Informaţii despre sit
Localizare   Afişează pe harta României *
Cod RAN   179132.51
Nume   Situl arheologic de secol XIX din str. Armand Călinescu nr. 19
Județ   Bucureşti
Unitate administrativă   Municipiul Bucureşti
Localitate   Bucureşti
Adresa   Str. Armand Călinescu nr. 19
Reper   Situl este localizat în sectorul 2 din Bucureşti, în Cartierul Armenesc, la intersecţia dintre Strada Armand Călinescu şi Strada Popa Rusu.
Utilizare teren   locuire
Categorie   locuire
Tip   aşezare
Observații   Situl a fost identificat cu ocazia unor cercetări arheologice preventive, având ca obiect cercetarea fundaţiilor unor clădiri demolate la începutul deceniului nouă al secolului XX, când ţesutul urban al zonei a fost grav alterat prin trasarea unei noi artere de circulaţie - actuala stradă Armand Călinescu. Cu acest prilej a fost desfiinţată o parte din strada Popa Rusu, imobilul de la nr. 3 fiind parţial tăiat şi apoi demolat.
Stare de conservare   precară / 16.03.2020
Riscuri antropice   Demolare: 3 / 16.03.2020; Afectare parţială: 3 / 16.03.2020
Data ultimei modificări a fişei   30.03.2022
 
Componente în cadrul sitului
Categorie/ Tip Epoca (Datare) Cultura/ Faza culturală Atestare documentară Descriere/ Observații Cod LMI
Farmacie  Epoca modernă (Sec. XIX)    

Pe parcursul cercetărilor arheologice au fost descoperite structurile unui subsol din cărămidă în umplutura căruia s-a găsit o monedă românească de la 1905. În încăpere au fost descoperite o serie de materiale: flacoane de capacităţi diferite (50, 100, 150 ml), spatule din os, pipete din sticlă, şi o serie de vase din sticlă care indică utilizarea spaţiului ca farmacie. Inscripţiile de pe pereţii vaselor din sticlă confirmă acest fapt. Pe unul dintre recipiente este inscripţionat textul „Farmacia Curţii Regale F. Bruns. Bucuresci”. Se apreciază că această farmacie a funcţionat în a doua jumătate a secolului XIX.

 
Groapă menajeră  Sec. XIX -XX    

Au fost identificate două gropi menajere de secol XIX şi una de secol XX. Inventarul acestor gropi este bogat, descoperindu-se borcane, oale cu toartă, pahare, ulcioare, străchini şi castroane decorate cu un smalţ monocrom galben, cu smalţ verde dar şi exemplare cu motive pictate, forme mai rare precum ligheanul, tigaia cu toartă sau cratiţa cu toartă. Aici au fost găsite şi câteva fragmente de faianţă şi porţelan obţinute în ateliere europene: unul dintre acestea are o marcă cu anul fabricaţiei (1854), care constituie un terminus ante quem pentru datarea complexului.

 
Locuinţă  Epoca modernă (1899-1980)    

Au fost identificate şi fundaţii din clădirea cu anexă construită în 1899, care dăinuieşte de-a lungul sec. XX; demolarea ei a avut loc după 1980. Numele lui Iancu Alexandrescu apare pe planul cadastral din 1911, în calitate de proprietar al imobilului.

 
 
Cercetare
  Tip An Observații Instituția Nume Prenume
1. cercetare preventivă 2002

Muzeul Municipiului Bucureşti MĂNUCU - ADAMEŞTEANU Gheorghe

Bibliografie
1. Manucu-Adameşteanu, Gheorghe, Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2002, CIMEC - Institutul de Memorie Culturala, Bucureşti, 2003, p. 66-67, nr. 37, https://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=1896&d=Bucuresti-str-Armand-Calinescu-nr-19-sector-2-2002 [Publicaţie] (sursa fişei de sit)
2. Mănucu Adameşteanu, Gheorghe et alii, O farmacie bucureşteană la sfîrşitul secolului XIX, Bucureşti - Materiale de Istorie şi Muzeografie, XVII, 2003, 26-63, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=28126-o-farmacie-bucuresteana-la-sfirsitul-secolului-xix--bucuresti-materiale-de-istorie-si-muzeografie--xvii-2003 [Publicaţie]
3. Măgureanu, Andrei et alii, Studiul arheologic pentru fundamentarea Planului Urbanistic Zonal al Sectorului 2, Bucureşti, 2019 [PUG]
 
Fotografii sit

Scroll