Aşezarea nr. 2 de la Locusteni este o comunitate rurală datată în secolul al IV‑lea d.Chr., stabilită pe un teren nisipos unde, de‑a lungul timpului, vântul a depus un strat gros de nisip ce a protejat parţial complexele arheologice. Datarea s‑a realizat exclusiv pe baza ceramicii, în special a amforelor de tip Late Roman 2, caracteristice epocii romane târzii, după cum se precizează: „Aşezarea am datat-o cu ajutorul ceramicii… în secolul al IV-lea d.Chr.”. Ceramica lucrată la roată, ulcioarele, vasele de provizii şi amforele romane târzii au constituit reperele cronologice principale.
Aşezarea este alcătuită din şapte locuinţe, dintre care şase sunt de suprafaţă, iar una este un bordei. Toate locuinţele de suprafaţă au fost construite după aceeaşi tehnică tradiţională, cu pereţi din pari şi nuiele lipite cu lut, fără podele amenajate, iar stratul de cultură este foarte subţire, de regulă între 0,20 şi 0,30 m. În unele locuinţe au fost identificate vetre sau cuptoare, în timp ce altele păstrează doar aglomerări de chirpici şi ceramică. Pe lângă locuinţe, au fost descoperite patru gropi, o argea (încăpere pentru război de ţesut) şi un cuptor de ars ceramică.
Locuinţa nr. 1 este o locuinţă de suprafaţă de formă patrulateră, măsurând 5,20 × 4,50 m, apărută la doar 0,20 m adâncime. În interiorul ei se află o vatră dreptunghiulară, de 0,80 × 0,65 m, şi un cuptor oval, cu vatra de 0,50 × 0,40 m, construit în mod elaborat, cu straturi succesive de pietriş, nisip şi lut ars. Inventarul este dominat de ceramică la roată şi un cuţit de fier găsit pe vatra cuptorului.
Locuinţa nr. 2, tot de suprafaţă, a fost descoperită la aceeaşi adâncime mică, dar conturul ei a putut fi stabilit doar aproximativ, pe baza dispersiei materialului arheologic. Nu a avut vatră sau cuptor, iar inventarul constă exclusiv din ceramică lucrată la roată.
Locuinţa nr. 3 este o locuinţă de suprafaţă de formă patrulateră, cu dimensiunile de 6 × 5 m, orientată est‑vest. În interior nu s‑a păstrat vatra, dar a fost identificată o groapă de par cu diametrul de 0,35 m. Inventarul include ceramică la roată, o greutate de lut şi fragmente metalice.
Locuinţa nr. 4, tot o locuinţă de suprafaţă, a fost bine delimitată prin aglomerări de cioburi, pietre şi chirpici. În colţul de sud‑vest s‑a descoperit o groapă de par de 0,55 m diametru şi o groapă menajeră de 0,80 m diametru şi 1,05 m adâncime. Stratul de cultură din interior măsoară 0,30 m. Inventarul este bogat, incluzând ceramică la roată şi cu mâna, precum şi obiecte de fier.
Locuinţa nr. 5 este o locuinţă de suprafaţă cu o lungime de 6 m, delimitată prin concentrarea fragmentelor ceramice şi a chirpiciului. Nu a avut vatră, iar inventarul este format din fragmente de chiupuri şi vase de provizii.
Locuinţa nr. 6 este cea mai mare locuinţă descoperită în aşezare, având dimensiunile de 8,5 × 6 m. Stratul de cultură din interior este mai gros, între 0,40 şi 0,60 m, iar intrarea se afla probabil pe latura vestică. Această locuinţă se remarcă printr‑un inventar deosebit de bogat, cu numeroase unelte de fier, piese de harnaşament, ceramică la roată şi ceramică lucrată cu mâna, fiind posibil afectată de un incendiu.
Locuinţa nr. 7 este singura locuinţă adâncită, un bordei cu dimensiunile de 3,75 × 3,20 m şi o adâncime de 1,22 m. În interiorul său se află o vatră ovală, amenajată pe un strat de prundiş. Inventarul este mixt, incluzând ceramică la roată şi ceramică lucrată cu mâna.
Pe lângă locuinţe, a fost identificată o încăpere specializată, o argea, recunoscută prin numeroasele greutăţi de lut folosite la războiul vertical de ţesut, după cum se menţionează: „Aici s-au descoperit foarte multe greutăţi de lut… folosite la războiul vertical de ţesut.”. De asemenea, a fost descoperit un cuptor de ars ceramică, de formă circulară, cu diametrul de 1,70 m, în care au fost găsite fragmente ceramice din toate categoriile.
Cele patru gropi descoperite au avut funcţii diferite. Groapa 1, de mici dimensiuni (0,50 m diametru), conţinea trei brăzdare de fier. Groapa 2, cea mai mare, cu diametrul de 1,60 m şi adâncimea de 2,15 m, este posibil să fi fost o fântână. Groapa 3, cu diametrul de 0,60 m şi adâncimea de 1,20 m, conţinea ceramică şi un brăzdar, iar Groapa 4, cu diametrul de 0,65 m şi adâncimea de 0,98 m, conţinea ceramică la roată şi cu mâna.
Materialul arheologic este foarte variat. Ceramica lucrată la roată este categoria dominantă şi include vase de provizii cu buze late şi trase spre interior, oale‑borcan, castroane, farfurii, ulcioare şi amfore romane târzii decorate cu striuri. Decorul ceramic este realizat prin incizie, cu linii paralele, valuri, ghirlande sau striuri, iar unele vase sunt acoperite cu angobă neagră. Ceramica lucrată cu mâna este mai puţin reprezentată, fiind formată din oale-borcan din pastă grosieră, ceşti dacice şi vase rudimentare cu pietricele în pastă. Obiectele metalice includ cuţite, seceri, brăzdare, zăbale, vârfuri de suliţă, piese de rindea şi zgură de fier, indicând activităţi agricole şi meşteşugăreşti. Alte obiecte, precum greutăţile de lut şi fragmentele de râşniţă romană, completează imaginea unei comunităţi rurale active şi bine organizate. (sursă Popilian, Bondoc, 2014, p. 168-261)