Cercetarile arheologice preventive din anul 2004 au localizat o modestă aşezare rurală, care poate fi identificată cu satul Pantelimon, format în jurul mănăstirii Sf. Pantelimon (construită în 1750). Locuirea din acest punct, reluată la sfârşitul secolului al XVIII-lea, nu a fost de lungă durată: urmele violente de incendiu constatate, ca şi bogatul inventar ceramic abandonat în locuinţa nr. 2, dovedesc că aşezarea a fost parasită în grabă. Tipologia şi uniformitatea inventarului ceramic sugerează că aşezarea a existat în prima jumatate a secolului al XIX-lea. Depozitele de ceramică descoperite în Bucureşti, păstrate datorită incendiului din anul 1847, furnizează analogii concludente pentru ceramica descoperită în locuinţele de la Pantelimon.

Descoperirile ceramice din perioada feudalismului timpuriu aparţin unei singure forme: borcanul. Numărul destul de mic de fragmente ceramice (cca. 30), majoritatea atipice (fragmente de panse), constituie impedimente majore în încadrarea cronologică a momentelor de locuire din cultura Dridu. Dimensiunile mici şi mijlocii ale vaselor-borcan, atenţia deosebită acordata modului de realizare a decorului, constituie criterii pentru datarea acestei aşezări în sec. X-XI. Prezenţa unui singur
fragment din pastă fină, cu decor lustruit, ar putea restrânge această în cadrare cronologică în a doua jumătate a secolului al X-lea şi la începutul secolului al Xl-lea.

Majoritatea complexelor de locuire descoperite pe amplasamentul cercetat datează de la începutul secolului al XIX-lea. Din această perioadă au fost surprinse cinci locuinţe (bordeie) şi cinci gropi menajere.