În campania 2017, cercetările au fost reluate în sectorul Poartă, în cadrul S I U (extinsă spre est, suprafaţa cercetată reprezentând aproximativ 90 mp), în vederea finalizării studiului locuirii din sectorul de nord-vest al cetăţii. În ceea ce priveşte stratigrafia, după încheierea cercetării depunerilor aparţinând nivelurilor medievale (secolele XIII–XIV), săpăturile s-au concentrat asupra celor datând din epoca bizantină (secolul al XI-lea). Complexe de locuire identificate: În partea nord-vestică a S I U, a fost finalizată cercetarea unei locuinţe de suprafaţă, probabil bicamerală, cu dimensiunile de 6 (N-S) × 4,40 (E-V) m, identificate după resturile de lipitură arsă ale pereţilor (în extremităţile nordică şi sudică), o grupare de pietre, cu aspect de amenajare interioară, resturile de podea de pământ galben bătătorit, aliniamenele gropilor de par, cu adâncimi înregistrate de 0,40 m, o instalaţie de încălzit-gătit, de tipul vatră simplă, circulară. În partea nord-estică a S I U, a fost finalizată cercetarea unei locuinţe cu bază de piatră, cu formă rectangulară, cu dimensiunile identificate de 3,40 m (latura vestică) × 2,40 m (latura nordică) × 1,40 m (latura sudică) m, cu o intrare, cu lăţimea de 0,70 m, pe latura sa sud-vestică. Latura estică a complexului, precum şi eventuala instalaţie de încălzit-gătit au fost identificate cel mai probabil în cadrul S I H/1966, secţiune amplasată la est de S I U. Datarea complexului în a doua jumătate a secolului al XI-lea este asigurată de poziţia stratigrafică (aparţine stratului castaniu roşiatic compact) şi de descoperirea in situ a unui urcior acoperit cu smalţ verde măsliniu. Complexul de locuire suprapune alte locuinţe, identificabile după prezenţa: unei amenajări cu piatră, vizibile pe lungimea de 1,80–2m; unui rest de podea de pământ galben, vizibil pe lungimea de 3,30 m; unei podele arse, cu urme de chirpici şi cărbune, vizibile pe o lungime de 5,30 m şi o lăţime de 1,10 m, sugerând un nivel de distrugere prin incendiere, aparţinând secolului al XI-lea. Bazinul uman identificat pe malul estic al suprafeţei aparţine unui complex deranjat de locuirea ulterioară, nefiind descoperit un complex funerar in situ şi neexistând indicii legate de extinderea spre est a necropolei. Materialul arheologic descoperit, rezultat atât din cercetarea complexelor de locuire, cât şi a nivelului secolului al XI-lea, constă dintr-o mare cantitate de ceramică fragmentară (remarcându-se prezenţa oalelor din pastă caolinoidă, cu decor incizat, a amforelor piriforme cu guler şi a căldărilor) şi de material osteologic animal, la care se adaugă: piese de metal din categoria uneltelor, ustensilelor şi componentelor sistemului constructiv al caselor, greutăţi pentru plasa de pescuit, fusaiole, mărgele şi brăţări fragmentare de sticlă, monede de bronz.

