Repertoriul Arheologic Naţional

Repertoriul Arheologic Naţional (RAN)

Informaţii despre sit

Localizare		Afişează pe harta României *
Cod RAN		53540.01
Cod LMI (Lista Monumentelor Istorice)		CS-I-s-A-10821
Nume		Situl arheologic de la Divici - Grad fortificaţie
Județ		Caraş-Severin
Unitate administrativă		Pojejena
Localitate		Divici
Punct		Grad fortificaţie
Reper		Situl se află localizat la aproximativ 3 km vest în linie dreaptă faţă de capătul vestic al satului Divici şi respectiv, pe acelaşi reper, la 3,5 km pe drumul naţional 57A, între km fluviali 1065-1066, pe un promontoriu stâncos de formă triunghiulară, cu axa lungă orientată SSE-NNV, având vârful din SSE orientat spre Dunăre.
Reper hidrografic - nume		Dunărea
Reper hidrografic - tip		fluviu
Forma de relief		promontoriu stâncos
Categorie		locuire
Tip		aşezare; aşezare civilă; sistem defensiv
Descriere		În cadrul sitului au fost atestate două niveluri de locuire.
Observații		Fortificaţia dacică a fost construită pe un promontoriu masiv (stâncos) de formă triunghiulară, cu axa lungă orientată ESE - VNV şi vârful dinspre ESE orientat oblic spre Dunăre, desemnat de localnici prin microtoponimul Grad. Platoul superior al dealului (la poalele acestuia se află aşezarea civilă, dominată de promontoriul cu pante foarte abrupte pe laturile de est, sud şi vest) a fost locuit şi fortificat în mai multe etape. Săpăturile arheologice din acest punct, au fost începute în anul 1985 şi s-au desfăşurat până în anul 1997, rezultatele fiind publicate într-o serie de rapoarte de săpături, iar unele aspecte privind fazele de locuire şi fortificare, precum şi materiale arheologice relevante pentru cronologia sitului au făcut obiectul unor note sau studii speciale. Astfel, cercetările au evidenţiat trei faze de fortificare, cărora le corespund trei niveluri de locuire. Complexele din primul nivel sunt reprezentate doar de o singură locuinţă, restul fiind distruse de amenajările dacice ulterioare. Fortificaţia corespunzătoare acestui nivel este constituită de un val de pământ cu palisadă. Nivelul doi a fost surprins nederanjat pe o zonă mai largă. Fortificaţia contemporană acestui nivel este reprezentată de un zid (care a suprapus valul anterior) având paramentele realizate din piatră parţial fasonată, legată cu lut, iar emplectonul format din piatră sfărâmată şi lut. Acestei faze îi corespunde un turn patrulater din piatră şi probabil cu etaj din cărămidă. El se afla în extremitatea nord-vestică a platoului în spatele zidului de incintă. Cele mai multe complexe de locuire descoperite pe platoul dealului aparţin nivelului trei. În această etapă a fost refăcut zidul cetăţii (distrus în urma unui incendiu puternic) şi a fost construit un alt turn de piatră, în locul celui anterior care a fost dezafectat. Amplasamentul noului turn era pe aliniamentul zidului de incintă din zona de nord-vest a platoului. Cea de a treia fază a fortificaţiei, precum şi locuirea corespunzătoare ultimului nivel au sfârşit, de asemenea, în urma unui incendiu violent (Rustoiu/Ferencz/Drăgan 2017, p. 193-197). Este presupusă şi existenţa a două drumuri ce uneau cetatea cu valea Dunării şi cu platoul înalt al masivului Locvei. Unul dintre acestea, folosit – datorită pantei sale – numai pentru coborât, din spaţiul dintre valul de pământ al fazei vechi ce separa această terasă de terasa II – val care nu mai funcţiona în ultima fază de viaţă a cetăţii. Astăzi acest drum are pe unele porţiuni înfăţişarea unui canion săpat în stânca moale – evident artificial – începuturile amenajării sale aparţinând cu mare probabilitate epocii dacice. Utilizarea sa ca drum de coborâre începând de la şa la vale s-a păstrat până azi. Ieşirea de pe platoul superior pe acest drum se făcea pe latura estică, în zona dintre marginea sudică a terasei I (aşa cum era ea delimitată de valul fazei vechi, dezafectat în etapa finală de existenţă a cetăţii) şi latura sudică a parapetului de terasă ce delimita spaţiul poligonal din jurul turnului-locuinţă utilizat în etapa finală. Cel de-al doilea drum utilizat pentru urcat – mai lung şi cu o pantă mai lină – porneşte din valea Dunării, la vest de cetate şi urcă pe dealurile înconjurătoare, unindu-se pe plaiul superior cu drumul ce ducea până în depresiunea Oraviţei şi în valea inferioară a Nerei şi Caraşului, coborând apoi dinspre nord spre cetate pe sub coama cu cele trei valuri „de baraj” amintită, pe panta ei de vest, intrând probabil în cetate în zona de nord-vest a terasei inferioare (terasa III). Elementul central al noilor fortificaţii ridicate în prima jumătate a sec.I p. Chr., care au funcţionat până la distrugerea finală a cetăţii, îl constituie turnul, în acest caz