente câteva fragmente ceramice provenind de la vase cu pereţie subţiri, cu brâuri aplicate imediat sub buză, fragmente din pastă cenuşie decorate cu „măturica”, fragmente de ceşti din pastă neagră, nedecorate, cu suprafaţa lustruită, fragmente din pastă roşiatică ce conţine nisip şi pietricele. Aceste caracteristici sugerează încadrarea ceramicii în perioada mijlocie a epocii bronzului şi sunt trăsături ale stilului Tei.

Complexele medievale târzii (secolul al XVIII-lea) au, în mare, o distribuţie spaţială asemănătoare cu aceea a vestigiilor din secolele VI-VII. Locuirea este caracterizată prin 12 construcţii adâncite având amenajate cuptoare din cărămizi (alte două complexe, cu multe cărămizi în umplutură ar putea fi incluse în această categorie), 8 construcţii adâncite cu cuptoare săpate într-un perete al gropii, 3 gropi rectangulare sau ovale care prin dimensiuni pot fi interpretate drept construcţii adâncite, un mormânt şi 31 gropi, unele având în umplutură multă cenuşă, oase de animale, cochilii de scoici, fragmente de cărămizi şi ceramică smălţuită.

Vestigiile din această perioadă aparţin unei reţele mai largi de amplasamente de tradiţie istorică (Biserica Sf. Nicolae, palatul lui Bibescu), legată de istoria satului şi moşiei Băneasa.

O singură groapă (C 334) poate fi încadrată, cu rezerve, în neolitic. În umplutura cenuşie a gropii erau răspândite la diferite adâncimi fragmente ceramice şi puţine oase de animale. Ceramica, cu un indice mare de fragmentare, este din pastă roşiatică, fragmentele fiind în general atipice, unele având în pastă degresant vegetal. Ţinând seama de aceste elemente, putem bănui încadrarea în neolitic a acestui complex.