Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae” a fost construită în suburbia Şchei, la sfârşitul secolului al XIII-lea. Conform izvoarelor din sec. al XVIII-lea, iniţial a existat o cruce de lemn, ce a fost pusă în 1292, însă primul izvor istoric ce atestă existenţa unei biserici româneşti în acest oraş este o bulă papală din 15 decembrie 1399, prin care papa Bonifaciu al IX-lea a trimis o indulgenţă pentru convertirea necredincioşilor din oraşul Corona (Braşov). Iniţial, biserica a fost construită din lemn şi a rezistat alături de cea din piatră, până în 1781-1783, când s-a hotărât desfiinţarea acesteia. În locul acestei biserici de lemn s-a pus o cruce de piatră, în jurul căreia s-a ridicat o capelă circulară în sec. al XIX-lea, în stil neoclasic, aflată în curtea bisericii, în partea de Sud. Biserica de piatră a fost construită mai târziu, cu sprijinul monetar al domnitorilor Moldovei şi ai Ţării Româneşti. În timp, forma bisericii a fost modificată datorită renovărilor şi a noilor construcţii, aspectul actual datând din sec. XVIII. Noi construcţii au avut loc în 1751 când a fost ridicat turnul cu ceas din Vest, cu ajutorul ţarinei Elisabeta a Rusiei.
Conform cronicilor din sec. al XVIII-lea, biserica de piatră ar fi fost ridicată cu ajutorul acordat de către Negru Vodă, care ar fi dăruit şcolii săseşti braşovene muntele Postavarul, astfel încât magistratul oraşului Braşov sa le permită românilor să-şi construiasca biserica. Chipul domnitorului ar fi fost pictat în interiorul lăcaşului.
Conform cronicii lui Radu Tempea II, construcţia bisericii din piatră ar fi început în 1495, la iniţiativa lui Neagoe Basarab, cu contribuţia localnicilor, care „s-au sculat cu ajutor şi orăşenii de aici, bătrâni şi tineri, bogaţi şi săraci, mici şi mari şi au isprăvit sfântul altariu şi hramul şi clopotniţa cea veche”. Lucrările la biserica din piatra au durat un secol, aceasta fiind însa o construcţie mică, având 9m lărgime şi 7m lăţime. Dupa 60 de ani, Petru Cercel s-a ocupat de modificarea bisericii, cand a mărit-o şi a înfrumuseţat-o. În 1583, Dimitrie Cercel, fiul lui Pătraşcu Vodă, a ridicat tinda bisericii de piatră, „au înfrumuseţat altarul şi biserica cea veche cu toate chipurile sfinţilor şi cu podoabe în anul 7092” (1583). Alte lucrări au avut loc în 1593-1597, când s-a zugrăvit şi s-a construit turnul, s-a săpat pisania în piatră, s-au zugrăvit paraclisul şi pridvorul, iar domnitorul a dăruit odoare şi veşminte lăcaşului de cult.
În urma cercetărilor arheologice din 1941-1946, s-a descoperit faptul că biserica iniţială a fost lungită la Est, prin adăugarea unor noi abside, şi la Vest, prin construirea un pridvor. În 1733-1734 şi 1750-1752 au avut loc noi lucrări, când s-a schimbat aspectul structural al bisericii, construindu-se două paraclise la Sud si Nord, lucrări realizate cu ajutorul „neguţătorilor streini”. În 1735-1738 au avut loc noi lucrări, când au fost realizate picturi murale, precum şi icoanele paraclisului. Mihai Viteazul a dăruit bisericii numeroase daruri, inclusiv o învelitoare de catifea roşie. În 1602, Nicolae Pătraşcu şi Florica Pătraşcu, urmaşii domnitorului, au daruit bisericii moşia Micşuneşti, din sudul Ţării Româneşti. În 1656, Gheorghe Ştefan a reîntărit dania lui Aron Voda, aceasta fiind de 8000 de aspri. A fost un mare centru cultural pentru braşoveni, unde tradiţia cărturească a fost înfloaritoare.
Biserica apare pe planurile oraşului Braşov din 1747 şi 1796.

Conform unui memoriu din 22 februarie 1761, construcţia şcolii a început în 1495, în acelaşi an ca şi biserica de piatră. În 1570, diacul Oprea a insistat asupra nevoii unei şcoli noi, iar în 1696, şcoala a fost menţionată într-un izvor german. În 1743 la această şcoală ar fi fost educaţi copii şi adulţi, învăţau să citească, învaţau chirilica, precum şi „cântări care imita muzica gregoriană şi ebraică”. Această şcoală a fost reconstruită în 1760-1761, în stil baroc, cand i s-a adăugat şi un etaj.
În clădirea şcolii au fost puse la parter arhiva şi biblioteca, devenind inclusiv muzeu, unde se află obiecte de artă, hrisoave de danie, documente despre vechile familii de scheieni. A fost cea mai veche şcoală românească, iar în sec al XVI-lea aici s-au redactat cronici şi s-au copiat manuscrise.