Ansamblul urban medieval Bistriţa este delimitat de sistemul de fortificaţii şi acoperit de construcţii medievale şi moderne cu un parcelar constituit încă din sec. XIII – XV şi care s-a conservat în liniile sale generale până astăzi.

Biserica veche evanghelică se află sub zidurile actualei biserici. Lăcaşul de cult a fost ridicat de primii colonişti saşi. Cel dintâi paroh atestat documentar a fost Johannis Plebanus de Bystricia care figurează în registrelor de evidenţă ale dijmelor papale pe anii 1332–1333. Lăcaşul de cult este ridicat la începutul secolului al XIV-lea, imediat după venirea primilor colonişti saşi. Biserica este un monument de arhitectură reprezentativ pentru tranziţia de la stilul gotic la cel al Renaşterii în Transilvania

Zidirea noii biserici, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, a dus la ridicarea unei bazilici romanice cu trei nave, având un cor poligonal şi două turnuri ce flancau intrarea principală a peretelui nordic al corului, ce va fi lărgită după mijlocul secolului al XVI-lea.

Într-o a doua etapă, biserica a fost reconstruită în stilul unei bazilici gotice: navele sunt despărţite prin stâlpi octogonali, care au luat, odată cu refacerea bolţilor din veacul al XV-lea, în partea superioară o formă cilindrică. În biserică şi în cimitirul perimetral au fost ridicate mai multe altare şi capele amintite în documentele vremii. Un exemplu în acest sens este un altar închinat apostolilor Petru şi Pavel ce a fost ridicat în biserică la 1499.

O a treia etapă de construcţie începe în 1475 şi este finalizată în 1520. Biserica devine o biserică hală în stil gotic cu o incintă de zid.

În această etapă constructivă -1560-1563 - vechiul plan bazilical face loc unei desfăşurări planimetrice de tip hală. Arhitectul Petrus Italus, originar din Lugano reface şi consolidează biserica. Lucrările meşterului elveţian au încorporat în structura şi aspectul bisericii parohiale din Bistriţa elemente noi ale limbajului plastic renascentist. Cu această ocazie, faţada vestică se schimbă fundamental prin construirea unui pilon de zidărie de dimensiuni impresionante care îşi are corespondenţa în spaţiul polonez - de unde şi denumirea de atic polonez. În paralel cu lucrările de edificare a actualului turn au loc şi lucrări de renovare a restului bisericii ale cărei nave sunt consolidate şi completate cu portalurile bipartite de pe laturile de nord şi sud specifice goticului târziu, iar corul amplificat.

În urma incendiului din 1857, când este distrus acoperişul şi ceasul turnului, va fi refăcut ultimul etaj al acestuia în stilul neogotic. Ultima renovare a monumentului s-a realizat în 1926 după planurile arhitectului Hermann Phleps din Danzig.

Pe zidul de incintă va începe în anul 1487 edificarea unui turn de apărare a oraşului. Includerea turnului în corpul bisericii va duce la demolarea turnului nordic şi ridicarea unui turn cu scară în spirală prin care se asigură un acces independent spre turnul nou construit. În 1478, după demolarea unuia dintre cele două turnuri ale bazilicii romanice, s-a început construirea, alături de turnul păstrat, a unui nou turn care era iniţial plasat în afara zidurilor bisericii şi care va fi legat, prin lucrări de zidărie şi tâmplărie, abia în 1487. Turnul a fost construit în mai multe etape: în 1487 s-a ajuns până la mijlocul etajului al doilea, după cum arată cifra 1487 săpată pe peretele exterior nordic, anul 1509 este săpat apoi la marginea superioară a peretelui nordic la etajul trei, la nivelul patru este înscris anul 1513, iar la etajul ultim al cincilea este scris anul 1519, deşi lucrările vor fi finalizate abia în 1544. Concomitent a fost montat în turn un ceas. În incendiul din 1857, turnul a ars, fiind apoi refăcut în partea superioară în 1861, când a fost montat remontat ceasul.

În prezent, turnul bisericii se află în cadrul unui proiect de reabilitare şi renovare, accesul în turn fiind interzis. Pe data de 11 iunie 2008 a izbucnit un incendiu la baza turnului bisericii. Ceasul din turn era oprit la ora 18:05, dar mecanismul ceasului fusese scos datorită renovării turnului. Din cauza schelelor din lemn de brad în care era îmbrăcat turnul, focul s-a extins rapid până sus. Schelele din lemn de brad au fost proiectate de prof.dr.ing. Szabo Balint de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Facultatea de Arhitectură şi Urbanism. (Proiectul includea lemn ignifugat, însă la licitaţie primăria a renunţat la această soluţie din cauza costurilor „prea mari”). În mai puţin de o jumătate de oră acoperişul turnului, precum şi acoperişurile a trei dintre turnurile mici care reprezentau dreptul de judecată al oraşului medieval (cunoscut în limba latină drept ius gladii) s-au prabuşit. Pagubele au fost estimate de evaluatori la peste un milion de euro.