Pentru castrull auxiliar s-au identificat trei faze de construcţie. Prima fortificaţiei a reprezentat un mic fort de pământ şi lemn de 140 x 135 m, construit şi ocupat de un detaşament legionar sau de o cohortă de infanterie. La începutul domniei lui Hadrian (118/119 d.Hr.), unitatea de infanterie a fost înlocuită cu un regiment de cavalerie, ala I Tungrorum Frontoniana. După nivelarea fortului iniţial, ala a construit un al doilea fort de pământ şi lemn mai mare (182,2 x 181,5 m) cu două şanţuri, pe aceeaşi locaţie. Castrul a fost distrus de un incendiu, posibil în legătură cu războaiele Marcomanice ale lui Marcus Aurelius (166-180 d.Hr.). A treia fază reprezintă refacerea în piatră a acestui fort, cu un şanţ suplimentar. Şi acest castru a fost distrus de un incendiu puternic.

De-a lungul anilor, au fost investigate exhaustiv mai multe obiective ale fortului, inclusiv toate porţile de acces, toate cele trei turnuri de colţ şi opt intervale, clădirea sediului (principia), casa comandantului (praetorium), o structură presupusă a fi spital sau depozit, şi mai multe barăci. În timp ce principia era construită în piatră deja pe vremea lui Hadrian, cazarma a rămas din lemn în toate fazele. În interior au fost depistate şi urme semnificative ale unui atelier de prelucrare a bronzului.

Cercetările de la mijlocul secolului trecut, efectuate de K.Torma, au scos la iveală două corpuri de clădiri ale unor băi, situate la 20 - 22 m una de alta.

Aşezarea civilă, investigată mai puţin pe larg, s-a extins mai ales spre sud-vest, de-a lungul drumului, dar s-au remarcat construcţii şi spre nord. Atât case din lemn, cât şi case din piatră cu caracteristici diverse, inclusiv instalaţii de hipocaust şi podele pavate, au fost excavate în vicus, precum şi mai multe cuptoare de ceramică mai la sud. Unele dintre gospodării erau aranjate pe fiecare parte a unui segment de drum, vizibil şi astăzi. Descoperirile epigrafice întâmplătoare făcute la aproximativ 400 m la vest de fort sugerează o zonă cu sanctuare, care nu a fost cercetată. Vicusul, numit Arcoba(da)ra, era centrul unei structuri rurale autonome.

Au fost descoperite câteva locuiţe adâncite.