Cercetările au continuat în sectorul Poartă, în vederea finalizării studiului locuirii din sectorul de nord-vest al cetăţii. După curăţarea suprafeţei (cu dimensiunile de 10,60 × 6,50 m) de vegetaţie şi de depunerile aluvionare acumulate după campania din 2014, din cauza variaţiilor nivelului Dunării, cercetarea s-a reluat de la o adâncime medie de aproximativ 1,40 m. În S I U, au fost cercetate nivelurile aparţinând secolelor XIII–XIV şi, parţial, cel databil în a doua jumătate a secolului al XI-lea. Complexe de locuire au fost identificate cu precădere în jumătatea nordică a suprafeţei. În partea nord-vestică a S I U a fost descoperită în campania 2014 o locuinţă de suprafaţă, cu dimensiunile de 4,70 × 4,40 m, identificată după resturile de lipitură arsă ale pereţilor, cu lăţimea de 0,50 m, o grupare de pietre, cu aspect de amenajare interioară, cu dimensiunile de 2,40 × 2 m (E-V), şi resturile de podea de pământ galben bătătorit. Locuinţa, vizibilă pe profilul nordic al suprafeţei pe o lungime de 2,40 m, aparţinea, probabil, după poziţia stratigrafică şi materialul ceramic, nivelului de locuire din secolul al XIV-lea. Continuarea cercetării complexului în campania 2016 a permis: identificarea instalaţiei sale de încălzit-gătit în partea nord-vestică, sub forma unei vetre simple, circulare, cu diametrul înregistrat pe profilul nordic al secţiunii de 0,70 m şi în plan de 1,10/1,70 m, cu grosimea de 0,20 m; dezvelirea spre vest a podelei de pământ galben, bordată de pietre de dimensiuni mari, aparţinând temeliei locuinţei; stabilirea traseului gropilor de par, cu diametre cuprinse între 0,15–0,30 m, identificate sub forma a două şiruri, la distanţă de circa 3 m între ele, pe lungimea reconstituită de 4,40 m. Complexul este secţionat de malul vestic. În partea nord-estică a S I U, a fost cercetat colţul nord-vestic al unei locuinţe cu bază de piatră, cu dimensiunile identificate de 3,50 × 2 m, cu o intrare, cu lăţimea de 0,70 m, pe latura sa sud-vestică, complex de locuire a cărui datare în a doua jumătate a secolului al XI-lea este asigurată de poziţia stratigrafică (aparţine stratului castaniu roşiatic compact) şi de descoperirea in situ a unui urcior acoperit cu verde măsliniu descoperit in situ. Complexul este secţionat de malul estic. Materialul arheologic descoperit constă dintr-o mare cantitate de ceramică fragmentară şi de material osteologic animal, la care se adaugă: piese de metal din categoria uneltelor, ustensilelor şi componentelor sistemului constructiv al caselor, greutăţi pentru plasa de pescuit, fusaiole, mărgele şi brăţări fragmentare de sticlă, monede de bronz

Cercetările au fost continuate în sectorul Poartă suprafața fiind extinsă spre nord, ajungând la dimensiunile de 10,60 × 6,50 m. Nivelul aparţinând sfârşitului secolului al XIV-lea – începutului secolului al XV-lea, reprezentat de obicei de un strat de pământ cu o culoare uşor castanie, mărturie a incendiului care a pus capăt vieţuirii în cetate, se prezintă sub forma unui strat de pământ cenuşiu gălbui extrem de dur, gros de 0,50 m, puternic pigmentat cu chirpici, cărbune, mortar, conţinând numeroase pietre, fără complexe arheologice reperate, constituind de fapt nivelul de abandon al aşezării insulare. Nivelul aparţinând celei de- a doua jumătăţi a secolului al XIV-lea constă dintr-un strat de pământ cenuşiu brun, puternic pigmentat cu chirpici, cărbune, mortar. Extinderea săpăturii spre nord nu a mai condus la descoperirea altor complexe funerare, cum ar fi putut sugera descoperirea în campania anterioară a trei morminte, situate la o distanţă destul de mare de ceea ce se considera limita sudică a acestui cimitir. În partea nordică a sectorului a fost descoperită o locuinţă de suprafaţă, cu dimensiunile de 4,70 × 4,40 m, identificată după resturile pereţilor de chirpici, cu lăţimea de 0,50 m, o grupare de pietre, cu aspect de pavaj, realizat din pietre refolosite de dimensiuni diferite şi poziţionate neglijent, cu dimensiunile de 2,40 × 1,80 m şi resturile de podea de pământ galben bătătorit. Locuinţa aparţine, probabil, după poziţia stratigrafică şi materialul ceramic, nivelului de locuire din a doua jumătate a secolului al XIV-lea. A fost recuperată o mare cantitate de ceramică şi de material osteologic animal.

