Biserica are trei faze de construire:
I – ante Radu Paisie (1533-1534), probabil de lemn, necertificată încă arheologic, printre ctitori numărându-se şi familia lui Vlaicu Piscanu;
II – zidită din temelie de Radu Paisie, la „leat 7042” ‹1533-1534› ispravnic al lucrărilor fiind marele logofăt Vlaicu Piscanu cu fraţii săi; reclădire în timpul lui Mircea cel Bătrân (ultimul deceniu al veacului al XIV-lea); secolul al XVIII-lea – transformări aduse planului bisericii din faza a II-a prin refacerea pridvorului şi reclădirea unor corpuri de chilii din incinta ansamblului.

Chiliile sunt dispuse pe laturile de nord, vest şi sud, acoperite în mare parte de pământ.

Turnul este dispus pe latura sudică a incintei.

Zidul este mai bine conservat pe latura vestică, fiind acoperit de pământ pe celelalte laturi.

În 1969 s-au descoperit şapte morminte cu inventar funerar bogat în pronaos şi naos. În 2012 în urma unor cercetări arheologice efectuate în contextul înlocuirii pardoselii, în naos şi în pronaos s-au descoperit trei morminte cu inventar funerar deosebit (inele din aur cu geme de carneol, bumbi din argint placat cu aur, ţesături cu fir metalic de aur şi argint), toate datate în secolul al XVI-lea.
A fost descoperită piatra de mormânt a călugăriţei Anisia, mama lui Vlaicu Piscanu şi un sistem de aerisire a zidăriei alcătuit dintr-o reţea de canale din cărămidă, datat în secolul al XVIII-lea.