Conform fotografiilor aeriene şi investigaţiilor geofizice, dimensiunile fortului aveau 350 x 165 m. Cu o suprafaţă de 5,2-6 ha, se numără printre cele mai mari fortificaţii din Dacia, fiind cel mai mare fort auxiliar destinat unei singure unităţi. Cercetările arheologice au identificat trei faze de construcţie, primele două din pământ şi lemn, şi una din piatră.

Fortificaţia a fost probabil construită la începutul domniei lui Hadrian, când mai multe trupe mobile şi specializate au fost trimise în Dacia. Regimentul care a ridicat şi ocupat castrul este ala I Batavorum milliaria, o unitate de cavalerie de elită care număra 1000 de cavaleri. Transferul acesteia în zonă a fost probabil o reacţie directă la invaziile specifice sarmaţilor din Marea Câmpie Ungară, care au atacat provincia în 117/118 p. Chr.

Deşi au fost derulate cercetări arheologice în zonă încă din anii 1960, castrul a fost identificat abia în 1995-1996. În timpul acestor campanii, au fost descoperite două laturi ale incintei, via sagularis (drumul soldaţilor) şi câteva posibile barăci. Fotografiile aeriene şi investigaţiile geofizice au relevat mai multe informaţii despre planimetria sitului, punând în evidenţă două şanţuri de apărare, zidul de incintă şi alte câteva structuri din interior, printre care principia şi praetorium-ul.

Cercetările arheologice care au avut loc la Războieni-Cetate în anii 1960 au identificat aşezarea civilă de la nord de castru. Investigaţiile non-invazive mai recente au conturat o imagine mai clară a zonei de locuire civilă, care pare să fi avut două nuclee întinse în jurul castrului, unul la 200 m spre nord-vest şi celălalt la 300 m spre sud. Acestea s-au dezvoltat diferit, în momente distincte: nucleul nordic este concentrat de o parte şi alta a drumului imperial, în timp ce aşezarea sudică s-a întins de-a lungul drumului care străbătea râul Mureş. În aşezarea nordică a fost identificat un atelier ceramic.

Drumul roman identificat pe teritoriul localităţii conecta oraşele antice Apulum şi Potaissa.