În campania 2013, cercetările au fost reluate în sectorul Poartă, în cadrul suprafeţei S I U. Deschisă în 2000 pentru epuizarea cercetării locuirii din zona de nord-vest a cetăţii, în apropierea accesului în cetate, această suprafaţă, amplasată la o distanţă de circa 30 m spre sud faţă de poarta de nord a cetăţii, la sud de S I T, de care o despărţea un martor lat de 2,60 m, era orientată N-S, cu dimensiunile (de atunci) de 8,50 x 5,00 m; a fost lărgită în 2005, 2007 şi 2013 pentru regularizarea malurilor, atingând dimensiunile actuale de 9,80 x 6,40 m. După curăţarea suprafeţei de vegetaţie şi de depunerile aluvionare acumulate în perioada 2007–2013 din cauza variaţiilor nivelului Dunării, cercetarea s-a reluat de la o adâncime medie de aproximativ 1 m, atingându-se o adâncime de 1,15–1,20 m, iar în anumite zone, prin realizarea unei microsecţiuni datorate descoperirii unui complex funerar, până la o adâncime maximă de 1,80 m. Stratigrafia zonei, de la depunerea vegetală până la nivelul pavajului din ultimul sfert al secolului al X-lea, cunoscută deja din cercetările anterioare, prezintă următoarea succesiune: 1. pământ provenit din săpăturile anterioare, depus într-un strat gros de 0,30–0,40 m, conţinând materiale ceramice amestecate; 2. strat vegetal – castaniul de pădure, cu aspect măzăros, gros de 0,25–0,40 m; 3. strat castaniu măzăros, foarte asemănător cu cel de mai sus, conţinând pigmenţi de cărămidă şi fragmente ceramice, gros de 0,15–0,25 m, databil la sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul secolului al XV- lea; 4. strat cenuşiu granulos, conţinând pietre, pigmenţi de chirpici, gros de 0,15–0,35 m, databil în secolul al XIV-lea; 5. strat cenuşiu mai compact, conţinând pietricele, pigmenţi de cărbune şi de chirpici, resturi de vetre şi de podele de locuinţe, gros de 0,20–0,40 m, databil în secolul al XIII-lea – începutul secolului al XIV-lea; 6. strat cenuşiu, mai compact, cu tentă cafenie din cauza contactului cu stratul următor, conţinând pietre, chirpici, pigmenţi de cărbune, gros de 0,15–0,25 m, databil în secolul al XIII-lea; 7. strat castaniu roşiatic, mai compact, databil la sfârşitul secolului al XI-lea; 8. strat gălbui, databil în a doua jumătate a secolului al XI-lea; 9. strat vineţiu, gros de 0,20 m, databil la mijlocul secolului al XI-lea; 10. pavaj, ce apare pe o grosime de 0,35 m, databil în prima jumătate a secolului al XI-lea, poate chiar la sfârşitul secolului al X-lea; 11. strat vineţiu – marcând perioada construirii cetăţii, databil în ultimul sfert al secolului al X-lea. În S I U, nivelul aparţinând sfârşitului secolului al XIV-lea – începutului secolului al XV-lea, reprezentat de obicei de un strat de pământ cu o culoare uşor castanie, mărturie a incendiului care a pus capăt vieţuirii în cetate, se prezintă sub forma unui strat de pământ cenuşiu gălbui extrem de dur, gros de 0,50 m, puternic pigmentat cu chirpici, cărbune, mortar, conţinând numeroase pietre, fără complexe arheologice reperate, constituind de fapt nivelul de abandon al aşezării insulare. Nivelul aparţinând celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIV- lea constă dintr-un strat de pământ cenuşiu brun, puternic pigmentat cu chirpici, cărbune, mortar. Au fost cercetate trei complexe funerare, M1–3/2013. M1/2013 şi M 3/2013 reprezintă morminte de inhumaţie, cu orientare V-E, ale căror gropi nu au putut fi identificate în sol, conţinând schelete de adulţi, probabil bărbaţi, unul în stare bună de conservare, celălalt foarte precară, cu braţele aşezate pe bazin şi fără inventar. M2/2013 este un complex funerar aparţinând unui copil reînhumat, conţinând craniul, un humerus, câteva coaste deranjate şi un fragment de coxal, cu un năsturaş globular de bronz, de mici dimensiuni, care poate fi considerat drept obiect de inventar. Cele trei complexe funerare aparţin cu probabilitate necropolei amenajate în parterul turnului- poartă şi la sud de acesta, documentate deja prin 167 de morminte, datate în secolele XIII–XIV, deşi sunt situate la o distanţă destul de mare de ceea ce se considera limita sudică a acestui cimitir. În partea nordică a S I U, sub M1/2013 a fost descoperit, pe o suprafaţă de aproximativ 1,80 x 1,80 m, un grupaj de pietre asemănător unui pavaj, realizat din pietre refolosite de dimensiuni diferite şi poziţionate neglijent, care pătrunde în malul nordic al suprafeţei, extinzându-se spre NE. Între acest grupaj de pietre şi colţul nordic al secţiunii, pe o lungime de 2,80 m, a fost identificată parţial o locuinţă medievală târzie, dezafectată, anterioară nivelului de înmormântări din acest sector. Este necesară atât continuarea cercetării S I U pentru epuizarea nivelurilor ocupaţionale din această zonă, cât şi extinderea acestei suprafeţe spre est, pentru controlarea limitelor necropolei medievale