fiind vorba de – T1 – patrulater, cu dimensiuni aproximative de 9,5×9,5 m, având zidurile groase de 2,2 m, care – în momentul dezvelirii – erau păstrate în elevaţie până la 1,5 – 1,6 m. Acestei înălţimi i se adaugă şi fundaţia de 0,8 m implantată în valul cu palisadă anterior. Zidurile turnului au fost realizate din lespezi de micaşist local, fasonate pe laturile ce cădeau spre exterior şi legate cu lut. Cei doi paramenţi ai zidului turnului, între care se află un emplecton din piatră zdrobită şi lut care iniţial a fost udat, sunt legaţi prin mai multe şiruri de babe din lemn, plasate în planuri succesive. Combinarea dintre sistemul folosit la zidurile cu babe transversale şi tipul de zid „opus incertum” constituie o inovaţie locală, ce întregeşte repertoriul tehnicilor utilizate de daci în construirea zidurilor de fortificaţie. Atât în interiorul turnului-locuinţă T1 cât şi în afara sa a fost surprins nivelul de dărâmătură, cu piatră, cuie, scoabe, piroane şi o importantă masă de cărămizi întregi şi fragmentare, slab arse, întâlnindu-se şi exemplare din lut crud. Toate acestea s-au prăbuşit din etajul turnului, în momentul sau imediat după incendiul final, pus în evidenţă şi printr-o mare cantitate de cărbune, cenuşă, pari şi buşteni carbonizaţi, pământ ars. Vatra dezvelită în centrul parterului turnului, aflată imediat sub dărâmături, laolaltă cu fragmente ceramice de epocă Latène, între care sunt de menţionat unele provenind de la mai multe chiupuri de tip dolium, ca şi altele pictate geometric, este un element ce se întâlneşte şi la parterul altor turnuri din Dacia. La sud-vest de turn, a fost cercetat zidul de incintă care are o grosime de peste 2 m şi care, în faza sa veche, a fost realizat din doi paramenţi din piatră nefasonată prinsă cu lut, având emplectonul constituit din lut amestecat cu bucăţi de piatră; în cea de-a doua fază a acestui zid, care a fost refăcut după distrugerea sa contemporană cu distrugerea turnului vechi, noii paramenţi ai zidului au fost confecţionaţi din lespezi de piatră locală, fasonate spre exterior, între care emplectonul era format mai ales din fragmente de piatră amestecate cu pământ. Între capătul de est al acestui zid şi turnul locuinţă nou T1 există o deschidere largă de aproximativ 3m, care va fi fost probabil un fel de poartă de intrare în cetate. Un alt element constructiv, ce ţine mai degrabă de raţiunile practice de amenajare a platoului, sunt aşa-zişii parapeţi de terase, ce bordează terasele I şi II de pe platou, ca şi marginea a ceea ce M. Gumă numea „acropola”. Aceşti parapeţi par a fi realizaţi din câte un singur şir de blocuri şi este de bănuit că înălţimea lor va fi fost redusă, marcând curbele de nivel existente pe platou şi având, în principal, rolul de a consolida suprafaţa acestuia, împiedicând spălarea solului natural sau adus – cum e cazul terasei II – cu prilejul intemperiilor, spre panta dinspre Dunăre. La terasa II s-a utilizat lut adus de pe malul Dunării, realizându-se o orizontalizare artificială. La capătul de sud-est al acesteia, către terasa III, cercetările din 1986 au surprins un tronson de val de pământ aplatizat, care aparţine fazei vechi de fortificare. Indiciul este important pentru înţelegerea dezvoltării fortificaţiei din faza finală, când valurile sunt înlocuite cu ziduri seci şi parapeţi de terase. Prezenţa pe plan, spre sud, a două valuri succesive în faza veche ar putea constitui un indiciu privind dezvoltarea dimensiunilor fortificaţiei. În capătul de est al acestui val s-a constatat amplasarea unui posibil turn de apărare din piatră, care a fost distrus în întregime şi ale cărui urme constau într-o mare cantitate de blocuri de piatră parţial cioplite. De asemenea, în nivelurile târzii, s-a constatat că locuinţele şi celelalte elemente de habitat au fost ridicate pe terase amenajate special în acest scop. Aceste terase, dispuse concentric faţă de cota maximă a dealului (locul în care se aflau turnurile), erau protejate de ziduri de susţinere realizată din piatră locală. Artefactele metalice şi vasele ceramice descoperite în cele trei niveluri de locuire, permit o datare între limite cronologice mai precise a fazelor de construcţie şi amenajare a elementelor de fortificaţie şi a celor de habitat. Ceramica a fost lucrată atât cu mâna, cât şi la roata olarului, descoperindu-se un întreg repertoriu de forme (străchini, castroane, fructiere, căniţe, vase borcan şi chiupuri etc.) şi decoruri ( inclusiv vase pictate) specifice lumii dacice. De altfel, ornamentarea ceramicii dacice de la Divici nu diferă de cea cunoscută în general în lumea dacică în faza clasică de dezvoltare a olăriei din această perioadă. Butonii sunt prezenţi pe