Construcţiile civile zidite se rezumă la fragmente de fundaţii, dintre care unul a aparţinut, probabil, unei compartimentări interioare a curţii vechilor case boiereşti existente înaintea Caselor Văcărescu. Zidul este la distanţa de cca. 0,3 m E de absida altarului ultimei biserici: are lungimea de cca. 7,5 m şi înălţimea fundaţiei de cca. 0,45 m. Zidul este ritmat pe ambele feţe de trei pilaştri, tot din cărămidă.

Construcţiile religioase descoperite, care au funcţionat între sec. XVI şi 1893, constau din fundaţiile şi foarte puţin din elevaţiile a patru biserici succesive pe acelaşi loc, ca şi din construcţiile lor anexă. Ultima biserică (paraclisul Văcărescu-Bellu) a fost dărâmată în 1892/1893.

Au fost identificate mai multe gropi menajere datate în secolele XV - XVI. Cele mai timpurii aparţin celei de-a doua jumătăţi a sec. al XV-lea, groapa nr. 6, în umplutura căreia s-a găsit ceramică comună (fragmente de vase borcan şi oale cu toartă) dar şi două vase smălţuite, întregibile, aparţinând categoriei ceramicii smălţuite sgrafittate (un castron de mari dimensiuni şi o farfurioară). El corespunde primului orizont de locuire înregistrat în zona Curţii Vechi, după construirea unei fortificaţii (1459-1460) de către domnitorul Vlad Ţepeş.

Au fost descoperite două tuneluri (sau canale), situate la N-NE de biserici. Ambele tuneluri suprapun locuinţa 1, din sec. al XVI-lea, care se constituie astfel într-un terminus post quem pentru construcţia primului tunel. Tunelul 2 intersectează conducta de apă 1, care datează din sec. al XVII-lea. Având în vedere aceste relaţii stratigrafice, dar şi tipul de construcţie, se poate aprecia că cele două tuneluri au fost construite şi au funcţionat în cursul sec. al XVIII-lea.

Au fost dezvelite şi două segmente ale unor conducte din ceramică, pentru aducţiunea apei: conducta 1 a fost surprinsă în profilul de E şi se îndreaptă, într-o uşoară pantă, spre V, fiind cercetată pe o lungime de 4 m. Este formată din olane cu lungimea de 0,40 m şi cu diametrul de 0,14 m, acoperite la interior cu smalţ incolor. Acestea sunt prinse cu un strat de mortar gălbui, sfărâmicios şi protejate cu cărămizi de dimensiuni diferite, dispuse «în două ape», pe înălţime. Nivelul la care a fost aşezată, la 0,05 m, deasupra nivelului de fundaţie de la tunelul 2, nu permitea deversarea în acesta, construit ulterior. Traseul conductei suprapune parţial groapa 1, din sec. XVI, care se constituie astfel într-un terminus post quem pentru construirea acesteia şi ne permite să apreciem că ea a funcţionat în cursul sec. XVII. Conducta 2 a fost surprinsă la V de tunelul 2, având traseul uşor deviat spre N şi se păstrează pe o lungime de 2,60 m: ea este formată din olane cu lungimea de 0,38 m şi diametrul de 0,15 m, acoperite la interior cu smalţ verde. Există diferenţe faţă de conducta 1 şi la sistemul de protecţie al olanelor: acestea sunt montate într-un pat de mortar de culoare alb gălbuie, fin, mai deschis şi mai dur decât la prima conductă. Lateral, cărămizile sunt dispuse pe lungime, iar la partea superioară există un rând pus orizontal; s-a folosit un singur tip de cărămidă. Traseul conductei suprapune locuinţa 2, din sec. XVI, care se constituie astfel într-un terminus post quem pentru construire, ne permite să apreciem că şi ea a funcţionat în cursul sec. al XVII, fiind ulterioară primei conducte.

Cercetările arheologice preventive au dus la descoperirea unui spaţiu boltit şi a unei amenajări semicirculare aparţinând caselor Văcărescu. Au fost identificate două faze de edificare distincte şi mai multe reamenajări ale acestei construcţii. Spaţiul boltit, iniţial o pivniţă, a fost refolosit probabil drept cămin de decantare în cadrul unui sistem de canalizare de la sfârşitul secolului XIX.