În campania 2012 cercetările au continuat în Sectorul Port, extinzându-se şi adâncindu-se suprafaţa cercetată în perioada 2008–2011 pentru verificarea limitei sudice a instalaţiei portuare, şi anume a relaţiei dintre curtina estică şi zidul turnului sudic al debarcaderului, a laturii sudice a acestui turn, ca şi pentru clarificarea formei sale, precum şi pentru studierea pe o lungime cât mai mare a zidului de incintă estic al cetăţii bizantine. S-a lucrat într-o casetă reprezentând extinderea spre sud cu încă 2,50 m a suprafeţei cercetate în campania 2011, adâncimea maximă atinsă, măsurată de la limita superioară păstrată a zidului de incintă fiind de 1,80 m spre vest (curtina bizantină) şi de 6,70 m spre est (limita estică a instalaţiei portuare), înregistrându-se depuneri de nisip aluvionar. Zidul de incintă estic, măsurat de la extremitatea vestică spre E, mult mai demantelat în această zonă, apare la o cotă situată cu 0,90–1,80 m mai jos decât în restul instalaţiei portuare, fiind degajat într-o suprafaţă cercetată cu dimensiunile de 11 m (axa N-S, măsurată de la limita sudică a turnului din partea sudică a debarcaderului) × 9 m (axa E-V), până la adâncimea de 6,70 m, având lăţimea de 4,30 m. S-a putut constata şi înregistra faptul că la 2,70 m distanţă spre est faţă de paramentul bine păstrat al zidului de incintă bizantin se produce o puternică degradare a curtinei prin glisarea blocurilor acesteia începând cu cea de-a patra asiză păstrată în elevaţie. Dislocarea, probabil sub efectul curenţilor fluviului Dunărea, a unor blocuri de dimensiuni foarte mari, la care s-a adăugat demantelarea masivă practicată sistematic în epoca otomană, înlesnită în această zonă de distrugerile naturale, a făcut foarte dificilă studierea zonei de racord dintre zidul de sud al turnului sudic al instalaţiei portuare şi zidul de incintă. Acest fapt a fost totuşi posibil, după înlăturarea câtorva blocuri de piatră, într-o casetă cu dimensiunile de 2,95 m (axa N-S, măsurată de la limita sudică a turnului din partea sudică a debarcaderului) x 2,85 m (axa E-V), în care s-a putut atinge adâncimea de 2,85 m. Pe această înălţime vizibilă, au putut fi identificate trei crepide pe paramentul estic al zidului de incintă şi patru crepide pe paramentul sudic al zidului turnului sudic al debarcaderului. Dimensiunile păstrate ale turnului sudic al debarcaderului sunt de 7,30 m (axa N-S) x 5,60 m (axa E-V), lăţimea fiind măsurată de la limita sudică a intrării sudice a turnului debarcaderului până la limita sudică a acestui turn.