vasele borcan lucrate cu mâna din sec.I a. Chr. sau din sec. I, fiind împodobiţi sau nu cu 2–4 alveole imprimate cu degetul în suprafaţa lor plată – discoidală. Mai cu seamă pe aceeaşi formă de vas, dar şi pe altele lucrate cu mâna, sunt plasate ornamente realizate din brâuri alveolate sau crestate în diferite variante, atât în veacul I a. Chr., cât şi în sec. I p. Chr.). Foarte ades, pe vasele borcan şi pe vasele cu gura adunată, lucrate în general cu mâna din pastă aspră, se întâlnesc ornamentele realizate cu măturiţa, prezente atât în nivelurile mai vechi, cât şi în nivelul veacului I. Ornamentele lustruite sunt utilizate în decorarea ceramicii fine, lucrate la roată, câtă vreme pe vasele lucrate la roată din veacul I p. Chr. se întâlnesc ades ornamentele incizate dispuse în val, orizontale sau în striuri, pe chiupuri sau străchini Din aşezarea civilă provine şi un fragment de pseudo-situlă grafitată, ornamentat cu măturiţa. Analizele efectuate pe eşantioane relativ importante de resturi osteologice au permis sintetizarea unor raporturi statistice privind fauna davei de la Divici care, sunt importante pentru înţelegerea economiei zonei în epoca dacică. Predomina creşterea şi consumul porcilor (47,2%), care, ca şi la Liubcova, sunt sacrificaţi mai ales până la vârsta de 2 ani. Consumul de carne de cerb (11,1%) îl depăşeşte pe cel de ovicaprine (10,4%), care e relativ egal cu cel al cărnii de mistreţ şi, firesc, în condiţiile râpoase ale Clisurii, superior celui de bovine (7,9%). Se mai consuma carne de căprior (3,4%), iar în aşezare e atestată prezenţa câinilor şi cailor. Fibulele descoperite în cetatea dacică de la Divici sunt în număr relativ mare. Cea mai timpurie dintre ele este o fibulă de bronz de schemă Latène mijlocie descoperită în locuinţa din 8 primul nivel de locuire . Resortul bilateral prezintă un număr mare de spire (13 + 14), iar piciorul este ornamentat cu trei noduri de dimensiuni mici . Fibulele de acest tip sunt datate în La 9 Tène D1 (sfârşitul sec. II a.Chr. – prima jumătate a sec. I a.Chr.). În această perioadă a funcţionat şi valul de pământ cu palisadă. În nivelul doi au mai fost descoperite o serie de artefacte de bronz şi de fier databile în sec. I a.Chr. Este vorba, printre altele, de torţile unor strecurători romane (două de bronz şi alta de argint) din perioada republicană târzie şi de fragmentul unei paftale de fier databilă cu precădere în sec. I a.Chr. De asemenea, mai trebuie precizat faptul că turnurile patrulatere din piatră au început să fie construite în Dacia preromană după jumătatea sec. I a.Chr. În sfârşit, inventarul ceramic îşi găseşte analogii apropiate în nivelul doi de la Liubcova-Stenca. Având în vedere toate acestea, nivelul doi din cetatea de la Divici poate fi încadrat între jumătatea sec.I a.Chr. şi începutul sec. I p.Chr. Marea majoritate a fibulelor provin din nivelul trei al cetăţii de la Divici. Toate aceste fibule datează ultimul nivel de la Divici pe parcursul sec. I p.Chr. Această încadrare cronologică este confirmată de numeroasele materiale ceramice şi metalice descoperite, de importurile romane aflate în nivelul respectiv (cum este cazul unui fragment de centură militară din a doua jumătate a sec. I Chr. – ), precum şi de monedele imperiale de bronz emise de Claudius, Titus şi Vespasian. În ceea ce priveşte distrugerea cetăţii de la Divici, aceasta a sfârşit – în urma unui asediu, urmat de un incendiu puternic. Pe latura de NV zidul a fost dărâmat, iar în nivelul de dărâmătură, precum şi în stratul de incendiu din spatele fortificaţiei, au fost descoperite numeroase piese de armament. Este vorba, în special, de vârfuri de săgeţi şi de proiectile de catapultă de tip roman. Au fost descoperite chiar şi fragmente de lorica squamata. Toate aceste piese ilustrează elocvent momentul asediului şi luptele violente purtate pentru cucerirea cetăţii. Cum şaua de acces spre platoul cetăţii a fost tăiată de două şanţuri de apărare, acestea au fost realizate, după toate probabilităţile, în ultima fază de existenţă a cetăţii. Ele au putut fi săpate de daci, pentru a întări apărarea de pe latura de nord-vest. Panta accentuată nu făcea însă necesar un astfel de sistem defensiv. De aceea, nu ar fi exclus ca şanţurile respective să fi fost practicate chiar de romani în timpul asediului, pentru a închide posibilitatea apărătorilor de a forţa o ieşire din încercuirea pe care atacatorii, probabil, o impuseseră. Evoluţia fortificaţiei dacice de la Divici s-a aflat în legătură directă cu cea a celorlalte aşezări fortificate din Clisura Dunării. În aval faţă de Divici se aflau siturile dacice de la Pescari şi Liubcova.
Data ultimei modificări a fişei		18.06.2026

