Aşa cum era descris în anul 1945, construcţia avea o pivniţă mare, parter şi etaj. Pivniţa era elementul cel mai vechi, alcătuind un dreptunghi cu stâlp puternic la mijloc. Accesul se făcea printr-un colţ. Înălţimea era de cca. 6 m la cheia calotelor sferice, şi astfel, ea se înălţa cu cca. 3 m peste nivelul terenului. Parterul înconjura pivniţa pe trei laturi. El cuprindea un gang acoperit cu o boltă cilindrică în „mâner de coş”, cu penetraţii laterale, un vestibul cu o scară pentru etaj, comportând două rampe cu sens opus, având la jumătate înălţimea parterului, o schimbare de direcţie în sensuri diferite; camere de serviciu, o sală de baie (încălzită cu aer cald, circulând sub pardoseală), o mare cameră comunicând direct cu parterul printr-o scară interioară. În prezent, din construcţia originară din epoca brâncovenească nu a rămas decât pivniţa care a fost ulterior ciuntită în colţul de SE.
Zidăria este de cărămidă, pereţii exteriori având 0,70 m grosime la parter şi 0,70 m la etaj.
Peste pivniţă existau bolţi de cărămidă iar peste parter şi etaj, planşeuri de lemn cu grinzi mari de stejar. Şarpanta era din lemn şi învelitoarea de tablă.
Curtea casei era mărginită pe laturile de E, V şi S de un zid înalt de cărămidă cu contraforţi puternici datând din aceeaşi epocă. La ora actuală nu se mai păstrează aprope nimic din zidul de incintă, iar din vechiul conac nu se mai desluşeşte nimic, decât o ruină din pivniţă, practic acoperită de gunoaie.

Casa din care a rămas pivniţa a fost ridicată de către un membru al familiei Băleanu, în timpul lui Constantin Brâncoveanu. Prin căsătorie, moşia şi casa a trecut în neamul Văcăreştilor şi apoi a revenit marelui vornic Mihail Manu, care a clădit pe la 1806 noua casă lucrată în stil clasic de un meşter cu şcoală orientală. Casa a fost folosită ca locuinţă de vară şi de petrecere de către familia Manu până la 1861 când este vândută la mezat lui Enache Ghermani.

Biserica, înaltă, pe plan treflat, este situată în zona de nord-est a curţii. Clădirea are pridvor deschis (care face parte integrantă din biserica iniţială), pronaos, naos lărgit cu abside circulare şi altar în formă de absidă, de asemenea circulară. Biserica este construită de Mihail Manu, mare vornic şi camaican al Craiovei (1805) şi al Valahiei (1821), căsătorit la 1796 cu Smaranda Văcărescu, fiica marelui logofăt Constantin Văcărescu şi a Saftei Kretzulescu, strănepoata lui Constantin Vodă Brâncoveanu, sora soţiei lui Constantin Vodă Ipsilanti. Această biserică a fost construită cu paraclis pe lângă conacul moşiei Leordeni, care aparţinea familiei Manu. A fost începută la 1806 şi terminată la 8 septembrie 1808. Pictura, după o însemnare de la proscomidie, aparţine lui Mincu zugravul cu data de 8 mai 1810. A fost distrusă în proporţie de cca 95% de cutremurul din 1977. În 1988 - 1987 s-a construit un nou lăcaş de cult peste monumentul din secolul al XIX-lea, pictura datând din 1991-1992.

Zid de cărămidă de peste 2 m înălţime, cu contraforţi la exterior pe laturile nord şi sud, prezentând urme de cornişe din cărămidă pe partea superioară.

În prezent se mai păstrează urme ale zidului pe laturile de sud şi sud-est.