În campania 2011 cercetările au continuat în Sectorul Port, extinzându-se şi adâncindu-se suprafaţa cercetată în perioada 2008-2010 pentru identificarea limitei sudice a instalaţiei portuare, a relaţiei dintre curtina estică şi zidul turnului sudic al debarcaderului, a laturii sudice a acestui turn, ca şi pentru clarificarea formei sale. S-a lucrat într-o casetă cu dimensiunile de 12,60 x 8,80 m, până la adâncimea de 5,20 m, înregistrându-se depuneri de nisip aluvionar. Zidul de incintă estic al cetăţii bizantine, mult mai demantelat în această zonă, apare la o cotă situată cu 0,90 m mai jos decât în restul instalaţiei portuare, fiind degajat în suprafaţa cercetată pe o lungime de 5,40 m, având lăţimea de 4,30 m. Zidul sudic al turnului sudic al debarcaderului este lat de 5,60 m, lăţimea fiind măsurată de la limita sudică a intrării sudice a turnului debarcaderului până la ceea ce pare a fi limita sudică a acestui turn. Lungimea bine păstrată a turnului sudic este de 7,30 m, cu indicii pe teren că ar putea atinge 9,30 m pe direcţia N-S. Faptul că zona de racord a debarcaderului la zidul de incintă în partea sudică are un aspect total diferit de zona nordică ar putea fi explicat în două moduri: - este vorba de un turn cu dimensiuni foarte mari, extrem de demantelat şi ca atare, mult mai greu de descifrat, putând reprezenta o situaţie asemănătoare fie celei înregistrate la est de poarta mare a cetăţii - un turn cu o latură semicirculară şi una dreaptă pentru a realiza cu zidul de incintă un unghi obtuz, menit să constituie un obstacol în calea apelor şi mai ales a gheţurilor, fie celei înregistrate la vest de poarta mare a cetăţii - un turn semicircular; - turnul sudic al debarcaderului nu marchează limita sudică a debarcaderului, ci este urmat spre sud de o altă platformă.

Cercetările au continuat în 2009-2010 în Sectorul Port, extinzându-se şi adâncindu-se suprafaţa deschisă în 2008 pentru identificarea limitei sudice a instalaţiei portuare, a relaţiei dintre curtina estică şi zidul turnului sudic al debarcaderului, a laturii sudice a acestui turn, ca şi pentru clarificarea formei sale. S-a practicat o casetă cu dimensiunile de 7 x 7 m, până la adâncimea de 3,30 m, înregistrându-se depuneri de nisip aluvionar. Zidul de incintă estic, mult mai demantelat în această zonă, apare la o cotă situată cu 0,90 m mai jos decât în restul instalaţiei portuare, fiind degajat în suprafaţa cercetată pe o lungime de 5,40 m şi pe o lăţime de 0,90 m în partea superioară şi de 2,30 m în partea inferioară. A fost identificată zona de racord a zidului turnului sudic al debarcaderului la zidul de incintă. Turnul sudic al debarcaderului ţesut la E de zidul de incintă are dimensiuni identificate de 5,40 m pe axa N-S, de 5,30 m pe axa NV-SE şi de 4,85 m pe axa NE-SV. Pare să aibă un front circular, chestiune care va trebui clarificată într-o campanie viitoare prin adâncirea în partea sud-estică a suprafeţei deschise. Situaţia poate fi asemănătoare fie celei înregistrate la E de poarta mare a cetăţii – un turn cu o latură semicirculară şi una dreaptă pentru a realiza cu zidul de incintă un unghi obtuz menit să constituie un obstacol în calea apelor şi mai ales a gheţurilor, asigurând glisarea lesnicioasă, fie celei înregistrate la V de poarta mare a cetăţii – un turn semicircular. Nici în această campanie nu s-a putut continua cercetarea limitei estice a instalaţiei portuare, începută în 2006, din cauza nivelului ridicat al apelor Dunării.

Campania 2008 şi-a propus completarea informaţiei obţinute în 2006 privind limitele estică şi sudică ale instalaţiei portuare. Nivelul ridicat al apelor Dunării la începutul campaniei nu a permis continuarea cercetarea limitei estice a instalaţiei portuare. Cercetarea s-a concentrat asupra surprinderii limitei sudice a debarcaderului, şi anume a relaţiei dintre zidul turnului sudic al acestuia şi curtina estică, practicându-se o casetă cu dimensiunile de 5 x 5 m, până la adâncimea de 2,50 m înregistrându-se, după depunerile consistente de nisip aluvionar, partea superioară păstrată a instalaţiei portuare în zona de racord a zidului turnului la zidul de incintă.