Componente în cadrul sitului

Categorie/ Tip	Epoca (Datare)	Cultura/ Faza culturală	Atestare documentară	Descriere/ Observații/ Localizare în cadrul sitului	Cod LMI
Cetate fortificată	La Tène (sec. I a.Chr - I p.Chr)	getică		Pe întinsul cetăţii au fost cercetate terase locuite, turnuri - locuinţă, o cisternă şi alte elemente de arhitectură militară. Cercetările sistematice au început în 1985, an în care au şi fost stabilite cele două niveluri de locuire. Aici au fost descoperite podoabe din argint sau bronz, unelte şi arme, monede şi o cantitate impresionantă de ceramică.	CS-I-m-A-10821.02

Cercetare

	Tip	An	Observații	Instituția	Nume	Prenume
1.	evaluare de teren	2023	.Perioada de desfăşurare a cercetării: 20.02.2023 – 30.06.2023.	Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș	NEGREI	Dimitrie Pavel
					RANCU	Dacian
					LEONTE	Lucian
2.	cercetare sistematică	1985

Bibliografie

1. Medeleţ, Florin, În legătură cu o mare spirală dacică din argint aflată În Muzeul Naţional de la Belgrad, AnB(SN), 3, 1994, 91-118 [Publicaţie]

2. DMASI, Proiectul Listei Monumentelor Istorice, 1991 [Proiect LMI] (sursa fişei de sit)

3. Săcărin, Caius A., Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 1983-1992, CIMEC-Institul de Memorie Culturală, Bucureşti, 1993, https://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=657 [Publicaţie] (sursa fişei de sit)

4. Săcărin, Caius A., Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 1998, CIMEC-Institul de Memorie Culturală, Bucureşti, 1999, https://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=1600 [Publicaţie] (sursa fişei de sit)

5. Luca, Sabin Adrian, Repertoriul arheologic al judeţului Caraş Severin, Economică, Bucureşti, 2004, 60 [Repertoriu] (sursa fişei de sit)

6. Lista Monumentelor Istorice, MO nr. 646 bis /16/07/2004, Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.314/ 2004, vol. I, București, 2004, poz. 123, p. 758 [Ordin MCC] (sursa fişei de sit)

7. Bălănescu, Dana, Descoperiri numismatice din Sudul Banatului - V, Banatica, 10, 1990, 187-204 [Publicaţie]

8. Negrei, Dimitrie Pavel, 2023 [Fişă de sit] (sursa fişei de sit)