A fost încheiată degajarea de depuneri aluvionare a instalaţiei portuare în cadrul unei suprafeţe cu dimensiunile de 42 m (axa N-S) x 18 m (axa V-E) şi înregistrarea platformelor acesteia. Cercetarea zonei de racord a turnului sudic al debarcaderului cu curtina estică a cetăţii a fost îngreunată de prezenţa unor copaci impunători şi de necesitatea excavării unei foarte mari cantităţi de pământ, ceea ce a impus doar pregătirea terenului prin defrişarea zonei pentru viitoarele investigaţii privind turnul sudic al debarcaderului şi pentru precizarea limitelor instalaţiei portuare în partea sa sud-estică. S-a optat pentru cercetarea zonei de racord dintre zidul turnului nordic al instalaţiei portuare şi curtina estică a cetăţii, săpată parţial în anii 60. În acest scop s-a efectuat o casetă cu dimensiunile de 4 m (axa V-E) x 3,50 m (axa N-S), incluzând vechiul sondaj, dar intenţionându-se coborârea la o adâncime mai mare decât cea de 3,50 m, la care se oprise atunci săpătura din cauza nivelului apei freatice, ceea ce s-a şi realizat, atingându-se ad. de 6,50 m, măsurată de la nivelul cel mai bine păstrat al zidului de incintă. Cu acest prilej, a fost înregistrată pe paramentul estic (exterior) al zidului de incintă existenţa a 9 asize de piatră bine păstrate şi a 4 demantelate, dintre care o parte reprezentând elevaţia zidului de incintă, precum şi a celor 5 crepide de fundaţie ale curtinei şi a celor 8 ale zidului turnului, 4 dintre ele fiind comune. La baza fundaţiei a fost documentată prezenţa pilonilor de stejar din substrucţia cetăţii, suprapuşi de o placă fină de mortar, depăşind cu cca. 1 m spre exteriorul cetăţii fundaţia curtinei, cu precădere în zona de racord cu zidul turnului debarcaderului. Este necesară continuarea cercetării pentru degajarea integrală a instalaţiei portuare, ce are dimensiuni mai mari decât cele identificate în anii 60, precum şi încheierea înregistrării monumentului, pentru definitivarea studiului arheologico-arhitectural, ca şi pentru găsirea unor eventuale soluţii de conservare şi punere în valoare. În sectorul Poartă s-a continuat cercetarea locuirii în zona de NV a cetății. Dimensiunile actuale ale suprafeţei orientate N-S sunt de 9 x 6 m. După îndepărtarea depunerilor aluvionare post 2005, a fost continuată cercetarea nivelului aparţinând celei de-a doua jumătăţi a sec. al XIV-lea, constând dintr-un strat de pământ cenuşiu brun, puternic pigmentat cu chirpici, cărbune, mortar. A fost recuperată o mare cantitate de ceramică şi de material osteologic animal, provenind, probabil, după resturile de cărămidă, chirpici şi piatră din zonă, dintr-o locuinţă dezafectată.

Campania 2006 a urmărit degajarea părţii sudice a debarcaderului şi a intrării sale, precum şi cercetarea turnului său sudic, doar parţial cercetat în anii 60, şi studierea modalităţilor de fundare a monumentului. S-a deschis o suprafaţă de 23 x 15,50 m, în care s-a coborât până la adâncimi cuprinse între 2,20 şi 4,10 m. S-au practicat totodată în extremitatea sudică şi respectiv estică mai multe casete pentru descoperirea limitelor instalaţiei portuare, ale căror dimensiunile şi amplasare au fost determinate de obiectivele menţionate, dar au fost condiţionate de prezenţa copacilor din zonă (C 1 - 3,20 x 1,85 m, C 2 - 9,40 x 2,50 m, cu un martor stratigrafic de 3 m lăţime între ele, şi C 3 - 6 x 2 m). S-a realizat degajarea platformelor debarcaderului, continuându-se cercetarea pentru găsirea limitei estice a acestuia, ca şi pentru stabilirea extinderii spre S a turnului debarcaderului şi a relaţiei sale cu zidul de incintă.

S-a continuat cercetarea în zona Sectorului Poartă, reluându-se cercetarea unei suprafețe deschise în anul 2000, obiectivul săpăturii fiind obținerea noi elemente privind vieţuirea intra muros în sec. X-XV, accentul căzând asupra cercetării nivelelor de locuire aparţinînd aşezării medievale (sec. XIII-XV) dezvoltate în cadrul fortificaţiei bizantine. S-au cercetat nivelul de distrugere care a pus capăt viețuirii în cetate și un complex de locuire datat în a doua jumătate a secolului al XIV-lea constând dintr-un strat de pământ cenuşiu brun, puternic pigmentat cu chirpici, cărbune, mortar, din care s-a excavat doar circa 0,50 m, fiind reprezentat de un complex de locuire, reperabil după aglomerările de chirpici rezultate în urma prăbuşirii pereţilor şi pietrele provenind de la baza amenajării, cu dimensiunile vizibile de 2,80 x 1,20 m. A fost descoperit şi un mormânt de inhumaţie, orientat V – E.

S-a concentrat asupra acelorași obiective ca și în campaniile 2002 și 2003. În sectorul Poartă s-a continuat degajarea curtinei adiacente porţii de N a cetăţii bizantine fiind dezvelită integrat curtina de V de turnul-poartă şi până în dreptul turnului cu front semicircular de pe malul Dunării, pe o distanţă de 13,1. În necropola de pe dealul Dervent s-au cercetat cinci morminte de înhumație, situate extra-muros. În sectorul Port s-a reuşit, prin eliminarea pământului de pe o suprafaţă de 21,6 x 10,6 m, degajarea jumătăţii nordice a debarcaderului în vederea înregistrării sale cu mijloace digitale, urmând ca în campaniile viitoare să se degajeze şi restul, să se completeze informaţia privind turnul de la S de debarcader, cercetat parţial în anii 60 şi realizarea fundaţiilor în zona acestui complex.

Cercetarea arheologică s-a -a concentrat asupra degajării unor elemente ale sistemului constructiv al curtinei adiacente porţii de nord a cetăţii insulare 1. S-au realizat o serie de sondaje în vederea obţinerii de noi elemente privind sistemul constructiv al curtinei adiacente porţii de N a cetăţii bizantine, pentru verificarea informaţiilor privitoare la modalitatea realizării fundaţiei turnului poartă, urmărindu-se şi obţinerea de informaţii privind eventuale elemente ocupaţionale situate extra muros. În sectorul de sud, nivelul scăzut al apelor Dunării din anul 2003 a permis continuarea cercetărilor în această zonă , obţinându-se informaţii importante privind maniera de realizare a substrucţiei de lemn a fortificaţiei bizantine.

Cercetarea arheologică restrânsă din campania 2002 s-a concentrat asupra degajării unor elemente ale sistemului constructiv al curtinei adiacente porţii de nord a cetăţii insulare 1, în vederea realizării unui studiu de arhitectură care să stea la baza unui proiect de conservare şi punere în valoare a monumentului bizantin. Săpătura, desfăşurată prin intermediul unei casete (amplasată la vest de turnul porţii şi la est de zidul turnului considerat rotund2), C 5/2000, lărgită în 2002, orientată E - V, cu dimensiunile de 7,5 x 3,5 m, despărţită de C 2/2000 printr-un martor lat de 2 m, a permis cercetarea paramentului exterior al curtinei nordice, precum şi obţinerea de informaţii privind existenţa unor elemente ocupaţionale situate extra muros şi întinderea necropolei medievale. Complexele arheologice descoperite extra muros sunt reprezentate de două locuinţe adosate paramentului exterior al zidului de incintă, cercetate parţial, una dintre ele având dimensiunile surprinse ale bazei de piatră de 2,8 x 1,2 m şi de un mormânt de inhumaţie, din care s-a descoperit doar craniul, al cărui schelet pătrunde în martorul dintre C 5/2002 şi C 2/2000, având drept inventar un cercel de bronz tip coşuleţ. Una dintre locuinţele adosate zidului de incintă este probabil încadrabilă în prima jumătate a secolului XIII. Mormântul aparține necropolei din secolele XIII-XIV.

Campania arheologică desfăşurată în perioada iulie - septembrie 2000 în sectorul "Poartă" al cetăţii bizantine a fost finanţată de Serviciul Arheologie din Ministerul Culturii în cadrul unui proiect de cercetare sistematică şi de Centrul pentru Proiectarea Patrimoniului Cultural Naţional - MC, pentru un proiect de săpătură arheologică în vederea restaurării (şef de proiect arh. Florin Dobrescu). În partea de nord-vest a cetății s-a deschis o nouă secțiune, amplasată la o distanţă de circa 30 m spre S faţă de poarta de N a cetăţii. S-a cercetat nivelul de distrugere și ultima fază de locuire a cetății. În ceea ce priveşte cercetarea turnului porţii şi a curtinei de N adiacente, s-a realizat studierea paramentelor interior şi exterior ale zidului de incintă şi obţinerea de date stratigrafice în zonele de racord cu zidurile de E şi de V ale turnului porţii, dezvelirea completă a laturii de V a acestuia, redegajarea de pământ a masivului scării de acces în turnul porţii, a extremităţii nordice a turnului porţii şi curăţarea integrală a pavimentului de piatră din încăperea turnului porţii, ca şi dezvelirea curtinei nordice la V de poartă şi a pavajului cetăţii la S de turn. Au fost realizate relevee de plan şi de parament, ca şi ridicarea topografică, de către echipa CPPCN.

Campania arheologică 1997 finanţată de IAB şi MDJ – Călăraşi a urmărit continuarea cercetării unor secţiuni deschise anterior, trasate în zona porţii de nord a cetăţii bizantine, în vederea verificării situaţiei necropolei medievale (secolele XIII-XIV) şi a dezvelirii complete a pavajului amenajat la sfârşitul secolului X, pe care aceasta îl suprapunea. S-a constatat că în zonă nu au mai apărut complexe funerare, putându-se considera epuizată cercetarea cimitirului. A fost descoperită o porțiune din pavajul cetății, mai concentrat pe centrul secţiunii şi foarte rarefiat în părţile laterale, în zona vestică fiind probabil distrus de necropola medievală, foarte densă în această parte.

Campania arheologică 1996 finanţată de IAB şi MDJ - Călăraşi) a urmărit: a) continuarea cercetării unei secţiuni deschise anterior, S I S A, în zona porţii de nord a aşezării insulare de la Păcuiul lui Soare, în vederea încheierii studierii necropolei medievale (sec. XIII-XIV) şi a dezvelirii complete a pavajului cetăţii (amenajat la sfârşitul sec. X) pe care aceasta îl suprapunea; b) efectuarea unui sondaj pe dealul Dervent pentru descoperirea unei necropole medievale timpurii, surprinsă în trecut prin câteva morminte izolate. În necropola datată în secolele XIII-XIV au fost descoperite trei morminte de inhumație cu pietre dispuse fie în zona capului sau a picioarelor pentru delimitare și gropi de formă oval-alungită. Pe dealul Dervent au fost descoperite 10 morminte de înhumație, orientate vest-est, dispuse pe șapte șiruri paralele. Necropola a fost datată în secolul al XI-lea.

S-au continuat cercetările în zona de porții de nord, prin intermediul unor secțiuni deschise în campaniile anterioare, în vederea încheierii cercetării necropolei medievale și a dezvelirii complete a pavajului cetății, suprapus de necropola menționată anterior.

S-au continuat cercetările în zona porţii de nord a cetaţii bizantine prin intermediul unor secţiuni deschise anterior în vederea completării informaţiilor privind vieţuirea din sec. X-XI, precum şi necropola aşezăreii medievale. Au fost descoperite două locuințe datând din secolul al XI-le, pavajul cetății, datat la finele secolului al X-lea și trei morminte din necropola datată în secolele XIII-XIV.

În perioada 1983-1992 au fost cercetate complexe aparţinând vieţuirii din sec.X-XV şi a fost completată informaţia deţinută din campaniile anterioare privind fortificaţia bizantină şi necropola medievală (sec.XIII-XIV).